Elliot

Capitolul 35

Stiloul din mâna mea dreaptă pare să se miște pe coala albă de hârtie din fața mea ca și cum o face fără acordul propriei minți. Coordonarea mână-creier pare să se fi dus la nivelul următor astăzi, căci nici măcar nu apuc să trec prin filtrul minții ceea ce continui să scriu pe acea foaie.

Am fost distrasă din mai multe puncte de vedere în ultima lună de zile și am cam neglijat facultatea, fapt ce începe să se observe cu ochiul liber.

Gândurile îmi sunt umbrite de amintirea cuiva în permanență și oricât aș încerca să rămân stăpână pe sine și pe orice situație în care mă aflu, când acel zâmbet îmi trece prin fața ochilor știu clar că deja am pierdut lupta cu rațiunea și cu propria persoană.

Căci cu siguranță nu o să mă mai pot gândi la nimic altceva pentru tot restul zilei respective, ci doar la el.

A trecut aproximativ o săptămână și jumătate de când am fost la Elliot acasă și cam tot atât de când nimic concret nu s-a mai întâmplat între noi. Nu am mai avut timp și nici intimitatea necesară să discutăm sau să lămurim unele lucruri, iar de petrecut timpul împreună probabil că nici nu mai este nevoie să menționez.

Îmi este dor de el și de prezența lui cât mai aproape de mine mai ales noaptea, atunci când am timp să îmi pun gândurile câtuși de puțin în ordine. Interacțiunile scurte sau uneori aproape inexistente dintre noi nu mă ajută absolut deloc, ba din potrivă, mă fac să devin atât de egoistă încât să îi vreau toată atenția doar asupra mea.

Și în mod evident, este doar vina lui pentru că mi se întâmplă asta acum.

Pentru că a reușit să mi se imprime atât de adânc în inimă și acum ea refuză să coopereze sau să mă asculte în lipsa lui.

Îmi trec mâinile prin păr și las un oftat să îmi scape printre buze cât timp scanez rapid cuvintele înșirate pe acea coală de hârtie, cuvinte pe care nu sunt capabilă să le înțeleg pe cât ar trebui. Am fost luată prin surprindere de examenul de astăzi căci a fost relativ acceptabil, dar asta nu scuză faptul că nu mi-am dat destul interesul în a învăța pentru el.

Dar totuși, notă de trecere să fie de data asta și voi fi mai mult decât mulțumită cu siguranță.

Tresar atunci când simt un deget împungându-mi umărul de la spate și mă întorc discret cât să nu atrag atenția profesoarei asupra mea. Mă blochez pe moment când îl văd pe Blake stând cu capul în palme și cu un creion între degete, privindu-mă cu destul de mult interes. Nu cred că l-am mai privit în ochi de multă vreme și deja simt cum contactul nostru vizual începe să mă debusoleze total, așa că îmi feresc privirea și clipesc des cât să îmi revin în fire.

"Te pot ajuta cumva?" îi șoptesc sec și continui să îl evit, deși îi simt toată atenția asupra mea.

"Ar ajuta dacă ai avea curajul să mă privești în ochi pentru câteva secunde" zice ironic, lucru ce mă face să îmi dau ochii peste cap.

"N-am timp de copilării, Evans" oftez obosită.

"Indispusă azi, Maxwell. Minunatul de Kane nu își face bine treaba din câte văd" spune batjocoritor, iar eu simt toți nervii din interiorul meu cum încep să iasă la suprafață.

"Crezi ce naibii vrei, Blake. Cuvintele tale nu mai înseamnă absolut nimic pentru mine, așa cum nu mai însemni nici tu" îndrăznesc să îl privesc de data asta și observ cum expresia i se schimbă instant.

Nu voiam să o spun chiar așa, dar e unicul mod în care mă pot comporta cu el după toate cele întâmplate. Am devenit doi străini într-un timp relativ scurt și poate mult prea repede decât ar fi trebuit. Încep să mă obișnuiesc totuși cu ideea că nimic nu va mai fi la fel și simt că sunt pregătită să las totul în urmă, deși voi prețui întotdeauna ce am avut noi doi.