Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♛ STELLA ♛
Cu spatele drept și privirea neîmblânzită, nu mă înconjoară niciun gram de docilitate necesară în preajma noului meu șef.
L-a pomenit pe Killian Harlow, un motiv suficient să-mi arăt dinții după ce am simțit miros de sânge.
M-a atins în punctul sensibil, care se întâmplă să fie și același motiv de unde izvorăște puterea mea.
Mușchii faciali îi trădează încordarea, și o cută îi apare pe frunte. Probabil strânge din dinți atât de tare că îl doare. Și eu o fac. Simt încordarea în fiecare mușchi din corpul meu. Cu mâinile la spate, și degetele strânse în pumni, dar și în pantofi, sunt gata să îi înșfac foaia aceea nenorocită de reangajare și să o rup în fața lui dacă mai continuă să îl aducă pe despotul acela în discuție.
— Și ești dispusă să muncești la un job sub valoarea ta, doar pentru că nu ai pus tu bazele companiei? sprânceana lui se arcuiește curios.
— Da, privirile noastre se întâlnesc pentru prima dată, și îl surprind destul de intrigat de răspunsul meu.
Nu se aștepta la asta.
— Știi că de acum încolo va trebui să te înveți cu frimiturile, pentru că nu sunt dispus să îți ofer nimic în plus față de ceea ce meriți. Eu nu sunt Tom Bluntime. Nu vor exista nepotisme aici.
— Sunt perfect conștientă de asta, pentru că nici pe vremea domnului Bluntime Senior nu existau. Sunt... am fost pe această funcție pentru că am muncit pentru orice am reușit să obțin.
— Bine, pentru că îmi place transparența. Pentru mine un nume nu face diferența, cum nici banii sau puterea nu o fac.
— Nici nu mi-ați dat ocazia să vă prezint proiectul meu, și cu toate astea ați presupus deja că asta e ceea ce merit. Nu-mi sună deloc a transparență aici.
Ochii lui Maximilian Bluntime devin mai ageri, mai tăioși, și sprâncenele i se strâng într-o încruntătură iritată.
— Ai greșit, te-am taxat. E simplu. Mi-ai încălcat principiile, deci meriți retrogradarea.
— Niște principii pe care nu aveam de unde să știu că le aveați, pentru că nu vă cunosc, cu tot respectul.
Umerii lui se relaxează. Văd o satisfacție jucăușă în privirea lui.
— Vei avea suficient timp de acum încolo să mă cunoști, domnișoară Harlow.
— Acest lucru sună deplasat, domnule Bluntime. Cu siguranță nu am vrea să încălcăm prima regulă. Sfânta și cea mai importantă: fără relații personale la birou.
— Îmi pare rău dacă a sunat deplasat, dar m-am referit strict la relația profesională care se va desfășura între noi de acum încolo. Vei petrece mult timp în preajma mea. Este una dintre responsabilitățile tale. Vezi, scrie aici în descrierea postului? Maximilian mă cheamă mai aproape printr-un semn scurt cu mâna, și mă aplec să văd mai bine ce scrie în fișa postului.
