BL ( YAOI )

Albastru Metalic

Publicat: 8, octombrie, 2015 ( conținut matur, +18 )  ( editată 2021 )

       Am înghițit în sec, privind șocat la scena din fața mea.

       Sânge.

       Foarte mult sânge.

       Am închis ochii, în speranța că mă voi trezi în camera mea liniștită, însă tremurul ușor ce îmi străbătea întregul trupul, precum și mirosul puternic de spațiu închis, n-au dispărut deloc când i-am redeschis. Mi-am îmbrățișat genunchii, dorindu-mă să mă tragă pământul în adâncurile sale protectorate, în timp ce plângeam încetișor, urmărindu-l cu coada ochilor pe străinul cu ochi albaștri  —  un albastru metalic și rece, ce îmi îngheța sângele în vene.

       S-a deplasat până în fața unui dulap agățat de perete, luând niște saci și un sul de funie, apoi a început să azvârle bucățile ciopârțite, ce-au aparținut odată unei fete de cincisprezece ani. A legat sacii, ducându-i în altă încăpere, iar când s-a întors, privirea i s-a oprit asupra mea.

       A rânjit.

Speriat, mi-am ascuns chipul în genunchi, începând să tremur mai tare, dar spre fericirea mea, n-a dat niciun semn că s-ar apropria de mine; ba chiar se îndepărta. Mi-am înălțat chipul, privind nesigur prin spațiul larg, și am constatat că eram din nou singur. Oare aș putea să fug? O lipsi mult? Aș avea vreo șansă?

       M-am ridicat încet, inima bătându-mi agitată-n piept. Să mă risc?

       — Ori asta, ori sfârșesc ciopârțit.

       M-am asigurat că zgomotul pașilor lui nu era prin preajmă, și am rupt-o la fugă spre ieșire. Mâna îmi tremura mai rău ca înainte, când am împins ușa de metal, iar plămânii parcă mi se luptau pentru fiecare fărâmă de aer. M-am uitat în stânga și-n dreapta, dându-mi seama că mă aflam într-un fel de spital abandonat, deoarece puteam zări câteva scaune cu rotile lipite de pereți și o targă plină de sânge vechi. M-am strecurat pe hol, luând-o într-o direcție aleasă la întâmplare  —  nu aveam timp să-mi fac griji pe unde s-o iau; pur și simplu voiam să scap de-aici. Podeaua și pereții era murdari și împroșcați cu-n lichid negru-roșiatic  —  spre marea mea oroare  —  ce putea să fie chiar sânge, și cum nu-mi făcea nici o plăcere să rătăcesc printr-un astfel de loc, am mărit viteza.

       La un moment dat am zărit o ieșire, într-o încăpere foarte largă, așa că am intrat, scoțând un mic țipăt de fericire când am văzut lifturile și scările. Mi-am dus ambele palme la gură, rugându-mă să nu mă fi auzit, apoi am tulit-o pe scări, fiindu-mi mult prea teamă ca să cobor cu liftul. Dacă se bloca?

       Tocmai coboram ultima treaptă de la parter, când l-am văzut  —  se îndrepta spre mine. Am lăsat un țipăt de groază să îmi părăsească buzele, chinuindu-mă să-i ignor rânjetul sadic și ranga murdară de sânge, ce-i atârna în mână, însă am sfârșit prin a mă lăsa captiv în brațele panicii.

       Profitând de faptul că eram prea speriat ca să mă mai pot mișca, și-a ridicat cealaltă mână și mi-a atins obrazul, făcându-mă să tremur din cap până-n picioare. Și-a apropiat și mai mult chipul, lăsându-mă să-i simt respirația fierbinte, apoi a chicotit. S-a îndepărtat, prinzându-mi încheietura între degetele sale, după care m-a târât în urma sa. Imediat ce-am ajuns în afara clădirii, sub cerul limpede și albastru, m-a condus în fața unei mașini. A aruncat ranga pe bancheta din spate, apoi m-a tras până la portbagaj, deschizându-l.