BL ( YAOI )

Tânjesc doar după el ( 7 Ghost )

Publicat: 8, ianuarie, 2019

       Pleoapele mi se deschid ușor, în timp ce creierul parcă îmi explodează. Încerc să îmi amintesc ce s-a întâmplat, însă tot ce văd în spatele memoriei mele e doar o mare de întuneric. Știu doar că eram cu Frau în oraș. Atât. De-acolo totul devine negru. Încerc să mă ridic în șezut, dar amețeala mă zăpăcește puțin, împiedicându-mă să mă concentrez, așa că-mi duc degetele la tâmple, masându-le. Îmi plimb privirea prin jur, căutând să-mi dau seama unde sunt, însă totul pare confuz de suspect și străin. Și am sentimentul că zbor. O navă? Mă trag spre marginea patului și o durere surdă mă fulgeră în zona pieptului, dar când inspectez, nu e nimic. Oftez și decid să explorez împrejurimile, numai că amețeală îmi dă ceva de furcă. Mai mult mă târăsc spre ușă, de sigur ziceai că-s un Kor în stadiu de somnolență acută, după ce l-a prins pe Frau sărutându-se cu revistele sale perverse. Bună comparație, da. Frau...Pe unde naiba umbla?

       Nici nu realizez când ușa se deschide, ajungând față în față cu Ayanami, aproape picând pe jos, dacă brațele sale nu mă prindeau, lipindu-mă mult prea brusc de trupul său. Încerc să procesez situația, încerc...

       — Te-ai trezit în sfârșit, Teito Klein? 

       Vocea sa groasă și atât de aproape de urechea mea, mă face să tresar. Continui să procesez că mă aflam în brațele lui Ayanami, realizând apoi cât de jenant era, așa că mă desprind repede de el, împiedicându-mă și căzând în fund, gemând din cauza durerii. Fix de ce aveam nevoie.

       Nu zic nimic. Creierul meu sigur avea vreo piuliță stricată, căci altfel nu-mi pot explica starea asta de confuzie și lipsă de concentrare.

       — Ayanami..., spun într-un final, dar ce-ar trebui să însemne, nici eu nu știu. Îl salut? Îl înjur?

      Mă privește fără să schițeze vreun gest, făcându-mă să mă simt ușor agitat, eu plimbându-mi privirea prin cameră. Sigur eram pe nava sa  —  nava lui Ayanami. Nava Armatei Imperiale. Oare sunt ostatic? Trebuie să scap. Trebuie.

       Mă ridic și mă pregătesc să-mi folosesc Zaiphon-ul, numai că spre marea mea mirare, nu se întâmplă nimic. Îl privesc pe Ayanami acuzator, el doar rânjind în colțul gurii și ciufulindu-mi părul. Stai, ce?

       — Mâncarea te așteaptă în bucătărie. Să mergem.

       Stai, stai, stai, stai. Ce se întâmplă aici? Serios acum, ce se întâmplă aici? De ce mi-a ciufulit părul? De ce nu-mi pot folosi Zaiphon-ul? De ce sunt pe-o navă a dușmanului? De ce e Ayanami aici? De ce...?

      Oftez și îl urmez tăcut, fiind până și eu surprins de cât de ascultător eram, trezindu-mă apoi în interiorul unei bucătării, unde mă așteptau numai delicatese străine, dar ce răspundeau în jur o aromă îmbătătoare. Suspin și mă gândesc la ce mi-ar spune Mikage într-un astfel de moment, așa că doar tabăr pe mâncare și înfulec pe săturate, Ayanami așezându-se pe un scaun și sorbind dintr-o cană, în tot acest timp. Părea pierdut în gânduri, așa că îmi permiteam să-l urmăresc cu coada ochiului, analizându-i trăsăturile feței și genele lungi, și ochii aceia adânci și reci...Țip mult prea brusc, speriindu-mă până și pe mine, ducându-mi ambele palme la gură, în timp ce Ayanami își ridică o sprânceană, întrebător.

       Înghit în sec. Ceva umblă prin mine. Ceva se întâmplă.

       — S-a întâmplat ceva? se interesează, ochii aceia reci privindu-mă cu curiozitate, făcându-mi pulsul s-o ia razna și inima să se comporte ciudat. Îmi simt sângele urcând până-n obraji, aceștia devenind roșiatici și făcându-mă să mă simt oarecum stânjenit și timid, zbughind-o de-acolo într-o fracție de secundă. Dar ce să vezi, mă izbesc de ochelaristul acela șmecher, ce m-a oprit prima oară să mă arunc precum o fiară sălbatică asupra lui Ayanami. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat, dacă în acel moment aș fi reușit să îl ucid?