BL ( YAOI )

Îmblânzirea Shakirei

Publicat: 16, august, 2015 ( conținut matur, +18 ) ( editată 2021 )

Dedicație specială pentru Ximer

       Era o zi ploioasă. Mi-am luat umbrela și am coborât jos. Am rămas câteva minute bune în fața intrării, contemplând picăturile de apă ce loveau asfaltul și meditând la ce-ar trebui să fac cu firma tatei, acum că el a plecat pe lumea cealaltă. Eram singurul lui moștenitor, și adevărul era că a investit o grămadă de bani în ea, însă pe mine nu mă pasiona o astfel de viață, la birou. Voiam să plec din țară și să cunosc și alți jucători de baschet. Voiam să mă antrenez și să îmi fac o nou echipă. Voiam să devin cel mai bun jucător din lume.

       Am lăsat un oftat să-mi părăsească buzele, punându-mi picioarele în mișcare. Firma era la zece minute distanță de casă, așa că nu aveam nevoie să fiu dus cu mașina. Mai ales că îmi plăceau zilele ploioase. Imediat ce am ajuns, am dat de mii de reporteri, ce îmi puneau întrebări în legătură cu moartea multimilionarului Masaomi Seijuro și despre ceea ce se va alege de compania sa. Iar eu, ca de obicei, m-am prefăcut că nu îi aud, strecurându-mă până în interiorul clădirii.

       — Domnule Seijuro, sunteți așteptat în birou, mă anunță Hiroa, secretara. 

       — De către cine?

       — Un domn pe nume Qeza Keyn. Susține că tatăl dumneavoastră îi datorează niște bani.

       — Bani? am repetat, confuz. De ce n-am fost informat?

       — Nu există niciun fel de consemnare în legătura cu această datorie.

       — Atunci înseamnă că este o cacealma. Mulțumesc, Hiroa.

       Femeia s-a scuzat, întorcându-se la treaba ei, și cât despre mine, am intrat în birou. Am lăsat umbrela strânsă în cuier, alături de sacoul negru, și mi-am întors privirea către musafirul nepoftit. Stătea în fotoliu, dându-mi din înțeles din postura sa relaxată că se simțea ca în propria sa casă. Purta un costum de un alb imaculat, singura pată de culoare dându-i-o cămașa neagră, iar bretonul brunet cu reflexii albastre îi cădea rebel peste ochi, abia lăsându-mă să-i văd irișii de un verde smarald. Și-a înălțat privirea către mine, lăsând fumul să se împrăștie împrejur, în timp ce buzele sale s-au întins într-un zâmbet șarmant.

       —Tu trebuie să fii Akashi, fiul lui Masa-san.

       — Am înțeles că vă datora bani, am început, așezându-mă la birou. E adevărat?

       — Mulți bani.

       — Și de unde știu că nu mă mințiți?

       A chicotit, mai trăgând un fum.

       — Ești inteligent. Îmi place. Și cât despre dovadă, te asigur că există.

       — Pot să o văd?

       — Desigur. În noaptea asta, la Lovely Drugs, ora 23:00.

       Îmi oferi încă un zâmbet, stingându-și țigara de materialul fotoliului.

       — Vino singur.

       — Nu văd de ce ar trebui să vin însoțit, am replicat, oferindu-i un zâmbet rece.