Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♚ Stella♚
O supraveghez în continuare. E supusă, docilă și îmi știe de frică... E exact în punctul în care îmi doresc... Până la urmă va trebui să scap de ea. Nu acum. Am de gând să mă mai folosesc de ea o perioadă, iar cand n-am să mai am nevoie, am să mă descotorosesc de ea cu mâna mea.
Îmi vine să vărs.
Nu mai rezist să ascult până la capăt discuția telefonică a bărbatului alături de care locuiesc în palatul ăsta blestemat de sticlă.
Oh, Dumnezeule...
Cum am putut să fiu atât de naivă? Cum, când știam că locuiesc sub acelaș acoperiș cu Diavolul în carne și oase?
M-a folosit! M-a folosit trup și suflet și m-a rănit așa cum nu aș fi crezut vreodată că voi fi rănită de un bărbat.
Nu am simțit atâta durere nici măcar atunci când mi-am prins logodnicul în pat cu prietena și colega mea de birou.
Dacă Maximilian Bluntime crede că mă poate folosi mai mult decât i-am permis inconștient să o facă, se înșală amarnic.
Mi-am promis cândva că nu mă voi mai pierde vreodată...
Ce oare s-a schimbat?
De ce am ajuns din nou în situația asta?
Refuz să fiu o pradă de război!
Mă îndrept către camera mea și închid ușa. Merg în baie, unde mă încui și mă blochez în fața oglizii. Chipul mi-e transfigurat și corpul tremurând. Îmi dau jos halatul și îmi privesc pielea plină de semne și mușcături presărate pe ici-colo precum niște mărturii ale nopții trecute. Îmi ating locurile în care gura păcătoasă a trădătorului de Maximilian Bluntime îmi însemnase existența. Mici vânătăi pe gât, pe sâni, pe claviculă, și printre coapse. Pielea mea devenită o mapă a plăcerilor nopții trecute, acum transformată într-un veșmânt al păcatelor comise.
Scâncesc când îmi ating sânii rămași extrem de sensibili și sfârcurile mi se întăresc când rememorez felul în care fuseseră supți într-un mod barbar de gura lacomă și pricepută a bărbatului transformat într-o secundă dintr-un zeu al plăcerilor interzise, în călăul păcatelor nemărturisite.
Am pete vineții peste tot, care marchează căderea mea în păcat și totodată abaterea de la calea cea dreaptă. Semnele sunt precum niște pecete ale rușinii, nicidecum embleme ale iubirii dintre doi oameni care s-au dorit cu patos. Sau cel puțin... așa am crezut.
Dor toate, dar mai tare doare trădarea.
Cuvintele lui mi s-au înfipt ca un cuțit pe care mi l-a răsucit în rană, apoi a presărat sare cu acele cuvinte otrăvitoare.
Intru sub duș și încep să mă spăl. Mintea mi-e goală, iar trupul mai fierbinte decât apa dușului. Ura se perpelește în mine ca într-un cuptor bine încins, gata să-i coacă o condamnare la moarte în orice moment.
