BL ( YAOI )

Oh, iubirea asta...

Publicat: 27, septembrie, 2015  ( editată 2021 )

„ Dragostea te lovește brusc, te zăpăcește, și-ți desenează zâmbete-n văzduhul etern. "

       Încă o oră.

       Clopoțelul s-a făcut auzit, anunțând începutul pauzei. Toți elevii au țâșnit din bănci, nerăbdători să iasă afară, în timp ce eu am rămas la catedră, corectându-le testele de ieri. Aveam o durere insuportabilă de cap și de umeri, și tare mi-aș fi dorit să fiu acasă, băgat în pătuțul meu pufos, însă ce să fac? Un profesor avea anumite responsabilități. Nu puteam chiulii când aveam chef, doar dintr-o banală răceală, ce puteam s-o dreg cu-n ceai fierbinte și-un somn bun  —  urma să mă ocup de ea peste o oră, când îmi terminam programul pe ziua de azi.

       Mi-am dus palma la gură, strănutând.

       — Sănătate, Sensei.

       Mi-am ridicat privirea, curios cine a mai rămas în clasă, în loc să se bucure de aerul proaspăt de afară.

       — Mulțumesc, Toshi. Nu ieși? l-am întrebat, ignorând faptul că mesteca gumă  —  până la urmă era pauză, nu?

       — Ne.

       S-a ridicat din bancă, înaintând spre mine, cu mâinile în buzunarele pantalonilor largi și jupuiți  —  mă rog, așa era moda.

       — La cine sunteți? s-a interesat, privirea căzându-i printre testele de pe catedră, clar plictisit.

       — Kevi.

       Am oftat, reluându-mă activitatea.

       — Sensei, ce vârstă aveți?

       — De unde curiozitatea asta?

       Am renunțat la corectat, dându-mi seama că îmi era imposibil să mă concentrez cu el aici.

       A dat din umeri, molfăindu-și guma.

       Ah, ce mă enervează.

       — Niciun motiv anume.

       Am schițat un zâmbet, clătinând ușor din cap  —  adolescenții din ziua de azi.

       — Împlinesc douăzeci și șapte peste câteva zile.

       — Oh. Nu vă dădeam.

       — Nu? Dar cât îmi dădeai?

       — Undeva între douăzeci și două'ș'doi.

       A rânjit, scoțându-și guma și lipind-o de spătarul scaunului.

       — Toshi, nu-i frumos.

      — Știu, Sensei. De ce credeți că o și fac, în primul rând?

       Și-a sprijinit palmele de lemnul dur al catedrei, aplecându-se puțin în față.

       — Hei, Sensei. Pot să vă întreb ceva?

       — Depinde.

       — Sunteți virgin?

       — Poftim? am replicat tăios, fiind totuși conștient de sângele ce îmi urca mult prea rapid în obraji.

       Are chef de glume?