Perechea perfectă [În Pauză]

3. Doi străini

-El este Tian, mi l-a indicat pe bărbatul din dreapta lui.

Tian mi-a zâmbit. Am dat mâna.

-Mă bucur să te cunosc, Daiana.

-Și eu mă bucur. Beta, nu-i așa?

El a părut ușor surprins, dar a rămas mulțumit.

-Simțurile tale sunt foarte ascuțite, nu-i așa?

Îmi dădea o stare destul de bună acel bărbat.

-Haha, nu are nicio legătură. Ai un breloc la chei pe care e litera grecească.

-O, asta era, a spus jenat. E de la sora mea mai mică.

Alpha a aruncat o privire scurtă spre noi, moment în care mi-am dat seama că eram prea prietenoasă cu lupi pe care abia îi întâlnisem.

Mi-am retras privirea în telefon preț de câteva momente, pentru a-mi verifica mesajele. Apoi am privit pe geam cum de la peisajul de câmpie ajungeam la cel de munte.

Încercam să mă concentrez pe peisaj și radio în loc de companie. Mă retrăsesem în spatele scaunului lui Alpha, sperând că nu mă putea vedea prin oglindă.

Drumul părea a nu avea sfârșit, iar atmosfera era presantă. Închizând ochii, îmi imaginam cum dădeam timpul înapoi cu puterea minții și această pereche a mea nu mai era. Eu eram din nou în piscină, alături de Cami, bând limonadă și vizualizând un serial pe Netflix.

Mașina s-a oprit în parcarea unei benzinării. Alpha a coborât. Tian m-a privit:

-E șansa ta dacă ți-e foame sau vrei la baie.

Doar am coborât, neștiind ce altceva ar fi trebuit să fac. Am simțit cum m-a prins cineva de tricou de la spate, oprindu-mă.

-Unde crezi că pleci?

Am simțit că m-a înghețat acea întrebare.

-Voiam să...iau apă, am spus încet. Și mâncare.

-Nu ai voie să pleci nicăieri fără să-mi spui.

-O-O să țin minte.

Am profitat de ocazie să merg și la baie. Privind la telefon, observasem că trecuseră doar două ore de când plecasem de acasă.

Așteptând la casa de marcat, am simțit un fior rece și nu mi-am dat seama de unde venea senzația asta până când cineva mi-a luat din mână apa și sanvișul. Mi le-a înapoiat după ce a plătit și ce luase pentru ei.

-Mulțumesc, am spus din instinct.

Nu mi-a răspuns, doar a trecut pe lângă mine.

Alpha nu era prea vorbăreț sau doar nu mă plăcea. Probabil că era supărat pentru că își petrecuse ziua de vineri pe drumuri din cauza mea. Pe de altă parte, eu sperasem până în ultimul moment că nu avea să vină.

Lucrurile au rămas tăcute până când deja s-a lăsat seara. Din rucsac am scos un șal cu care m-am învelit pe partea superioară a corpului. M-am lăsat pe o parte, pe bancheta din spate, gândindu-mă că aveam să închid cinci minute ochii.

— Tian povestește —

-Desigur că toți merg la munte acum, la început de weekend, a oftat adânc, enervat.

Eram deja de zece minute opriți în coloană.

-Alpha, am spus încet, indicându-i bancheta din spate.

Acea femelă căzuse extenuată în lumea viselor deja. El a oftat adânc, dar nu a mai vorbit până nu am ajuns la casa lui. Mașina mea încă mă aștepta acolo. Sora mea, părinții și fratele lui mai mic erau acolo. Luna dormea încă pe bancheta din spate. Când ușile s-au închis și-a adâncit chipul în șalul ei.

-Sărmana de ea trebuie să fie extenuată, am spus.

Alpha m-a privit lung. A deschis portiera din spate și s-a aplecat. Când și-a întins mâna spre ea a tresărit brusc, trezindu-se singură. A rămas cu ochii deschiși larg, privindu-l.

-Am ajuns, a spus el sec.

Fata s-a ridicat rapid.

A salutat respectuos familia. A răspuns politicos la întrebări simple și de conduită ca: "Cum a fost drumul?", "Totul a fost bine?".

-Am condus zece ore azi, a spus Alpha după ce-i adusese bagajul în holul de la intrare. Sunt obosit și vreau liniște.

— Daiana povestește —

Nu știam dacă și eu trebuia să plec sau să stau. Mi-am luat la revedere de la familia sa, iar mai apoi de la Tian. Când cel din urmă a închis ușa de la intrare, aș fi vrut să mă pot metamorfoza într-un șoarece și să fug prin vreo crăpătură.

S-a lăsat liniște. Nu știam unde plecase Marcius, fapt pentru care m-am așezat jos, lângă troller-ul meu, și am așteptat să se întoarcă de oriunde ar fi fost. Era deja ora unsprezece noaptea. Ajungând să se facă miezul nopții, am înțeles: acela era un loc ca și casa părinților mei, un loc în care nu eram binevenită.

Pleoapele mele cădeau grele. Mă simțeam amorțită. Mi-am lăsat fruntea pe genunchi și am închis ochii preț de câteva momente. Când i-am deschis am simțit pe cineva trecând pe lângă mine. Un parfum de femeie.

Îmi aminteam că Alpha încuiase ușa de la intrare. Acea femeie trebuia să fi avut cheia de la ușa lui.

-Marc, iubitule, aici erai... Începusem să-mi fac griji când nu mi-ai răspuns de dimineață la mesaje.

-Bună dimineața și ție, frumoaso, l-am auzit spunând în timp ce cobora scările.

S-au îmbrățișat foarte natural, chiar sub privirea mea. Femeia era cu spatele la mine. El m-a privit peste umărul ei scurt, ca și când se aștepta la o reacție din partea mea.

Își găsise persoana greșită, dacă credea că aveam să fac o scenă pentru un asemenea lucru. Din punctul meu de vedere, noi eram doi străini. Ceea ce era în viața lui nu era de competența mea.

Telefonul meu a sunat atunci, atrăgându-le atenția. Am observat că femeia a încruntat ușor.

Eu m-am ridicat, dând un scurt geamăt. Mă simțeam de-a dreptul înțepenită. Aceea fusese una dintre cele mai incomode poziții în care aș fi putut dormi.

-Daiana Korol la telefon, am spus îndreptându-mă spre ieșire.

"Daiana, sunt eu", am auzit un glas cunoscut, masculin.

Am rămas ca înghețată. Am expirat ușurată, frecându-mi ochii cu degetele de la o mână.

-Da, a fost tot ce am putut spune. Dă-mi câteva momente.

Am ieșit pe jumătate, fără să cer vreo părere sau aprobare, când am auzit:

-Daiana.

M-am întors din profil.

Mi-am amintit abia atunci că asta avea legătură cu ceea ce-mi spusese mai devreme. Trebuia să anunț când plecam oriunde.

-Merg în grădină.

-De ce?

"Dacă nu poți vorbi acum, pot să-ți las un mesaj.", am auzit din telefon.

-Pot vorbi. Rămâi două minute în telefon.

Am închis microfonul.

Știam că trebuia să fiu foarte naturală și umilă. Dincolo de toate, nu eram pe măsura unui mascul. În niciun caz pe măsura unui Alpha. Dacă voiam să am o viață liniștită aici, trebuia să-l fac să creadă lucruri care nu-l interesau, pentru că nu aveam nevoie de întrebări suplimentare atunci.

-E în legătură cu bunicii mei, i-am spus.

Mă privea vizibil neîncrezător.

-Ce anume?

Am oftat adânc.

-Bunicul avea o problemă cu piciorul. În dimineața asta trebuia să meargă cu unchiul la doctor.

Și-a micșorat ochii, iar eu nu am mai așteptat un răspuns. Mi-am dat seama că al meu comportament a fost necizelat, dar ce puteam face? Telefonul acela era mai important decât o neînțelegere cu Alpha.