Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♚ Stella♚
Cuvintele mamei dor mai mult decât senzația lăsată de palma ei aspră pe obrazul meu. Fața mă arde, dar focul dinăuntrul meu n-are legătură cu faptul că pielea mă ustură, pradă gestului ei probabil necugetat de mai devreme.
E furioasă, o înțeleg. Am renunțat la moștenirea mea fără să privesc în spate, m-am angajat la compania rivală unde am lucrat pentru „competiție" în ultimii ani de la absolvire, am rupt logodna subit pentru care tata a nădușit luni bune în luarea hotărârii strategice de a mă mărită cu fiul unui politician influent, fară a da explicații nimanui despre adevăratul motiv din spatele deciziei mele, iar șirul motivelor pentru care merit palma aceasta din plin, nu se termină aici.
Dacă mama ar afla că după ce am fost retrogradată, simbol al înjoselii certe din partea unui Bluntime față de un Harlow, am continuat să lucrez nesilită de nimeni pentru arogantul de Maximilian Bluntime, pentru că în ochii mamei a fost și a rămas un copil straniu, neînțeles și incredibil de arogant, vestea că locuim în aceeași casă ar susține cu tărie înjoseala supremă pentru o femeie din linia Harlow.
Nu m-am gândit pentru un moment că mama ar fi conștientă de schimbările din viața mea în această măsură. Am trăit cu impresia că își duce zilele liniștită în conacul parisian Harlowtime, alături de tata care a devenit dintr-o dată un familist convins și care aparent, dorește să își întărească relațiile cu originala lui familie.
Mama nu e cum mi-o amintesc. E vizibil obosită fizic din cauza bolii și epuizată psihic și sufletește ca să mai îmi tolereze bazaconiile pentru vreo secundă în plus.
Am venit la ușa ei căutând alinare, dar am sfârșit realizându-mi nemernicia de-mi arăta fața aici după toate alegerile greșite care m-au dus pe un picior greșit.
Brusc, simt că venirea mea aici, n-a fost cea mai bună idee. Nu aș fi bănuit vreo clipă că mama e avizată de situația mea din Londra. Probabil aș fi ales să-l confrunt pe Maximilian Bluntime după o noapte în care m-a întors pe dos, decât să îi suport morala mamei.
— Mamă, murmur și îmi lipesc palma transpirată de obrazul proaspăt plesnit, care mă arde.
— Să nu o aud o vorbă! Acum eu vorbesc. Abia pot să mă uit la tine, aceasta mă privește cu dezgust.
— Nu e ceea ce crezi...
— Destul, Stella! Până aici! vocea mamei se ridică, iar eu nu pot să o contrazic, pentru că are dreptatea ei și... e bolnavă.
Pot să-mi dau seama după nuanța palidă a pielii și stomacul umflat, acoperit de rochia largă înflorată pe care o poartă, elegantă, lungă până la genunchi, asortată cu pantofii din piele brună italienești. Părul vopsit negru îi este prins într-un coc lejer, iar la gât poartă un lanț finuț de aur, cu o stea.
