BL ( YAOI )

Sânge de Demon (BTSXStrayKidsXVicton)

Publicată: 1, iunie, 2022 ( atenție, conținut matur +18 )

                                                                        Partea a doua

       Încercam să îmi adun propriile gânduri și amintiri, să procesez cumva ceea ce se întâmpla în momentul de față, însă creierul meu era învăluit de o perdea neagră în prezent. Eram conștient doar de durerea din măruntaiele mele și amorțeala, o senzație amețitoare ce-mi făcea stomacul să se simtă foarte bizar, și sângele uscat de la ceafă, unde exista și o usturime neplăcută. Fusesem mușcat din nou? De ce? De cine? Și ce căutam mai exact în pat cu Felix, dezbrăcat? De fapt, dacă stăteam să analizez mai bine situația, amândoi eram dezbrăcați. Iar Hyunjin tocmai ce ieșise din baie, fiind în fața unei oglinzi acum. Mă holbam ca prostul la picăturile de apă ce i se prelingeau precum mierea pe trup, făcându-mi stomacul să se simtă și mai bizar, și aproape m-am înecat cu aerul de care oricum nu mai aveam nevoie, când i-am văzut rânjetul pervers de pe buze. 

       Era cu fața la mine acum, trecându-și degetele prin valul de păr roz și lung, evaporând parcă orice urmă de umiditate. Îi cădea în valuri peste umeri și spate, vârfurile acum colorate cu o nuanță neagră trecându-i de talie. În mine s-a trezit o dorință ciudată de a-mi trece propriile degete prin părul său, curios și nerăbdător să îi simt moliciunea și textura ce părea aproape ireal de divină, încât am fost nevoit să fac un efort sufocant de-a mă împotrivi. Mi-am mușcat repede buzele și mi-am dres glasul, căutând să mă desprind de Felix, ce încă avea brațele încolăcite în jurul taliei mele, dar în schimb m-am trezit lipit înapoi de așternuturi și cu acesta direct deasupra mea. 

       Nici nu îmi puteam aminti când văzusem vreodată o ființă atât de frumoasă. Aproape că îmi simțeam inima despicându-mi pieptul și ieșind să i se arunce în brațe. Literalmente, mă așteptam ca dintr-o secundă în alta, aceasta să prindă aripi și să ajungă în Paradis. 

      Am tras adânc aer în piept. Nu era necesar și nu mă ajuta cu nimic, din punct de vedere fizic, dar mintea mea ajunsese deja la marginea unei prăpăstii. Aveam nevoie să regândesc direcția și să mă reculeg din acest labirint lipsit de sens, dar cumva baza noii mele realități. 

       Felix zâmbea, în timp ce își înclinase capul într-o parte, studiindu-mi chipul cu ochii săi sângerii, ce acum străluceau precum două rubine  —  erau ireale; și nu doar irisurile sale. Totul la el era ireal. De la structura feței sale, la genele sale lungi și felul perfect în care îi cădea șuvițele roșcate peste obrajii mei. 

       Am strâns repede ochii și am încercat din nou să ies din această vrajă confuză, în care eram prins, dar aveam măcar vreo șansă? Când i-am simțit buricele degetelor trecând peste obrazul meu asemenea unui cântec de leagăn, pleoapele mi s-au întredeschis și stomacul îmi ardea mai rău ca pielea umană în contact cu lava încinsă. Interiorul meu se pierdea într-un ocean nesfârșit și înghițit de flăcări, obligându-mă să rămân captiv în acel întuneric scânteietor pentru eternitate. Dogoream și tânjeam cu o disperare înnebunitoare să urlu din toți plămânii, peste liniștea ce se lăsase în cameră. Nimeni nu respira. Nimeni nu vorbea. Eram trei statui aduse la viață, o creație demonică, ce nici măcar nu ar trebui să existe. 

       Am clipit buimăcit, simțindu-mi mintea conștientizând de una singură anumite lucruri și excluzându-mă cu batjocoră din propria ei transformare. Mă pierdeam pe mine însumi în acest proces. Îmi pierdeam simțul realității și al logicii. Și cu siguranță nu era nimic plăcut la acest lucru, simțindu-mă ca și cum propria-mi persoană mă privește cu superioritate și mă cataloghează drept un experiment eșuat al universul și însăși existenței.