BL ( YAOI )

Vise în nuanțe de whiskey (II)(KPOP)

Publicare: 21/mai/2023

𝖕𝖆𝖗𝖙𝖊𝖆 𝖆 𝖉𝖔𝖚𝖆

       Totul era o nebunie colosală. Nu avea sens. Nu avea explicație. Sau cel puțin, nu avea o explicație îndeajuns de potrivită, cât să nu-mi trag vreo două palme peste față, pentru logica lipsită de simțul raționalității. Adică, trebuia să fie un vis, nu-i așa? Oricât de real se simțea și aveam convingerea, trebuia să fie un vis. Nici într-un milion de ani nu mi s-ar fi întâmplat ceva de genul, nu-i așa? Dar de ce nu mă trezeam odată, dacă tot conștientizam că este doar un vis? Sau nu era unul? Nu, nu, nu. 

       — Vă simțiți bine? se interesează Dong Hyun, imediat ce iese din mașină, cu o urmă de îngrijorare, în timp ce eu ajunsesem cu degetele prin păr și sigur arătam precum un nebun.

       Am deschis gura pe punctul de-a înjura sau ceva deloc drăguț, când mi-a venit altă idee. De vreme ce sărutul ăla cu Jungkook m-a ajutat să revin la realitate, poate dacă recream sentimentul ăla aveam să mă întorc înapoi în patul meu din hotel, departe de tot haosul ăsta. Nu aveam timp să îmi bat capul cu faptul că urma să inițiez acest sărut din propria mea dorință, sau că aveam să am un comportament foarte indecent în secundele ce urmau. Pur și simplu am pus un picior în fața celuilalt, până ce am ajuns îndeajuns de aproape, cât să realizez faptul că era cu mult mai înalt decât mine. Desigur, acest amănunt nu m-a oprit, dar a trebuit să mă ridic pe vârfuri când m-am agățat de gâtul lui și l-am sărutat. 

       Am încercat să îmi amintesc modul acela lacom și amețitor, în care m-a sărutat Jungkook, și sentimentul ăla zăpăcitor, de parcă aș fi fost pe droguri. Inima mea deja o luase destul de razna și nu mă ajuta, pentru că mă agita și mai rău, însă nu aveam de gând să mă opresc. Trebuia să mă trezesc cumva din acest vis, pentru că era un vis. Trebuia să fie. Altfel sigur urma să-mi trag singur bătaie.

       Dong Hyun a părut surprins la început, rămânând parcă prea nemișcat, numai că acest lucru nu a durat prea mult. Până să pot pricepe măcar ce greșeală imensă comisesem, mâinile acestuia s-au și încolăcit în jurul taliei mele, lipindu-mă de trupul său. A preluat conducerea sărutului într-o fracție de secundă, mai și mârâind gutural în timp ce-și strecura limba aia pe gâtul meu, făcându-mi naiba și genunchii să mi se înmoaie. Felul în care mă domina, era deja la un cu totul alt nivel, nu puteam să mai gândesc limpede, sau deloc. Exista doar avalanșa de extaz și dorință, amestecată cu confuzie și nesiguranță, inundându-mi fiecare celulă. Inima mai avea puțin și își dădea duhul la cum turba în piept, dându-le de furcă plămânilor, care urlau după aer din ce în ce mai mult. 

       În mod normal, ar trebui să pun stop la asta și să mă adun din spațiul infinit în care mă prăbușisem, numai că habar n-aveam cum să o fac. Îmi pierdusem orice control ar fi trebuit să am. Nici măcar propriul trup nu mă mai asculta. Mă simțeam amorțit de emoțiile copleșitoare ce îmi înecau fiecare gram de rațiune și se revărsau precum sângele, în vene, conectând totul. Eram o cauză atât de pierdută, încât am început să tremur când Dong Hyun a destrămat în mod voluntar acel sărut, lăsându-mă cu un gust prea dulce în gură și o respirație atât de sacadată, că durea. Am dat să îl împing, dar în schimb am ajuns cu fața îngropată la pieptul lui, încă inhalând guri mari de aer cu nesaț, totul în jur prea învârtindu-se cu mine, chiar și cu întunericul oferit de pleoapele lăsate peste ochi. 

       — Nu știam că ai astfel de înclinații, Sunbaenim, chicotește acesta. 

       Am bâiguit eu ceva printre buze, dar sigur nu mă mai înțelegea nici măcar propriul meu creier, darămite altcineva. Am făcut câțiva pași în spate și am dat să mă întorc, deschizându-mi ochii, doar ca să mă izbesc din plin de Yong-guk, mai și prinzându-mă de el ca să nu pic pe jos.