Capitolul 21

3.5K 193 22
                                    

"Sărut? Ce vrei să spui prin sărut, Everlee?" întreabă Blake cu o încruntătură pe față, iar eu îmi ascund fața în pernă.

"Știi prea bine ce e ăla, Evans" mormăi eu, iar apoi îmi ridic privirea spre ecranul telefonului doar ca să îl văd pe prietenul meu stând într-un cot și mâncând niște clătite.

"Nu, nu cred că știu. Mai ales dacă e vorba de tine" adaugă el cu gura plină și cu o sprânceană ridicată, iar eu oftez iritată.

"Ce poate să însemne, Evans? Buze peste buze, atingeri, limba lui împletindu-se cu-" începe Ivy să spună în timp ce își sprijină capul în palmă și privește pierdută prin camera telefonului.

"Bine, Ivy, cred că a înțeles ideea" o întrerup eu rușinată și îmi trec o mână prin păr.

"Ce? Și-a folosit și limba?" întreabă prietenul meu revoltat, iar eu mă las pe spate, căzând între perne.

Nu pot să cred despre ce am ajuns să vorbim. Dacă nu m-ar fi luat gura pe dinainte mai devreme poate că nici nu ajungeam în punctul ăsta.

"Nu vreau să vorbim despre asta" mă plâng eu și aud cum prietenii mei protestează.

"Haide, Everlee. Vorbim de tine și de Elliot. Voi care mai aveați puțin și vă scoteați ochii acum câteva luni de zile" spune Blake, iar eu mai am puțin și închid apelul video, dar țin la viața mea și totuși nu risc să fac asta.

Sincer, aș fi preferat să rămânem în stadiul acela în care nu ne suportam reciproc.

"Doar nu credeți că acum o să se schimbe ceva neapărat, nu? Probabil era doar amețit în seara aia și a profitat de faptul că eram, nu știu, obosită, confuză, aveam nevoie de companie. Nu vă așteptați ca atunci când ne întoarcem la facultate să vină la mine la ușă cu trandafiri și să mă scoată la un date, nu?" spun eu amuzată și râd sec, iar ei nu spun nimic pentru câteva momente.

"Crezi că nu are nicio intenție?" aud vocea confuză a lui Ivy.

"Sunt sigură că își petrece timpul în preajma lui Lilith acum că noua lui jucărie nu mai este acolo" zic în timp ce îmi analizez mâinile ca și cum e prima dată când le văd.

Totuși gândul acesta mă deranjează teribil, lucru ce începe să mă îngrijoreze. De când îmi pasă mie ce fac alții în lipsa mea?

"Nu știu dacă e cazul să sărim la concluzii. La cum îl știm cu toții, dacă nu ar fi vrut neapărat ceva de la tine probabil că te săruta din prima zi în care te-a văzut și își atingea scopul încă de atunci" adaugă Blake, iar eu îmi frec nesigură fruntea, neștiind ce să mai spun.

"Ugh, hai doar să nu mai vorbim despre el. Nu vreau să mă mai gândesc la Elliot măcar cât timp sunt acasă" oftez eu, iar ei procedează la fel, vizibil nemulțumiți.

"Dar tu ce simți, Everlee?" se aude glasul prietenului meu momente mai târziu, iar eu mă blochez.

"Nimic cred. Sunt doar confuză și mă simt ciudat" mint eu, iar el își arcuiește o sprânceană.

"Adevărul, Lee" spune serios, iar eu strâmb din nas.

"Ăsta e adev-" încep eu, dar mă întrerupe.

"Văd în ochii tăi de la mine de acasă că nu ești bine și simți mai mult decât spui" zice el, iar eu îmi afund chipul în palme.

A naibii conexiune între suflete. Nici să mint nu pot.

"Nu știu, Blake, nu vreau să știu. Mi-e frică de ce aș putea să simt din cauza lui. Mi-e frică de faptul că acele sentimente ar putea să nu fie reciproce cel mai probabil" oftez stresată, iar el își duce o mână după cap și o lasă acolo pentru câteva momente.

Elliot Donde viven las historias. Descúbrelo ahora