My love alpha

Amintirile mele?!

Pov: Asta

Mã trezesc, și mã ridic, uitându-mã prin jur. Camera asta, nu este a lui Yuno, dar, dar....îmi pare atât de cunoscutã....Îmi pun la frunte din cauza unei durerii neașteptate. Ce se petrece? De ce mã doare? De ce cunosc acest loc? Unde sunt?....Mã dau jos din pat, și mã duc spre ușa din lemn negru. O deschid încet, și observ, cã chiar nu sunt în castelul lui Yuno....Dintr-o datã o luminã aurie apare, în fața mea. Țip de surprindere, apoi aud un chicot. Aceasta se îndreaptã spre stânga, așa cã, de curiozitate, o urmez. Coridorul era auriu, covorul de pe podea albã, era roșu. Ușile camerelor, care eram curios sã le explorez, dar parcã deja le-am explorat, erau de culoare închisã. Ajungem la niște ușii marii. Acestea se deschid, lãsând lumina sã intre. Eu o urmez în continuare, fãrã sã mai simt vreun pericol. Mã uit prin camera, de fapt sala, deoarece era mare, prea mare pentru o simplã camerã, nu, cã celelalte, ar fi fost prea simple. Observ, un tron, fãcut din aur. Cum de nu l-am observat, pe el primul?....Observ cã lumina s-a oprit chiar în fața tronului. Aceasta luminã mai puternic, luând o formã, și nu orice formã. Acea formã era tare cunoscutã. Pãrul auriu, înfãțișarea ca o femeie delicatã, dar contrar fiind un bãrbat. Ochii sãi aurii, se uitau la mine și îmi arãta un zâmbet larg, și nostalgic. Simt ceva ud pe fața mea, și observ, cã erau lacrimi. Lacrimi pe care nu le puteam controla de loc. Inconștient, mã îndrept spre acea persoanã, care întinse o mânã spre mine. Picioarele mele nu se opreau, mergând încet spre el. Nici lacrimile nu se terminau, ba mai mult, cãdeau din ce, în ce, mai multe. Fãrã sã-mi dau seama ajung în brațele acestei persoane necunoscute, dar care îmi dãdea cea mai mare încredere, de pânã acum. Aceasta își puse o mânã pe capul meu, și începe sã-l mângâie.

???: Gata, gata! Cheamã-mã când ești pregãtit....acesta mã sãrutã pe frunte, zâmbind....Te voi aștepta! ..... Dupã aceea se fãcu negru, totul dispãrând, imagini, ce pãreau necunoscute, dar se simțeau cunoscute apãreau în fața mea.....Amintirile mele?!

Mã ridic dintr-o datã și observ cã era searã. Yuno era lângã mine, iar Hiroki, cu Fumio erau lângã pat. Aveau privirile îngrijorate, mai ales Yuno.

Yuno: Asta! Ești bine?....acesta mã îmbrãțișã, având câteva lacrimi pe fațã.

Eu: Ce s-a întâmplat, de ce plângi?...îi șterg lacrimile, și zâmbesc spre el...Observ cã și eu aveam fața udã... Aaa....am plâns în somn, de asta era îngrijorat....Sunt bine, vezi.

Yuno: Mai speriat. Nu te trezeai, și lacrimile îți curgeau....Mã bucur cã ești bine....spune acesta strângându-mã mai tare în brațe.

Eu: Și eu.....spun, zâmbind în continuare, și continuând sã mã bucur de cãldura lui, și de mirosul sãu plãcut.

Hiroki: Ce ai visat? Ai avut un coșmar?....întreabã acesta. Vãzându-mi zâmbetul s-au mai calmat.

Eu: Nu am avut nici un coșmar. Scuze dacã v-am îngrijorat bãieții....spun și mã ridic, pentru a-l mângâia pe cap pe Yuno.... Îmi este foame....Hai sã mâncãm....acesta zâmbește la mine, luându-mi mâna, ducând-o spre buzele sale, și o sãrutã delicat.

Yuno: Desigur....

Fumio: Peste zece minute va fi gata, deci te-ai trezit la fix....spune acesta, punând o mânã peste talia lui Hiroki.

Eu: Mã bucur....aceștia se îndreaptã spre ușã, ieșind, și închizând dupã ei ușa.

Yuno: Sigur ești bine.....pãrea încã îngrijorat, acesta punându-și mâna pe obrazul meu, și începe sã-l mângâie încet. Zâmbesc, și îi iau mâna, sãrutând-o. Acesta este surprins, dar apoi, îi revine zâmbetul de care m-am îndrãgostit.

Eu: Sunt foarte bine, chiar nu am mai fost de mult așa de bine...Ne ridicãm de pe pat, eu ducându-mã la baie, sã mã spãl pe fațã.

Yuno: S-ar putea sã vinã în timpul cinei.....Mã uit la reflecția din oglindã. Era puțin îngrijorat, mai ales, cã eu nu prea voiam sã-l vãd. Dar de data asta este diferit, de data asta tu vei fi cel surprins. Ies, din baie și mã schimb de haine, cu ceva lejer, dar care sã fie cât de cât demn sã ies, afarã în fața altora. Mã îndrept spre ușã, uitându-mã la cel care mã urma.

Eu: Voi, fi perfect, nu-ți fã grijii, senpai.....șoptesc ultimul cuvânt, și apoi ies.

Yuno: Ai spus, cev.....dar nu l-am mai auzit, cã mã îndrept repede spre sala de mese. Când intru în sala îi vãd pe toți, deja la masã, așteptând servirea. Yuno, mã ajunge din urmã, și ne așezãm lângã rege, regina fiind în fața noastrã.

Kioshi: Sunteți bine, copii?!....întreabã acesta pe neașteptate.

Eu: Nu, unch.....Kioshi-san....Suntem chiar foarte bine

Hanako: Mã bucur...începem sã mâncãm, când ușa a fost deschisã, atrãgându-ne atenția. Era, Lupi, singur....Bãieții, cred cã cãutau și a doua persoana, doar Fumio, regele și regina nu erau așa surprinși, de apariția, acestuia, singur. Acesta se face o plecãciune, și se îndreaptã spre mine.

Hiroki: Dar, unde este....

Lupi: Pãi....

Eu: Este deja aici....toți, se uitau surprinși la mine, frații Masaru, erau cei mai confuzi. Lupi, zâmbește, iar eu mã abțineam sã nu râd....Mã ridic de la masã, fãcând o plecãciune...Mulțumesc pentru masã, dar trebuie sã mã retrag.

Yuno: Stai....acesta mã prinde de mânã....ce se petrece?....încerc sã-mi scot mâna fãrã prea multã forțã. Într-un fel nu voiam sã-i dau drumul, dar trebuie sã-l gãsesc....

Eu: Scuze, dar acum, vom pleca de aici, și din acest regat.

Toți: Ce?.....toți nu înțelegeau de ce am spus asta, iar Yuno, a început sã strângã mai tare.

Yuno: De parcã te-aș lãsa!....strigã acesta....Nu te voi pierde!

Eu: De data, asta, nu plec spre ei, mã duc sã gãsesc pe cineva....

Yuno: Atunci ia-mã cu tine!....spune acesta prinzându-mi talia, și trãgându-mã cu putere spre brațele sale.

Eu: Nici gând, este prea pericu.....mã opresc când îmi dau seama cã dacã mai continui, nu-l voi putea convinge.

Yuno: Sigur, nu te las singur.....cum credeam. Îmi pare rãu, senpai, dar vreau sã-l vãd pe....

???: Nu va fi nevoie!....se aude o voce, puternicã, iar ușile se deschid puternic. Vântul puternic care le-a deschis, a bãtut spre noi, fãcându-ne sã închidem ochii....Dupã ce se mai domolește, observãm o siluetã, și apoi pãrul de culoare aurie, de neconfundat decât cu al meu. Lacrimile îmi coboarã, dar încerc sã mã abțin.

Kioshi: Majestatea Voastrã?!....spune acesta, ceilalți rãmânând cu gura cãscatã, când îl vede. Lângã acesta era, un alt bãrbat, care era la fel, cum îl știam. De fapt, nu prea a trecut mult de când nu ne-am vãzut....Regele Meu....acesta se pune în genunchi, alãturi de reginã....bãieți se uitã confuzi.

Hiroki: Deci zvonurile sunt false.

Yuno: Deci, regele nu este mort.

Yoshito: Spuneți-mi Yoshito! Și într-adevãr, nu sunt mort, nu-i așa, Asta?!....aceștia se uitau confuzi la mine, dar eu zâmbesc, și mã îndrept spre ei.

Eu: Așa este papa!