Contractul

Capitolul 5

     Petrecerile sunt niște evenimente importante, unele au chiar un scop caritabil. Însă, când Ferhat organizează petreceri, scopul este cu totul altu.
      Ayșe nu mai suporta să stea într-o cameră plină de criminali și să le zâmbească.
— Te distrezi, draga mea? îi șoptește Ferhat la ureche.
— La maxim. Acum știu cum se simt toate fetele cu care te culci. Să te prefaci că te simți bine nu este chiar atât de greu.
— Să nu-mi spui că te-a cuprins gelozia. Vrei să afli cât de mult se prefac? Am putea merge sus.
— Du-te în Iad!
— Doamnele primele.
     Ayșe era exasperată de comportamentul lui Ferhat. Avea nevoie de o gură de aer.
     Vântul rece ce adia o calmă. Aceasta respiră adânc. Nu putea să-i permită lui Ferhat să o distrugă. Ea voia să facă asta.
— Deranjez?
     Acea voce o făcuse pe Ayșe să tresară, dar nu de frică.
— Nu.
     Individul misterios scoase pachetul de țigări, din care luase una și voia să-i ofere și lui Ayșe dar aceasta refuză. 
— Nu prea ești fana acestor petreceri, nu?
— Chiar deloc. Tu?
— Nu chiar. Eu sunt Miran, apropo.
— Ayșe.
— Era imposibil ca o fată atât de frumoasă ca tine să nu aibă și un nume frumos.
     Vocea lui era ca o melodie armonioasă. Lui Ayșe i se făcu pielea de găină.
— Cu ce te ocupi?
— Sunt studentă la Drept.
— Ce coincidență. Eu sunt avocat.
— Ce te-a determinat să te faci avocat?
— Voiam să fac dreptate. Voiam să închid oamenii care făceau rău altora. Pe tine?
— La fel!
— Ce-ar fi să plecăm și să discutăm în altă parte?
     Ayșe era deja fermecată de el. Era sigură că el este soluția.
— Mi-ar plăcea!
— Eu zic să nu te grăbești drăguță, încă mai ai lucruri de făcut, spune Ferhat din tocul ușii.
— Îl cunoști? o întreabă Miran.
— Nu chiar...
— Miran, dragul meu văr, ce naiba faci aici? Sunt foarte sigur că nu te-am invitat. Aceasta este o petrecere pentru adulți, nu pentru copii.
— Ferhat, fiecare petrecere pe care o organizezi este pentru copii. Oricum, plecam.
    Miran se întoarce spre Ayșe și îi oferă cartea lui de vizită.
— Pot să știu de ce vorbeai cu dobitocule ăla?
— Sigurul dobitoc pe care îl știu ești tu. Nu ai pic de onoare.
     Ayșe voia să plece însă Ferhat o prinse de încheietura mâinii și o lipise de perete.
— Dă-mi drumul.
— Cred că nu ți-ai înțeles situația. Familia ta are o datorie la mine, tu ai o datorie. Nu mă face să-ți fac rău. Știi că sunt în stare de asta. Acum, lasă comentariile astea și du-te înăuntru. Dacă se mai întâmplă vreodată să îmi subestimezi autoritatea o să ai parte doar de lucruri rele. Ai înțeles?
    Ayșe nu spune nimic doar dă din cap în mod aprobator. Îi era frică. Acum știa cum se simțeau restul angajaților.
    Ferhat îi eliberează mână și îi face loc să treacă. Pe fața lui apăru un zâmbet triumfător. Faptul că Ayșe era speriată de el îl satisfăcea.
    Pe tot parcursul petrecerii, Ayșe nu a mai făcut niciun comentariu inadecvat. Ferhat a avut-o în permanență sub supraveghere.
    Seara lui Ferhat era fantastică. Era fix cum și-a imaginat. A reușit să bată palma cu oameni la fel de puternici ca și el.
    După petrecere, Ayșe a fugit acasă. Era destul de târziu. Părinții ei dormeau.
    Seara asta a fost un coșmar pentru ea. Nu suporta tirania lui Ferhat. Trebuia să ia niște măsuri.