Elliot

Capitolul 16

Această zi de luni părea a fi, surprinzător, una dintre cele mai bune zile de luni pe care le-am avut în cei 19 ani ai mei de viață. M-am trezit relativ ușor și am stat cu nasul lipit de geamul camerei noastre aproximativ jumătate de oră, privind ca un copil mic și entuziasmat primii fulgi de zăpadă.

Când eram mică obișnuiam să ies în fugă pe verandă, doar într-o pereche de șosete pufoase și îmbrăcată cu o salopetă de pijama, țopăind și râzând cu gura până la urechi pentru că ningea. Încă mai țin minte privirea exasperată a mamei ce venea după mine afară cu un fular gros și cu cea mai călduroasă pătură pe care o aveam în casă, de teamă să nu răcesc; și bineînțeles, cum să pot uita de tata, ce era la fel de entuziasmat precum eram eu și abia aștepta să mă bage cu nasul în zăpadă.

Revenind la această dimineață, după ce m-am săturat de privit peisajul de afară, am mers cu prietenii mei la cafeneaua noastră preferată și am băut cea mai delicioasă ciocolată caldă care mi-a ajuns direct la suflet. Tot drumul spre facultate ne-am bătut cu zăpada care începea să se așeze pe asfalt și am mers umăr lângă umăr cu Ivy, ce stătea mai mult cu capul în telefon și vorbea cu Ethan, și cu Blake ce încerca să mă încălzească prin tot felul de metode. Asta până am fost nevoiți să intrăm la cursuri și să ne despărțim.

Ale naibii să fiți, îmi spun eu în gând și inspir profund, închizând ochii pentru câteva secunde bune înainte să expir. Am ajuns la momentul în care ziua mea bună de luni s-a întors cu susul în jos. Deschid încet ochii și deși nu prea vreau, îndrăznesc să îmi arunc privirea peste coala albă de hârtie ce stă cuminte pe banca din fața mea. Îmi mușc interiorul obrazului și o întorc încet, iar ceea ce văd mă face să înghit în sec.

47/100.

Picat.

La naiba.

Îmi duc mâna spre buze șocată și o las acolo minute bune, încercând să mă adun și mai ales încercând să nu clachez. Ultimele săptămâni au fost un infern și chiar am regândit toate deciziile pe care le-am făcut în privința alegerii facultății de drept. Nu sunt eu vreo studentă eminentă sau ceva de genul acesta, dar îmi dădeam interesul și mă stresam destul de mult încât să nu îmi permit să pic un examen. Notele de trecere erau strictul necesar pentru mine, dar de data asta am dat-o în bară. Dreptul civil nu a fost niciodată și cu siguranță nici nu va fi vreodată punctul meu forte; nu aveam așteptări în privința acestui examen, dar la naiba, nu îmi permiteam să pic.

Mă întorc încet spre Blake și îl văd cum mă privește oarecum trist, arcuindu-și buzele într-un zâmbet strâmb. Îmi arunc ochii peste examenul lui și observ că măcar el a obținut un scor de trecere.

"Felicitări, Blake. Sunt mândră de tine." spun blând și îi mângâi brațul, fiind sincer mândră de prietenul meu.

"Mersi, Everlee. Să știi că și eu sunt mândru de tine indiferent dacă ai picat sau nu un idiot de examen, în regulă?" îmi șoptește înapoi și mă săruta pe tâmplă, iar eu închid ochii la contactul buzelor sale cu pielea mea.

"Am dat-o în bară de data asta."

Nu e prima dată când primesc o notă nasoală la drept civil și faptul că aș putea pica din această cauză mă cam sperie.

"O să o rezolvăm cumva. Împreună, Lee." spune el încet încercând să mă consoleze, iar eu îl îmbrățișez.

"În regulă, toată lumea. Concluzia pe care am tras-o în urma acestui examen de final de semestru este că unii dintre voi veniți degeaba la acest curs. Da, fac referire la cei care au picat și sunt sigură că vă știți voi. Dar după cum mă cunoașteți, consider că fiecare merită o a doua șansă și prin urmare vă voi oferi ocazia de a reda examenul." spune Mrs. Smith, iar în sală se aud șușoteli și câte un oftat ușurat.