BL ( YAOI )

Vocea inimii mele ( I )

Publicat: 4, septembrie, 2015  ( editată 2021 )

„ Oricât de mult îți dorești ca irealitatea să devină realitate, ea întotdeauna va fi doar o iluzie ce se joacă-n grădina inimii tale, rupându-ți sufletul pe ascuns. "

 Întâia iubire, întâia minciună 

       Razele sângerii ale lunii mi-au atins obrazul cu șoaptele lor macabre, trezindu-mă din prea frumosul meu somn  —  era timpul Încoronării. Astăzi, în cea de-a șasea zi a celei de-a șasea luni, la ora șase dimineața, voi păși pe covorul negru al demonilor de iunie și îmi voi accepta rolul de conducător al Iadului. După mii de ani în care tatăl meu, Mărețul Lucifer, a domnit precum un adevărat Rege, aducând de fiecare dată și mai multă ură și suferință în sufletul ființelor umane, era timpul ca această responsabilitate să-mi fie înmânată mie, împreună cu visele lui de coșmar, ce într-o zi vor aduce sfârșitul omenirii. Eram entuziasmat și muream de-o nerăbdare enormă, ce-mi picta irișii stacojii într-o strălucire aparte, făcându-i să semene cu sclipirea stelelor căzătoare. Încă mai țineam minte când l-am văzut pentru prima oară pe tata șezând mândru pe tron, în timp ce-mi povestea cu-n zâmbet sinistru pe chip, cum tot ce vedeam cu ochii, urma să fie al meu. Din acea clipă am visat în fiecare secundă la acest moment, imaginându-mă pe mine ocupând tronul său, însă niciodată n-am crezut că visul meu va deveni realitate atât de curând  —  aveam abia paisprezece ani. Inițial, ar fi trebuit să fiu Încoronat la împlinirea vârstei de douăzeci și cinci de ani, când aș fi atins maturitatea completă, dar tatăl meu a luat această decizie de unul singur, fără acordul consilierilor săi personali. Nimeni nu era de acord cu hotărârea sa bruscă, dar cu toate astea, nimeni nu își permitea să vorbească împotriva cuvântului său  —  această faptă era considerată trădare. 

       M-am săltat din pat, lăsând Zânele Morții să mă conducă în baie, unde mi-au spălat trupul cu lapte și petale de trandafir, apoi m-au îmbrăcat, pregătindu-mă pentru ceremonie. Iar când au terminat, mi-au cerut să le urmez în Sala Tronului, împrăștiind flori negre înaintea mea. Am făcut o plecăciune la intrare, arătându-mi respectul și am continuat să merg, oprindu-mă în fața tatei. M-a privit fără nicio emoție, ridicându-se între timp de pe tron, iar când mi-a întins Pumnalul Sacru, am sesizat o urmă de neliniște în ochii săi. Am deschis gura, vrând să îl întreb ce se petrece, dar am închis-o la loc  —  era împotriva regulilor să vorbești în timpul Încoronării. Am luat pumnalul din mâna sa, întorcându-mă cu fața spre mulțime și odată ce am luat o gură mare de aer, mi-am tăiat ambele vene, lăsând sângele să mi se scurgă pe desenul șarpelui de pe podea. Și când întregul lichid roșiatic s-a evaporat, oferindu-i o culoare mult mai aprinsă desenului, am rostit cele șase sute șaizeci și șase de jurăminte, îngenunchind apoi în fața tatei. Mi-a atins părul cu palmele îmbibate-n propriul său sânge, schimbându-i culoarea  —  din brunet, într-un alb întunecat  —  după care mi-a cerut să mă ridic, punându-mi la gât medalionul ce simboliza că eu eram noul conducător. 

       Nu m-am putut abține din a-mi întinde buzele într-un zâmbet de fericire, îmbrățișându-l. M-a îmbrățișat și el la rândul său, felicitându-mă, iar când s-a dat un pas înapoi, dorindu-și să vorbească mulțimii, s-a prăbușit pe jos, trupul transformându-i-se în cenușă.

       A fost ucis de un Blestem al Îngerilor.

       Lacrimile voiau să-și facă apariția, dar le-am oprit, transformându-le în furie și ură. Acum înțelegeam în sfârșit de ce și-a dorit ca Încoronarea să aibă loc atât de devreme  —  urma să moară; și-n caz că s-ar fi întâmplat în timp ce el încă era Rege, demonii ar fi încetat să mai apară, dându-le Îngerilor posibilitatea să-i ucidă pe toți, punând astfel capăt tuturor relelor din univers.