Elliot

Capitolul 36

"Crezi că ai putea să nu îl mai sorbi atât din priviri pentru câteva minute și să îmi dai și mie puțină atenție, Lee? Încercam să îți spun ceva"

Se bosumflează Ivy, de a cărei prezență am uitat total în ultimele cinci minute, și scutur ușor din cap căci glasul ei m-a trezit din acea transă în care mă aflam pentru un foarte, foarte scurt moment aș zice eu.

Deși cineva este de altă părere cel mai probabil.

"Oh, haide, nu îl sorbeam din priviri"

Mă apăr eu și îmi dau ochii peste cap, încercând să mă prefac dezinteresată de prezența celuia pe care îl văd la doar câțiva pași de mine. În fond, nu este absolut deloc vina mea că acel brunet reușește să îmi atragă atenția asupra lui de fiecare dată când apare în raza mea vizuală și nu mai reușesc să mă concentrez pe nimic altceva.

Suntem în curtea facultății, stând ca de obicei la umbra veșnicului copac bătrân ce asistă dintotdeauna la discuțiile noastre și mai mult ca sigur s-ar cruci dacă ar putea să o facă, la câte a auzit de-a lungul timpului. Aproximativ 10 metri mai încolo se află nimeni altul decât Elliot, ce stă sprijinit de un zid, cu brațele încrucișate la piept și totuși cu o atitudine degajată, fiind prins într-o discuție cu Kayden. Discuție ce se pare a fi extrem de "interesantă" ținând cont de faptul că l-am văzut dându-și ochii peste cap de mai bine de cinci ori și l-am simțit aruncându-mi priviri pe furiș. În momentele în care nu era atent îl priveam inapoi și suspinam în sinea mea de fiecare dată când realizam că este numai al meu și am privilegiul de a-l privi așa oricând vreau eu.

"Singurul lucru din care sorb, de fapt, e chiar cafeaua asta"

Rânjesc în colțul gurii și gesticulez prezentabil spre cafeaua din mâna mea înainte de a lua o gură zdravănă din ea, chestie ce o face pe prietena mea să clatine din cap și să mă privească amuzată.

"Dacă nu era de ajuns că ești topită după el ca o înghețată într-o zi caniculară de vară, acum începi să îi mai iei și din gesturi"

Strâmbă din nas și se plânge, făcând referire la rânjetul pe care i l-am oferit și pufnesc într-un râs zgomotos la auzul comparației pe care tocmai a făcut-o, atrăgând atenția câtorva persoane din jurul nostru. Totuși nu pot să o contrazic. Se vede cu ochiul liber că sunt mai mult decât îndrăgostită, dar sunt atât de fericită încât nici nu acord atenție faptului că alții ar putea fi deranjați de lucrul acesta.

"Vrei să îți aduc aminte cum îți sclipesc ochii mai ceva ca beculețele de Crăciun de fiecare dată când îi auzi numele iubitului tău, Moore?"

"Știi bine că nu e chiar așa, Lee. Nu are un efect atât de mare asupra mea" își dă ea ochii peste cap și încearcă să fie indiferentă, deși știu mai bine decât oricine altcineva că acum în capul ei are numai imaginea lui Reed.

"Oh, hei, Ethan" spun și mă uit într-un punct fix în spatele ei, iar fata se întoarce într-o milisecundă și privește în jur nerăbdătoare, urmând să se încrunte când realizează faptul că Ethan nu era de fapt acolo și am reușit să îi demonstrez că am dreptate.

Îmi mușc buzele și îmi înăbuș un chicot la vederea expresiei ei ce îmi dă senzația că ar vrea și ar putea să mă ucidă în orice secundă de acum încolo. Lucru ce m-ar și îngrijora cu adevărat dacă nu aș cunoaște-o destul și n-aș ști că nu este în stare să îi facă rău nici unei ființe existente.

"O să te sufoc în somn, Maxwell"

Mă amenință blondina în glumă și își duce un braț după gâtul meu, trăgându-mă într-o îmbrățișare spontană, dar totuși prietenească. O strâng la rândul meu în brațe, închizând ochii pentru câteva secunde și îi mângâi încet spatele. Când dau să mă rup din îmbrățișare sunt oprită de mârâitul nemulțumit al lui Ivy și pufnesc amuzată când observ că nu are de gând să mă lase să mă îndepărtez de ea.