Perechea perfectă [În Pauză]

10. Răpirea Lunei

Privindu-mă în oglindă, nu puteam să nu mă întreb dacă nu cumva făcusem o greșeală.

Îl anunțasem pe Jill de schimbarea de planuri și lăsasem totul în seama lui Alpha. Dar...era înțelept să fac asta? Puteam avea încredere în Alpha-ul sângeros? Era...atât de înfricoșător. Și mă testase cu nerușinare, pentru a vedea cum reacționam în anumite situații. Pe de altă parte, ce s-ar fi întâmplat dacă nu cooperam cu el?

Mi-era destul de teamă să revin astfel, pentru că nu știam dacă avea să fie singur sau între timp ajunsese și Filip. Nu știam ce ar fi trebuit să spun sau să fac. Voiam doar să-l evit pe Alpha...

Deschizând ușa de la baie, m-a întâmpinat un chip cunoscut. Am simțit cum tot sângele mi-a înghețat în mine. Am rămas inertă.

Bărbatul mi-a zâmbit larg, prinzându-mi obrazul în palma sa. S-a aplecat deasupra mea, pentru a-mi șopti la ureche:

-Alpha e ocupat acum. Iar tu vei fi o femelă bună și obedientă ca întotdeauna, nu-i așa, Daiana? Pentru că, într-un final, dacă nu poți fi a mea, nu poți fi a nimănui.

Știam că dacă aș fi încercat să opun rezistență atunci, totul ar fi fost în van. Acel animal nu ar fi avut nicio problemă să mă mutileze sau să mă omoare. Ba chiar l-ar fi distrat asta. Iar eu, cu mâinile goale, nu eram pe măsura unui mascul.

Dacă în trecut eram mică și neștiutoare, acum puteam simți foarte bine prezența din fața mea. Acela nu era un lup obișnuit. Acela era un Alpha. Acum totul se lega.

L-am urmat în liniște. În hol, inconștient, era un lup pe care nu-l cunoșteam. Sânge. Avea sânge pe haine. Trebuia să fie din haită, pe care-l lăsase Alpha să aibă grija mea. Acel lup, din cauza mea...

Aveam lacrimi în ochi. Tremuram. O asemenea imagine era...teribilă. Nu puteam să-l las să moară din cauza mea.

-Putem...chema ambulanța? Te rog.

Bărbatul a zâmbit în colțul gurii, foarte amuzat de reacția mea.

-Nu va muri doar din atât.

Mi-a prins mâna, trăgându-mă după sine.

Am ajuns împinsă pe bancheta din spate a mașinii.

Telefonul îl aveam în buzunarul de la spate. Am putut să-l deblochez și să sun ultimul contact apelat, Jill. Mi-am dat seama dintr-o privire scurtă că a răspuns, dar nu-l puteam lăsa să vorbească. Lupii aveau un auz foarte fin. Chiar și în mașină, Jill auzea ce vorbeam noi și acel bărbat l-ar fi auzit pe Jill.

-Unde mă duci acum?am întrebat.

-S-a terminat, Daiana, mi-a spus foarte mulțumit de sine. Vom merge undeva unde nimeni nu te va găsi. Și imediat ce trecem granița teritoriului Colț, totul s-a sfârșit.

Știam că la nevoie, în astfel de situații, Jill mi-ar fi putut urmări locația. Pe asta mă și bazam.

-Ha! Dar cine se gândea că voi împușca doi iepuri dintr-o lovitură? Să-mi găsesc femela fugită și ea să fie perechea lui Marcius Moriarti! Ha-hah... Să-i iau femela lui Moriarti...

— Tian povestește —

-Ce e mizeria asta?a fost prima reacție a lui Alpha.

Îl vedeam foarte enervat, văzându-l pe lupul pe care i-l adusesem.

-A-Alpha, el e...bărbatul pe care l-ai cerut.

-Nu e!a tunat. Ăsta nu e nemernicul ăla. Acela e blond!

-Ăsta e bărbatul cu identitatea pe care mi-ai dat-o, am încercat să mă apăr.