Elliot

Capitolul 2

  

"Blake, nu mai pot. Hai să ne ascundem după un copac și să luăm o pauză, sunt sigură că profesorul nici nu o să obs-"

"Maxwell, ciocul mic și joc de glezne. Ești la ora de sport, ia și aleargă."

"Chiar am nevoie de o mică pauză sau-"

"Destul. Încă 5 ture de teren."

"Ce? Dar-"

"De fapt 10 ture de teren . Dacă continui să comentezi să știi că s-ar putea să ma răzgândesc." zice profesorul de sport indispus ca de obicei, iar eu deja începusem să număr pe degete toți sfinții pe care îi știu.

Încă nu vreau și nu pot să înțeleg de ce este atât de necesară ora asta de sport pe care o avem și asa doar o singură dată pe săptămână, dar încep să cred că profesorii de la facultate au ceva personal cu mine.

Și nu îmi place.

"Maxwell, aleargă!" îmi atrage bărbatul atenția, iar eu mai că nu îmi dau ochii peste cap în fața lui. "Anul ăsta ar fi minunat totuși" adaugă ironic și îmi face semn să continui să mă mișc.

Normal că el are impresia că acum pot să alerg zece ture de teren la prima oră a dimineții ca ultima bezmetică și mai apoi o să îmi continui ziua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cu tot respectul, nu toți suntem psihopați.

"Hai că poți Everlee, încă puțin" mă încurajează șatenul din stânga mea care pare a fi destul de în formă spre deosebire de mine.

"Știi, când o sa ajung la cămin, o sa am grijă să manifestez să își rupă o mână. Sau nu, mai bine gâtul. Sau poate chiar p-"

"Everlee, ce naiba. Nu e frumos" mă întrerupe indignat, o cută făcându-și apariția între sprâncenele sale.

"Ce e Blake? Te comporți de parcă ar fi mâna ta. Sau gâtul tău. Sau-"

"Nu, nici să nu te mai aud. Hai, mai avem puțin" spune el ciufulindu-mi părul și așa dezordonat.

"Voiam să spun piciorul, dar se pare că toată lumea mă întrerupe azi" îmi dau revoltată ochii peste cap și continui să alerg, cu nervii întinși la maxim.

...

După ce, mulțumesc zeilor, ora de sport e în sfârșit gata, îl îmbrățișez pe Blake și mă îndrept spre vestiare ca să fac un duș scurt și revigorant.

Nu am de gând să pierd timpul prea mult pe aici fiindcă abia aștept să ajung în cameră și să dorm.

Sau mai degrabă să hibernez.

Nu m-am intersectat deloc cu Ivy astăzi, dar având în vedere că suntem la departamente diferite uneori este mai dificil să ne vedem pe parcursul zilei. Obișnuim să luăm prânzul împreună aproape mereu, dar există unele zile în care avem programul mult prea încărcat. Eu și Blake suntem la drept, iar Ivy este la literatură, ceea ce înseamnă că își petrece majoritatea timpului pe la bibliotecă, eu rămânând singură și cu un Blake pe cap.

Intru cu pași mici în clădire și aproape sar în sus de bucurie când observ că nu e nimeni pe aici, ceea ce înseamnă că îmi permit să nu mă grăbesc. Îmi iau rucsacul din vestiar și prima dată îmi verific telefonul evident, iar apoi îmi caut demachiantul fiindcă sunt sigură că tușul deja s-a scurs și mă face să arăt ca un urs panda. Continui să cotrobăi printre propriile lucruri cu o încruntătură pe față și icnesc încet atunci când îmi dau seama că de fapt nu am fost singură aici în tot timpul ăsta.