My love alpha

Vă iubesc!

Pov: Asta

Astãzi este ziua cea, mare. Ce zi mare?...Pãi....sã mã gândesc...hm...O, da! Dupã ce am îndurat durerea de a naște, și dupã lacrimile pe care le-am vãrsat, în sfârșit, sunt bine...Mi-am revenit destul de repede, pânã la urma sunt alpha tot dacã unul dominat... Eram în patul nostru, cu ochii roșii, și cu cei doi, nu unul, copii ai mei. Yuno, plângea, râzând și luând încetul pe micuțul cu ochii albaștri. Cel cu pãrul blond, dormea, cred cã era obosit de la primul plâns. Cel din brațele lui Yuno, chicotea.

Yuno: Am doi bãieții frumoșii!....spune acesta încet, dar entuziasmat, așezându-l pe micuț, în brațele mele. Adormind pe loc, gând îmi simte îmbrãțișarea caldã. Yuno, mã ajutã sã-i așez, pe pat lângã mine. Acesta se pune și el încet lângã noi....Ești bine, Asta?....spune acesta puțin îngrijorat, și îmi mângâie capul.

Eu: Da, iubire! Nu mã așteptam sã fie chiar așa de greu sã naști. Dar totuși vezi?! Dupã câteva ore, sunt perfect bine....doar, poate puțin obosit, dar sunt extrem de fericit.

Yuno: Și eu! Avem, doi copilași micuți și drãguți....Îți mulțumesc cã ai nãscut așa încântãrii...

Eu: Taci, nu mã fã sã roșesc....spun roșu la fațã.

Yuno: Deja roșești.....spune acesta, chicotind.

Eu: Ba nu!... spun repede în apãrarea mea. Acesta zâmbește și mã sãrutã.

Yuno: Odihnește-te! Sigur mâine vor veni pãrinții sã ne vadã pe toți....spune acesta mângâindu-l pe blond....Ți-ai dat seama ce sunt?

Eu: Trebuie sã mã odihnesc! Sunt prea obosit sã-mi dau seama....spun cãscând....Acum știm cã sunt copii mei iubiți. Vom vedea mai târziu dacã sunt alpha sau omega....

Yuno: Într-adevãr!....chicotește... Dar cel mai probabil vor fi ori alpha ca mine, ori ca tine, ori unul ca tine, și altul ca mine....râde...cred cã nașterea te-a durut....spune puțin trist.

Eu: Nu este de parcã tu mai pus....spun atrãgându-i atenția pe zâmbetul meu...Și sã știi cã prezența ta m-a ajutat foarte mult....Acum....trebuie sã dormi și tu...închid ochii, și mã avânt în întunericul cel doream de ceva timp.

Simt o micã brizã, ce îmi mângâia fața, blând, așa cã îmi deschid ochii încet. Mã uit în sus și vãd cerul înstelat....Ce frumos este! Ca întotdeauna!....mn....Iar iarba este așa de moale....Hm....Cer? Iarbã?....mã ridic repede și, mã uit prin jur. Observ cã sunt într-o micã poienițã....Încep sã mã plimb prin împrejur și îmi dau seama cã acest loc îmi este foarte familiar...A! Este cumva?...Mã duc lângã copacul cu trunchiul negru, înalt și cu o coroanã, cu florii roz....sakura?!....Observ cã pe trunchi era scrijelit ceva...K+ S....Chiar sunt aici! Îmi plimb mâna încet pe semnele fãcute de doi copii tare neastâmpãrați, care mereu fugeau de le orele din palat, pentru a se distra.....Dintr-o datã aud niște plânsete, și când mã întorc, observ negrul care mã înconjura....Deschid ochii repede, și îi observ pe micuții mei puișori, cã mã cãutau. Yuno se trezește și el repede, și-l ia pe micuțul blond, în brațele sale cãlduroase. Eu îl iau pe micul brunet, și imediat își oprește plânsul. Așa cã-l iau și pe cel blond, amândoi oprindu-se și privindu-mã cu ochișori lor drãguți.

Yuno: Mama este mama, huh?! spune acesta chicotind.

Eu: Da!....îi spun sãrutându-i pe fiecare. Aceștia încep sã râdã, fãcându-ne inimile sã tresarã.

Yuno: O! Ce drãguți bãieții, are tati!.....spune acesta mângâindu-i, și sãrutându-i. Dupã nu mult timp, mã așez, între picioarele sale, cu copii în brațe. Acesta mã îmbrãțișeazã sãrutându-mi apoi, ceafa.....Cum le dai lapte?!....mã ia pe nepregãtite, așa cã fața mea începe sã roșeascã foarte puternic.

Eu: Ți-am mai spus, de multe ori!....spun jenat. Din cauza sarcini, pot produce și lapte. Am aflat dupã nuntã, cam cu câteva sãptãmâni înainte sã nasc. Mama a spus cã a putut la fel, iar eu eram în stare de șoc. Când bãieții mi-au vãzut fața șocatã, și în ce situație eram, au izbucnit în râs.

Yuno: Știu! Dar vreau s-o vãd....Uite!....îmi face semn spre micuții. Aceștia își frecau fețișoarele de pieptul meu...Cred cã le este foame....roșesc puțin, dar îmi ridic bluza albã, pentru ai lãsa sã mãnânce. Aceștia au început sã sugã cu poftã, eu scoțând un mic sunet de surprindere.

Eu: E ciudat?!....

Yuno: Nu e....Și....oricum ești deja obișnuit....spune acesta rânjind. Dupã câteva secunde îmi dau seama aluzia, și roșesc.

Eu: O, Doamne! Sper ca îngerașii mei drãguți sã nu fie la fel de perverși ca tatãl lor.

Yuno: Mai vedem noi...spune acesta râzând, apoi mã îmbrãțișeazã. Observ cã bãieții au adormit, așa cã Yuno, mã ajutã sã-i duc în pãtuțul pregãtit pentru aceștia. Îi așezãm încet. Mã uit la ceas, și observ cã este ora opt dimineața. Eram uimit cum de au putut sã stea liniștiți atâta timp....Vrei sã luãm micul dejun?

Eu: Ok...Dar copii....

Yuno: Voi aduce aici, ok?!....dau din cap, iar acesta zâmbește, și iese din dormitor. Mã îndrept spre pãtuț. OMG! Ce drãguți! fac repede o pozã....se țineau de mânã. Mã aplec spre aceștia și îi sãrut pe frunte.

Eu: Iubiții mei drãguții!...chicotesc și mã pun pe pat, luând telefonul, și încep sã-l butonez. Observ mesaje de felicitãri de la prietenii, și de la pãrinții. Aud ușa cã se deschide și îl vãd pe Yuno, cu un platou. Acesta închide ușa și se apropie de pat.

Yuno: Ce s-a întâmplat, de zâmbești așa....eu zâmbesc mai tare, și îi fac semn spre pãtuț. Acesta lasã, tava pe noptierã și se îndreaptã spre pãtuț....Începe sã zâmbeascã, și sã-i priveascã cu iubire...Sunt superbi!

Eu: Într-adevãr! Dar când mã uit la ei, parcã nu ar fi frații, sunt foarte diferiții.

Yuno: Sau gena dominatoare diferitã....spune acesta, și își înfãșoarã, brațul pe talia mea. Mã sãrutã pe frunte, și mã strânge mai tare....Hai sã mâncãm....dau din cap, și ne îndreptãm spre pat. Acesta insistã sã mã hrãneascã, așa cã-l las....Nu este de parcã nu m-aș bucura de asta...

Dupã câteva ore, bãieții s-au trezit. Ne-am jucat cu ei, și ne-am plimbat. I-am pus în cãrucior, și am ieșit afarã. Ne-am plimbat puțin pânã ce mi-am amintit de visul de asearã. I-am spus lui Yuno, cã vreau sã mergem undeva, așa cã m-a urmat fãrã multe întrebãri. Acesta s-a uitat confuz, când am ajuns, la niște copacii, mari, care închidea calea. Chicotesc, fãcându-l și mai confuz. Dau la o parte, fãcând drum liber, iar, acesta mã urmeazã, cu micul brunet în brațe, eu avândul pe micuțul blond. Intrãm în poienițã, și mã îndrept încet spre copacul din centru care era cel mai înalt de aici, și care acum acoperea cu florile sale roz, toatã poienița. Acesta vine și el din urmã. Îi fac semn spre trunchi, iar acesta deschide ochi mari când observã, scrijeliturile de pe copac.

Yuno: Aici este!?....îl sãrut, chicotind.

Eu: Da!....mã uit spre micuți, și zâmbesc...Bãieții, aici eu, și papa, ne petreceam zilele. Când veți fi mari, veți folosi asta, sigur....spun, și începem sã râdem.

Yuno: Cred cã așa va fi....

Eu: Vã iubesc!...spun zâmbind și având lacrimi în ochii...Yuno vine și mã îmbrãțișeazã, și mã sãrutã.

Yuno: Și noi!