Elliot

Capitolul 5

Ziua de sâmbătă începe într-o notă relaxată, cu mine și Ivy stând în camera lui Blake, mâncând, râzând și povestind. Din când în când scumpul de Evans ne demonstrează cât de talentat este, prin fredonarea melodiilor noastre preferate la chitară, făcând atmosfera și mai minunată decât era deja.

"Auzi Ivy, tu nu ai teme de făcut azi?" întreabă băiatul.

"Ba cam am, dar problema este că nu am chef de ele" îi răspunde ea plictisită.

"Cineva începe să se transforme din omidă în fluture. Adu-mi niște șervețele, Everlee, cred că o să plâng de emoție" adaugă el ușor răutăcios, prefăcându-se că mai are puțin și îi dau lacrimile.

"Dai apă la șoareci, Evans?" fac eu mișto de el.

"Nu, nu îți dau apă, de ce întrebi?" contraatacă, zâmbind inofensiv.

"Ai grijă de chitara ta, scumpule. Și să dormi cu un ochi deschis la noapte" ii fac eu cu ochiul, făcându-l să se înece cu gogoașa pe care tocmai o mesteca, iar pe Ivy să râdă zgomotos.

"Iar tu ai face bine să îți păzești cur-"

"Evans!"

Ușa de la cameră se deschide brusc, întrerupându-l pe Blake, iar pe ea intră Xander și un tip ce rămâne sprijinit de tocul acesteia, uitându-se atent la noi.

Nici nu am de gând să mă întreb de ce, fiindcă eu stau cu capul pe abdomenul lui Ivy cu o mână ridicată amenințător spre șatenul de pe patul vecin, în timp ce ea sta întinsă pe patul lui Blake și mușcă cu poftă dintr-un baton de ciocolată.

Suntem ca în filmele cu proști.

Și noi trei suntem proștii.

"Dar ce onoare să vă văd, domnițelor" zice Xander uitându-se pe rând la noi.

"Noi suntem mai mereu pe aici, dar tu nu știi să mai dai pe acasă și pierzi cam totul" îi răspund și îmi dau ochii peste cap.

"Aw, vrei să vin să petrec mai mult timp cu tine, suflețel?" întreabă el și mă ridică de pe Ivy, trăgându-mă într-o îmbrățișare de urs.

Trebuie să recunosc, dă niște îmbrățișări foarte calde, așa că nu mă retrag decât după câte secunde bune.

"Da, suflețel, chiar asta vreau" îi răspund jucăușă, făcându-l să râdă zgomotos.

"Dorința ta e poruncă pentru mine, domnița mea" spune el și face o plecăciune, lucru ce ne face pe toți să chicotim.

Ce bine că Blake are prieteni normali.

Sau mă rog, normalitatea e discutabilă în cazul lui Xander.

Dar chiar se simte ca și cum am fi o familie.

Tipul din tocul ușii își drege glasul, atrăgându-i blondului atenția, probabil pentru a realiza de fapt motivul pentru care se află aici acum.

"A, da. El e Ethan și e un prieten bun de al meu" spune Xander, iar noi îl salutam în cor, salut mai mult eșuat pentru că fiecare a zis altceva.

"Diseară Ivan dă o petrecere, mergi și tu Evans?" îl întreabă băiatul pe prietenul meu în timp ce își caută ceva prin dulap.

"Sunt nevoit să merg, mai mult din cauza ei" mormăie și arată spre mine, iar eu afișez un zâmbet inocent.

"De unde îl știi pe Ivan?" mă întreabă el curios și își dă tricoul peste cap, schimbându-l cu altul.

Se prea poate să fie extrem de mândru de corpul lui, lucru ce îl face să ni-l arate cu fiecare ocazie pe care o are. Deja m-am obișnuit cu chestia asta, dar într-adevăr, blondul arată chiar bine.