Perechea perfectă [În Pauză]

14. Iubita lui Alpha

-Ce e, Felicity? Nu ai auzit din prima sau ai nevoie de câteva palme să-ți revii?a intervenit o femelă.

Bătaie din nou? Privind situația din această după-amiază începeam să înțeleg că nu masculii din haita Colț erau cei colerici. Femelele erau cele foarte ușor deranjabile și primul instinct, dacă nu se înțelegeau din vorbă, erau gata să își dea câte una. Masculii rămâneau în tăcere, calmi, chiar curioși, privind conflictul.

-Nu te-a băgat nimeni în seamă pe tine. Eu vorbeam cu blondina de aici.

Am găsit pe mâna mea un fir de păr negru, lung. L-am prins cu două degete.

-Îh, și ai lăsat păr pe el...am spus dezgustată.

M-am aplecat ușor, adulmecând.

-Și miros... Îh, am încruntat nemulțumită. Imediat ce ajungem acasă trebuie să meargă la spălat.

Venind mai aproape de ea, am aruncat firul de păr înspre ea, supărată. Femeia aceea mă privea ca înghețată.

-Proprietate personală, i-am spus sacadat. Ai auzit de așa ceva? Nu pui laba, nu pui limba sau ce mai ai tu în palmares, nu stai pe el ca pe patul de acasă, am ridicat trei degete degete. Doar privești de la distanță, dacă nu vrei să fii primul lup fără blană. Capiche?

Ea mă privea ca nevenindu-i să creadă de auzea.

-Dar de ce? Nu e drept, a spus încruntând.

-Nu e drept?mi-am ridicat sprâncenele.

I-am prins tricoul, trăgând-o în jos. Când am făcut contact vizual mi-am simțit ochii aurii.

-Nu-ți încerca norocul cu mine, am împins-o cu putere. Să nu spui că nu ai fost avetizată.

Ea s-a dezechilibrat. Eu i-am întors spatele.

-H-Hei, Daiana...l-am auzit pe Alpha.

-Nu vreau să vorbesc cu tine. Și tu ești vinovat, i-am replicat morocănoasă întorcându-mă spre Tian și acea femeie.

Numele ei ar fi trebuit să fie Sidonia, dacă nu mă înșela memoria. Ea m-a prins de umeri, foarte încântată.

-Bravo! Așa te vreau. Apără-ți teritoriul!

Eu am aprins țigara, încrețindu-mi fruntea.

-Desigur. Acel rucsac e ultimul cadou pe care l-am primit de la bunici înainte să vin aici. E foarte prețios pentru mine.

Amândoi au rămas perplecși.

-Rucsacul?m-a întrebat încet Tian.

-Desigur, am expirat fumul. La ce altceva te puteai gândi?

-Daiana, am auzit un glas din spatele meu.

Tocmai îmi dădusem seama că, dat fiind că fusesem supărată, supărarea fusese mai mare ca anxietatea, iar caracterul meu a ieșit la suprafață. Când s-a întâmplat asta am avut destul curaj nebun să-i vorbesc nepoliticos și lui Alpha de față cu alții din haită. Acum venise pentru că voia să mă pedepsească?

Privindu-i expresia mi-am dat seama că nu era asta. Părea...jenat de ceva.

-Putem vorbi între patru ochi?

-Da, desigur, am încercat să-mi păstrez calmul.

L-am urmat într-o plimbare pe marginea lacului. O vreme a fost liniște, ceea ce mi-a permis să mă liniștesc.