Perechea perfectă [În Pauză]

37. Întâlnire cu destinul

Îmi simțeam inima strânsă dureros atunci când intram în oraș. Anxietatea mea se ridicase atât de sus încât nu puteam să mai respir bine. O greutate îmi apăsa pieptul. Mâinile îmi amorțiseră cu totul.

Marcius s-a încruntat ușor. Privind în față, mi-am dat seama de ce. Erau două mașini cu numere necunoscute în fața casei bunicilor.

Am simțit un val de răceală ce mi-a străbătut corpul.

-Aia e o mașină a Sindicatului, am spus încet.

-Daiana...

-Nu te băga în asta, Marcius, am spus rece, privindu-l în ochi.

Am rupt de-a dreptul un lemn din gardul bunicilor. Așa cum mă așteptam, recunoșteam din agenții rămași în curte. Și ei mă recunoșteau pe mine.

-Niciun pas înainte, s-a apropiat unul dintre ei, un lup destul de mare. În caz contrar va trebui să vă arestez.

-Să mă arestezi?mi-am ridicat sprâncenele. De data asta ați mers prea departe.

I-am aplicat o lovitură, apoi două, înainte să se poată apăra. Ceilalți doi care au venit au împărtășit aceeași soartă. Abilitățile mele de luptă fuseseră construite în așa fel încât, cu o armă potrivită, să nu fiu intimidată de oponenți mai puternici. Un lemn era tot ce aveam nevoie. Din păcate în lovisem destul de tare pe ultimul șu lemnul meu se rupsese.

Întorcându-mi privirea spre Marc, am văzut cum expresia lui era de deplin șoc.

-Vii, iubire?

-D-Da, sunt...

Și-a dres glasul.

-Sunt chiar în spatele tău, draga mea.

Am deschis ușa de la intrare. Auzeam voci din camera de zi.

Mi-am aprins o țigară cu mâinile tremurânde înainte să intru. Am inspirat adânc.

-Ce cauți tu aici?am auzit un glas cunoscut.

Mi-am ridicat palma stropită de sânge. Am scos țigara din gură și am dat afară fumul.

-Nu e natural?am întrebat calmă. Am venit să te ucid, Frederic. Asta...dacă nu cazi în genunchi și îmi ceri îndurare. Ca o javră lipsită de onoare ce ești.

Am văzut cum ochii bunicului s-au deschis larg, în deplin șoc. Nu mă mai văzuse de mult timp. Acum eram plină de vânătăi, stropită de sânge proaspăt și cu vorbe complet nedemne de educația pe care mi-o oferiseră. Bunica plângea tăcut. Avea ochii într-o batistă.

-D-Daiana...

Și-a dres glasul.

-Nu te-am crescut așa. Trebuie să respecți pe...

-E un Beta care a încercat să ucidă o lupoaică de aur, bunicule. Legile haitelor mă lasă să-i vorbesc așa cum vreau și să-i iau viața. Pentru că acest Beta a încercat să-și ucidă Luna. I-am arătat deja lui Alpha toate dovezile. Nu-i așa, Marcius?

Perechea mea m-a privit vizibil încordat. Frederic a rămas vizibil șocat de asta. Cu siguranță îl luasem prin surprindere.

-A fost înainte să fii recunoscută ca Luna, în mod oficial. Până nu se întâmplă asta, nu ești Luna.

Bărbatul care rămăsese pe fotoliu era aproape de vârsta a treia, deși nu o arăta. Părul îi era întunecat, pielea la fel. Avea trăsături mai curând orientale. Ochii, pe de altă parte, erau albaștri, deschiși la culoare.

-Nu-i așa, domnișoară Markov?

M-am încruntat ușor.

-Numele meu...