Perechea perfectă [În Pauză]

22. Încrederea pierdută

— Daiana povestește —

Eram întinsă pe canapeaua din camera de zi a lui Alpha atunci când am auzit ușa deschizându-se. Starea mea era cumplită atunci, pentru că încercam să nu mai fumez des.

Aveam un maieu atunci și o pereche de pantaloni scurți. Stăteam pe o pernă confortabilă și cu o pătură subțire peste.

-Daiana, am auzit glasul lui Alpha.

S-a lăsat pe vine. Palma lui s-a lăsat pe fruntea mea. Am expirat adânc.

-Au venit bunicii tăi. Poți să-i vezi acum?

-D-Da...am șoptit. Poți să...mă ajuți să mă ridic?

Ceea ce uitase să-mi spună era că ei doi deja intraseră. Am auzit-o pe bunica plângând și spunând ceva neinteligibil. S-a așezat lângă mine.

-Micuța mea Daiana... Ce s-a întâmplat cu tine?

M-a îmbrățișat cu grijă.

-Voi fi bine, i-am zâmbit. Îmi pare rău pentru că v-am îngrijorat.

-De ce ai făcut ceva atât de periculos?m-a întrebat bunicul.

-Am vrut să aflu ce s-a întâmplat cu părinții mei.

Cei doi s-au privit în liniște.

-Părinții tăi... Daiana...

-Știam deja că nu sunt fiica lui Roy. Soția lui mi-a spus atunci când eram mică. Mătușa Lucia a fost cea care a fost în spatele a ceea ce s-a întâmplat acum opt ani. Ea și unchiul...au fost mereu groaznici cu mine. Dar nu am vrut să vă spun. Nu voiam să vă supăr. Îmi pare rău.

-Acel netrebnic! Știam eu că a făcut ceva. Dacă pun mâna pe el...

-De ce nu îl lași să fie Alpha?am întrebat. Ai făcut destule pentru haită, bunicule. De ce nu veniți amândoi aici? Cu mine. Am vorbit cu Alpha. El este de acord.

Bunicul părea în cumpănă.

-Nu știu, Daiana, a spus încet. Nu știu dacă vreau să-l las pe Roy să scape cu asta.

-Păi nu scapă cu nimic. Marc e perechea mea. Așa că îmi va face dreptate.

Am văzut în spatele lui pe cineva cunoscut. Am zâmbit instinctiv.

-În plus, am mai convins pe cineva să rămână.

M-am ridicat și i-am făcut semn să se apropie.

-Cineva care cred că vă este cunoscut deja.

Cei doi s-au întors. Bunica s-a ridicat, cu palmele la gură.

-Nu... Chiar tu ești? Fetițo... John, ea e Kiara. Ea e Kiara a lui Maximilian, a spus deja plângând în toată regula.

Mama i-a acceptat îmbrățișarea.

-Și eu mă bucur să te revăd, mamă, a spus ea mângâindu-i spatele cu palma. Și să pot înțelege ce-mi spui.

-Nu...înțeleg. Ce s-a întâmplat? Cum s-a întâmplat?

Mama a oftat adânc.

-Roy din nou. Ne-a mințit. Ne-a înșelat. Nu... Nu am știut nimic adevărat. Până nu am întâlnit-o pe Daiana.

-Noi?a insistat bunicul. Asta înseamnă că și...?

Bunica a avut nevoie să stea jos. Marc i-a adus apă.

Mama a zâmbit.

-Și soțul meu este bine. El este acum puțin plecat, dar va...

Am auzit o voce plină de enervare: