Contractul

Capitolul 2

    Dacă în cameră exista vreo atmosferă romantică, acum a fost distrusă de Ayșe, care a aruncat valiza pe jos, ajungând astfel la picioarele lui Ferhat.
    Bruneta s-a întors spre ea speriată,
neștiind ce o să se întâmple. Însă Ferhat nu era deloc impresionat, ba din contră, era plictisit.
— Cred că ăștia îți aparțin, spuse Ayșe.
— Poți să pleci, îi face semn Ferhat brunetei.
    Bruneta își adună hainele de pe podea și ieși din cameră.
    Ayșe voia să facă același lucru, însă este oprită.
— Tu nu pleci nicăieri!
— Ba da, am zis ce am avut de zis, acum plec.
    Ferhat se repezi spre ușă și o închise. Ayșe era încolțită. Brațele lui erau de o parte și de alta a ușii. Tot corpul lui era încordat. Ayșe știa că a invocat monstrul, dar asta n-o îngrozea.
— Uite, știu că ți-am distrus aventura de o noapte cu tipa aia, dar dacă ai deschide acum ușa încă ai putea s-o prinzi. Pariez că nici nu se grăbește să iasă din casă.
— De ce să merg după cineva când pot să mă joc cu tine, care te afli deja în cameră. Tu pari mai interesată.
— Visează, asta n-o să se întâmple niciodată.
    Un zâmbet i-a apărut pe fața lui Ferhat.
— N-o să? Scumpo, poate ai uitat, dar s-a întâmplat deja.
    Aceste cuvinte au enervat-o pe Ayșe.
— Nemernicule! Bucură-te cât mai poți de această viață, fiindcă peste câțiva ani o să te bag în închisoare și o să mă asigur că n-o să mai ieși niciodată. Și asta nu este o amenințare, ci o promisiune.
— Nu poți, ai o datorie față de mine. Dacă aș fi în locul tău m-aș purta mult mai frumos cu persoana care ți-a dat bani.
— I-am adus înapoi. Nu am nevoie de ei.
    Ferhat își întoarce privirea spre locul unde se află valiza. Apoi se îndepărtează de ușă.
    Acum era momentul pentru Ayșe să plece, însă rămâne.
— Valiza asta rămâne la tine. Tatăl tău și cu mine deja am încheiat o afacere. Ce faci cu ei nu-mi pasă. Dar o să-i vreau înapoi, cât mai curând. A, da, cu tot cu dobândă.
     Ayșe cedează. Gândul că tatăl ei o să lucreze pentru el o înspăimântă. Tatăl ei era destul de bătrân și avea probleme cu inima. Cu siguranță nu ar fi rezistat.
— Hai să găsim o cale. Nu-l pot lăsa pe tata să lucreze pentru tine. Este și bolnav.
— O să-ți spun exact ce i-am spus și lui când a vrut să-mi zică motivul pentru care voia banii: Nu-mi pasă!
— Ferhat, înțelege, apelez la latura ta umană.
— Latura mea umană? Sunt foarte sigur că mi-ai zis că sunt un monstru, ultima oară când ne-am văzut. Deci nu Ayșe, n-o să-ți fac pe plac. Acum pleacă și ia și valiza.
    În momentul acela bodyguarzii lui Ferhat apăru.
— Domnule...
— Nici nu încercați să-mi explicați. Sunteți cu toții concediați. Acum conduceți-o pe domnișoara afară.