Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♛STELLA ♛
Am lacrimi în ochi, și nu e doar din cauza șocului pe care tocmai îl avusesem, ci din cauza privirii acelui bărbat, pentru care a fost de ajuns un contact vizual de o secundă să mă facă să mă pierd cu firea și să vreau să dispar din fața lui.
Tremur.
Un amalgam de emoții se zbat în pieptul meu, și realizez că mă mai simțisem astfel în trecut astfel. Ochii acestui bărbat îmi amintesc de ochii căprui ai crushului meu din tabăra de vară. Îmi amintesc cât de mult îmi plăceau ochii lui, chiar dacă mă înspăimântau, dar aveau ceva special, ceva ce mă făcea să mă simt altfel, așa cum nimeni nu a reușit nici până astăzi.
Dar nu e cu putință să fie una și aceeași persoană, chiar dacă sentimentul e același. Nu putusem să-l analizez prea mult, pentru că în următoarea clipă fusesem străbătută de un curent de o mie de vați, în care nu mai văzusem și auzisem nimic, în afară de coșciugul trist și bătăile inimii mele care stătea să-mi spargă coastele și să-mi iasă din piept.
După ce bărbatul îmbrăcat în costum negru mă expulzase practic din priviri din capelă, îmi luasem cărticica și o zbughisem fără să mă uit înapoi, cât mai departe de el și de senzația aceea sufocantă pe care mi-o oferise fără ca măcar să o cer.
Nu ne cunoaștem. Cu siguranță nu ne-am mai văzut niciodată. Cum o persoană normală la cap ar putea să privească în asemenea hal și cu dispreț?
Noi doi suntem străini.
Nu e normal să mă privească așa! gândesc furioasă, și îmi vine din senin să bocesc ca o apucată.
Privesc în jurul meu după vreun chip familiar, însă nu am noroc, așa că încep să merg la pas pe aleile cimitirului Highgate, în care nu mai fusesem niciodată și stând din ce în ce mai mult aici, încep să simt o liniște și o pace tristă. E frumos. Nu credeam că voi spune asta vreodată despre un cimitir, dar este extrem de frumos, și cu cât stai mai mult aici, cu atât ideea de a locui în casa de sticlă nu-ți mai pare atât de sucită. Îmi amintesc că Unchiul îmi povestise odată despre asta, cum că Charles Dickens este înhumat aici, alături de alți oameni celebrii precum Karl Marx, Henry Moore,Douglas Adams, Jean Simmons și mulți alții. Știu că spunea ceva și despre un vampir, dar nu-mi mai amintesc exact numele lui. Locul ăsta e un muzeu, nu un cimitir. Arhitectura și pietrele funerare îți taie pur si simplu respirația. Mergând pe aleile cimitirului, realizez că este un adevărat labirint care te face să te simți singur, dar totodată înconjurat de oameni tăcuți, gata să îți asculte orice frământare sufletească, pentru că ei acum au tot timpul din lume, ceea ce e fascinant pentru mine, ca viitor ceasornicar în toată regula.
Dacă până acum îmi doream să plec de aici, acum nu mai vreau să o fac. Mă pierd în frumusețea locului, și cred că am să rămân aici până la înserat, oferindu-le ziua asta noilor vecini de discuție ai unchiului. Sunt sigură că va avea niște conversații interesante cu câteva personalități de aici. Până când termin turul, cu siguranță majoritatea se vor retrage, și probabil și bărbatul acela înfricoșător va fi de mult plecat.
