BL ( YAOI )

Dragoste cu năbădăi ( Supernatural )

Publicat: 15, noiembrie, 2019

  (I) Filozofia primei partide

       — Ce mare filozofie, nu știu.

       Vocea obraznică îi aparținea lui Lucifer. Stătea cu nonșalanță în fața lui Sam, având una din figurile sale epice, încercând să dea impresia că-i profund, când el doar se amuza pe seama situației. Și cine nu s-ar amuza, de-ar fi s-o luăm cât putem noi de serios? Dean Winchester dormea precum un bebeluș, având marea majoritate a trupului acoperit de semne  —  și nu, nu erau orice fel de semne, erau semne de „iubire". Sau de-ar fi s-o zicem altfel, genul de semne care și le lăsau doi amorezați, în plină desfășurare a actului sexual. 

       — Doar ne-am cunoscut și noi mai bine, Sam. Nu-i nevoie să-ți ieși din minți, adaugă cu un zâmbet buclucaș, lăsând apoi un chicot să-i părăsească buzele. Dean e destul de delicios, să știi, continuă să-i tot arunce lovituri, văzând că Sam era mult prea șocat ca să mai comenteze ceva. S-ar putea să-i dau o încercare acestei relații. 

       Își freacă barba imaginară, căzând pe gânduri. Chiar n-ar strica să-i dea o încercare. Totuși, revenind la oile sale și lăsând meditațiile pentru mai târziu, continuă să își defileze rânjetul ăla arogant și superior, în fața lui Sam. Îi făcea plăcere să îl vadă așa. Și nici că îl lasă să spună ceva, împingându-l frumușel în afara dormitorului.

       — Suntem abia la început, Sam. Mai dă-ne puțin timp, bine, dragule? 

       Chicotește, închizându-i ușa în nas și reducându-i sonorul vocii la zero. Nu avea pic de respect pentru viitorul său cumnat, zău așa. Unde îi erau manierele? Pierdute prin pantalonii lui Crowley? Începe să râdă. Era bună asta  —  pantalonii lui Crowley. 

       Lucifer se bagă la duș până când fundul de bebeluș al lui Dean dădea semne de trezire, revigorându-se după o partidă destul de aventuroasă — și nu, nu strica încă o aventură de acest fel. De fapt, o continuare i se părea absolut necesară. Deja cineva ardea de nerăbdare și îi strica relaxarea sub jetul fierbinte al apei. 

       — Hai acum, amice. Începutul a fost binișor. Dar să nu ți se urce la cap, acușica, că altfel ne supărăm. E totuși o ființă lipsită de puteri, slabă și patetică. Cât să ne reziste, nu crezi? 

      — Lucifer! țipă Dean, proaspăt smuls din inconștiența unui vis cu iepurași și dansatoare la bară  —  și mult sânge. Foarte mult sânge. Dean nu părea prea fericit. Și avea niște dureri deranjante. În locuri, cu adevărat deranjante. Nu că lui Lucifer îi păsa prea mult. Adică, doar nu se aștepta să îl ia cu ușurelul, nu-i așa? Avea o reputație de păstrat. Ce dracului mi-ai făcut? țipă din nou, completând. 

       — Nu știu, iubirea mea. Ce ți-am făcut? Ieșind din baie, cu apa prelingându-i-se pe trup, și sprijinindu-se de tocul ușii, cu un zâmbet de gangster pe buze, mai și încrucișându-și brațele la piept  —  o adevărată mașină de speriat, cu clasă de mafiot, ce să mai. 

       — Omule! Pe bune? Arătând spre semnele de pe corpul său, încercând să stea oarecum pe-o parte. Era o adevărată provocare să stea în capul oaselor. Și nu, nu prea îi plăcea această provocare. 

       — Nu, nu, nu  —  nu mă „omule", pe mine. Te rog, Dean. Sunt o ființă divină, dă-mă dracului. Un arhanghel. 

       — Divinitatea ta îi o durere în fund. La propriu. Accentuase ultima propoziție cu o expresia ce spunea clar, că nu-i arde de glume. Dacă nu-ți faci magia și scapi de...toate astea, fundul tău și-o ia în continuare, clar, adaugă cu un zâmbet ușor diabolic pe buze.