BL ( YAOI )

Vise în nuanțe de whiskey (III)(KPOP)

Publicare: 28/iunie/2023

𝖕𝖆𝖗𝖙𝖊𝖆 𝖆 𝖙𝖗𝖊𝖎𝖆

       — Mi-ai făcut iubitul să plângă, ești mulțumit? se răstește Seokjin, mai și azvârlind prosopul ăla în capul lui Jun-hong, venind spre mine și cuprinzându-mi chipul în palme, sărutându-mă. Nu știu cu ce ar fi trebuit să mă ajute asta, de vreme n-aveau habar de ce plângeam eu, dar trebuia să recunosc că Seokjin era atât de tandru și grijuliu, că am uitat pe moment de tot. 

       — Cum de-i asta vina mea? se enervează Jun-hong. 

       Îl mai aud bombănind, însă restul atenției mele e complet distrasă de acel sărut. Una din palmele lui Seokjin alunecă pe gâtul meu, cu cealaltă cuprinzându-mi în continuare obrazul, degetele sale șerpuind gentil pe braț, și luându-mi mâna. Destramă sărutul și își lipește buzele de palma mea, luându-mă apoi în brațe și așezându-se pe pat cu mine în poala sa. 

       — De ce plângi? Nu-ți stă în fire? mă întreabă, jucându-se cu degetele în părul meu, în timp ce Jimin se așază lângă el și încearcă să mă hrănească ca pe un copilaș mic. 

       — Nu contează, oftez, încercând să îl refuz și pe Jimin, numai că acesta e mult prea insistent. Mă dau bătut într-un final, mâncând câteva bucățele din fructele tăiate. 

       — Cum să nu conteze? Nu trebuie să știu ce îl supără pe iubitul meu? 

       Îmi dau ochii peste cap, neavând în plan să joc rolul ăsta, căutând imediat după aceea să mă dau jos din brațele lui. Era dezbrăcat și nu pot spune că mă încânta să-i stau așa în brațe, luând în considerare și faptul că nu aveam nici măcar o pereche de boxeri pe sub acea cămașă.

       — Yoongi, știi că încerc să fiu drăguț cu tine. De ce nu-mi vorbești? îmi reproșează, prinzându-mi încheieturile și ținându-mă în loc. 

       Îl privesc pe de-o parte confuz, dar și ușor iritat, încercând să îmi eliberez mâinile. Seokjin își încleștează mai strâns degetele, făcându-mă să icnesc din cauza durerii. Ce l-o fi apucat? 

      — Poți să-mi dai drumul, te rog? Mă doare.

       — Nu înainte să aud o explicație. De ce ai plâns?

       — Nu are importanță.

       Cum puteam să îi spun lui adevăratul motiv? Eram eu însumi plin de îndoieli și aveam impresia că îmi pierd mințile. De ce să vorbesc despre ceva ce nu știam sigur, cu o persoană pe care nu o cunoșteam? În fond, nu era deloc Seokjin pe care îl știam eu. Erau complet diferiți. 

       — Dacă continui să te comporți așa, îl sun pe Jungkook. 

       — Sună-l. Ce-mi pasă mie? Numai dă-mi drumul.

       Deja îmi pierdeam răbdarea. Și mă durea strânsoarea lui, să dea naiba. Avea prea multă forță.

       Seokjin mă privește cu o seriozitate ce mă nedumerea și îmi dădea puțin fiori, trebuia să recunosc. Însă nu aveam de gând să cedez. Nu voiam să vorbesc despre nimic, cu nimeni. Aveam nevoie doar să reușesc într-un fel sau altul, să mă trezesc din coșmarul ăsta fără sfârșit. 

       — Prea bine, oftează acesta, eliberându-mi încheieturile. 

       Mi le frec ușor și cobor din poala sa, simțind o tensiune în aer ce nu-mi plăcea. Nimeni nu mai spunea nimic și mă priveau de parcă o luasem razna, sau așa ceva. Nu puteam să înțeleg de ce. Sau cel puțin, nu voiam să încerc să înțeleg. Aveam o presimțire nefastă în legătură cu ce însemna de fapt, că Seokjin urma să îl sune pe Jungkook. Îmi aminteam încă clar de întâlnirea cu acel Jungkook cu aripi negre. Oare de data asta era vreun criminal în serie sau ce?