Prezentul meu ești tu

Trei ani mai târziu

     -Ce repede a trecut concediul! exclamă Damian, așezând ultimul geamantan în portbagaj. A fost cea mai frumoasă săptămână din viața mea.

     -Și cel mai frumos concediu la mare, spun eu. Să mă trezesc lângă tine în fiecare dimineață, să nu avem de lucrat nimic și să ne relaxăm toată ziua... De ce nu e așa în fiecare zi?

     -Partea cu trezitul este deja, îmi răspunde el.

     -Da, dar suntem treziți de alarmă!

     -Ești greu de mulțumit, mă tachinează el și îmi deschide ușa mașinii.

     Locuim împreună de un an, într-un apartament aflat aproape de centrul orașului, la două minute de mers pe jos de firmă. Am început și eu să merg mai des la firmă și am luat asupra mea administrarea site-ului firmei, spre bucuria părinților mei și a lui Damian, care acum mă poate vedea mai des la birou. Deja, și el și Rye încep să își dea aere de patroni, în special în lipsa soților Conner sau a părinților mei. Relația Victoriei și a lui Rye merge foarte bine, la fel și cea a Cynthiei și a lui Blake și din câte am înțeles de la acesta din urmă, în curând o va cere în căsătorie. Nu-mi vine să cred ce repede a zburat timpul, parcă ieri i-am cunoscut pe cei doi iubiți ai noștri! Pe Serena și pe Taylor nu i-am mai văzut, iar Victoria a rupt legătura cu sora ei în urmă cu ceva timp, spunând „O iubesc, dar niciodată nu m-a făcut să simt că sentimentul ar fi reciproc". Ultima dată când a vorbit cu ea, am aflat că fata care mi-a cauzat atât de multe probleme s-a mutat undeva departe. Eu și Rye am rămas la fel de apropiați și chiar dacă nu mai locuim în aceeași casă, mereu profităm de cinele în familie pentru a ne tachina. Și el are un apartament împreună cu Victoria de aproximativ trei luni, iar părinții se plâng tot timpul că e mult prea liniște în casă. Eu și Damian mergem din când în când la mormântul lui Carter și mi se pare foarte drăguț faptul că el a avut inițiativa; chiar dacă am lăsat trecutul în urmă, asta nu înseamnă că trebuie să uit cine am fost mai demult. Am impresia că nici eu, nici Damian nu ne-am schimbat foarte mult, pentru mine el e același tânăr frumos, încăpățânat, puțin arogant și posesiv, însă extrem de grijuliu și iubitor. Iar eu... am rămas la fel. În continuare nu mă împac prea bine cu rochiile și tocurile, nu mă machiez și nu-mi plac cluburile, nu port niciun alt accesoriu în afară de lănțișorul meu din aur. Eu și Damian am început să refolosim vechile noastre porecle atunci când suntem singuri, mai ales dimineața, când îmi cere „Un și o cappuccino".

     -De ce ai insistat să ne chemăm părinții și pe fratele meu la noi în seara asta? îl întreb eu.

     -Ai ceva împotrivă, scumpo?

     -Nu, doar că m-am mirat. Nu am mai fost acasă de o săptămână, frigiderul e gol și cred că trebuie să facem curat.

     -Am vorbit deja cu menajera și cu bucătăreasa părinților mei, apartamentul o să ne aștepte curat și cu masa pregătită.

     -Ești misterios.

     -E unul din lucrurile pe care le adori la mine, îmi răspunde el și pornește de pe loc.

     -N-o să te mint, așa este, recunosc eu.

     Conduce încet ca să putem privi marea, ce se întinde nemărginită în stânga noastră. Chiar a fost cel mai frumos concediu și mă bucur că l-am petrecut alături de cel pe care îl iubesc cel mai mult pe lume, de cel căruia i-am dăruit inima mea.

     La ora prânzului ne oprim la un restaurant dintr-o altă stațiune, apoi decidem să mai petrecem câteva ore pe malul apei, căci nu ne prea grăbim să ajungem acasă. Ne îndepărtăm de mulțimea de oameni care fac plajă și ne ascundem printre câteva stânci, unde găsim un petic de nisip și liniște. Briza îmi mângâie fața și îmi flutură părul, iar Damian mă îmbrățișează de la spate.

     -E frumos aici, șoptesc eu.

     Ne descălțăm și intrăm cu picioarele în apa călduță, apoi întindem un prosop pe jos și ne așezăm pe el îmbrățișați. Suntem doar noi, marea și soarele. E tot ce îmi pot dori, nimic nu mă face mai fericită decât bărbatul de lângă mine. Mai târziu, ne ridicăm și ne pregătim să plecăm, nu înainte de a ne săruta și îmbrățișa încă o dată pe malul apei.

     -M-ai întrebat ce e cu cina, îmi spune el.

     -Da, așa este. Acum vrei să îmi spui? întreb eu mirată, căci de obicei rămâne secretos până la final.

     -Am vrut să ne adunăm toți ca să le dăm o veste bună.

     -Ce veste? întreb eu dându-mi o șuviță de păr după ureche.

     -În primul rând, vreau să știi că ultimii trei ani nu ar fi fost la fel fără tine. Ai apărut în viața mea exact când aveam nevoie și mi-ai arătat ce înseamnă iubirea, mi-ai colorat toți acești ani cu prezența ta și te iubesc nespus.

     Își duce mâna la spate și se lasă în jos, iar eu îmi duc mâinile la gură de uimire și încep să plâng de fericire.

     -Calypso Quinn, vrei să fii prezentul meu, iar eu al tău pentru tot restul vieților noastre?

     Inelul din platină cu diamant strălucește în lumina soarelui, însă eu mă uit în ochii lui, care sclipesc de mii de ori mai puternic decât orice diamant. Modul în care a formulat întrebarea mă emoționează și mai tare și picioarele mi se înmoaie.

     -Da, vreau să fiu soția ta! spun hotărâtă și nici măcar nu mai aștept să îmi pună inelul pe deget, căci mă aplec puțin pentru a ajunge la nivelul său și îl sărut apăsat, căzând amândoi pe nisipul cald, în timp ce mâna lui o caută pe a mea pentru a-mi pune pe deget inelul în a cărui posesie ar fi trebuit să intru în urmă cu șase ani.

- SFÂRȘIT -