Contractul

Capitolul 17

      Seara îi găsește pe cei doi luând cina împreună. Acest gest îi face pe angajați să rămână gură cască. De când au sosit acasă aceștia și-au exprimat sentimentele unul pentru altu fără perdea. Ayșe s-a mutat și în dormitorul lui Ferhat. Cei doi nu au pierdut deloc timpul aiurea.

— Te-ai gândit unde vrei să mergem în luna de miere?

— Nu încă.

— Ai vreun loc anume în minte?

— Hawaii? Nu trebuie neapărat să alegem astăzi un loc. Avem timp.

— Atunci Hawaii rămâne. O să rezerv două bilete pentru mâine chiar acum.

— Ai înnebunit?

— Tu ești motivul pentru care am înnebunit și, în același timp, tot tu ești și medicamentul meu.

     Ferhat se apropie de Ayșe și o sărută.

— Mă simt mai bine, dar parcă mai am nevoie de o doză.

     Telefonul lui Ferhat începe să sune.

— Ferhat...telefonul.

— Ignoră-l. Acum sunt ocupat.

     Era imposibil de ignorat. Telefonul continua să sune imediat după ce intra căsuța vocală.

— Poate ar trebui să răspunzi. Cred că este ceva urgent.

— Bine.

     Ferhat ia telefonul și vede că apelantul este Doruk. Acesta răspunde imediat.

— Ce este?

— Miran.

— Trimite-mi adresa.

— Este totul în regulă?

— Da, nu-ți face griji. Doruk are niște probleme, merg să-l ajut. O să mă întorc repede și vom continua.

    Acesta îi plasează un sărut pe obraz și pleacă.

    Ayșe presimțea ceva rău. Știa de prea mult timp ce înseamnă la Ferhat cuvântul "probleme", dar trebuia să aibă încredere în el.

    Între timp, Ferhat și Doruk s-au întâlnit la docuri. Unul dintre oamenii lui Ferhat i-a condus la un container. Înăuntru se afla Miran. Acesta era legat.

— În sfârșit ți-ai făcut apariția. Am crezut că o să-ți pui oamenii să mă execute, iar acest gând m-a întristat.

—După câte ai făcut încă mai ai tupeul să vorbești?

— Eu? Eu nu am făcut absolut nimic, ci soția ta.

— N-o pomeni pe Ayșe! Te avertizez!

— Știi ce, Ferhat? Ești un om norocos. Soția ta este super frumoasă. Chiar și eu m-aș fi căsătorit cu ea. Păcat că nu am cunoscut-o mai devreme.

      Ferhat izbucnește și începe să-l lovească pe Miran.

      Fața lui Miran se umple imediat de sânge, dar acesta nu se lasă afectat. Începe să râdă. Era amuzat.

— Câte lucruri i-aș fi făcut lui Ayșe, dacă nu aș fi fost nevoit s-o omor. Știi ce părere are despre tine? Te consideră un monstru. Te desprețuiește. Era foarte dornică să te bage în închisoare. Tu chiar știi cum să impresionezi o fată, nu glumă.

— Taci gunoiule! NU ar fi fost cu tine niciodată!

— Am o întrebare. Cum arată dezbrăcată?

    Ferhat nu-i răspunde, dar în schimb îl lovește mai tare. Acesta ia o bară de metal și începe să-l lovească cu cruzime. Miran râdea și scuipa sânge. Știa că i-a intrat sub piele.

— Bine, bine, oprește-te. Ai dreptate. Nu a fost o întrebare bun. Evident că arată demențial. Bine, am alta. La pat cum este? Se pricepe? Pare inocentă, dar în sensul bun, dacă știi la ce mă refer.

— Nu meriți să trăiești!

     Astea au fost singurele cuvinte ale lui Ferhat înainte să apese pe trăgaci. Acum se simțea mai bine. Tot ce își dorea era să ajungă mai repede acasă și să fie cu soția lui.

— Ocupați-vă de el.

— Domnule, înainte să plecați acasă, v-aș sugera să vă schimbați de haine și să puneți niște gheață.