Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♛ MAXIMILIAN ♛
Îmi amintesc că am mai auzit undeva numele cărții, dar în momentul de față sunt mult prea încercat de tot felul de sentimente contradictorii ca să mai scot la suprafață sursa, fără un indiciu concludent.
— E vreo nouă apariție a lui J.K. Rowling? N-am mai avut timp să citesc în ultima vreme, joc la cacealma, pentru că nu vreau să par neștiutor în fața lui.
— Fii serios! Kilian Harlow mă plesnește peste ceafă și îmi scapă țigara dintre degete în Tamisa.
Privesc peste balustradă cu regret, apoi la degetele mele rămase în aceeași formă de prindere a filtrului țigării, sfârșind cu ochii pe mina încruntată a bărbatului impozant din stânga mea.
— Cine va plăti amenda pentru poluarea mediului dacă eu țineam țigara și din cauza ta mi-a scăpat? arăt către camerele de supraveghere de pe stâlp, printr-un gest scurt al capului.
— Fii bărbat și asumă-ți responsabilitatea numelui tău!
— Presupun că vom afla, când va veni acasă, bombăn total distras, ignorând ceea ce spune.
— Las-o încolo de amendă.
— Ce fel de responsabilitate? Am venit din Elveția în Londra în minutul doi de la decesul tatălui meu, iar acum încerc să descurc ițele unei sucursale scăpate de sub control. Mă obișnuisem cu docilitatea și calmitatea elvețienilor. Să îi vezi pe angajații din Bluntime London, zici că sunt scăpați de la nebuni. Incredibil... Mă simt ca în vestul sălbatic. Sălbatici, îți zic! o spun atât de convingător și afectat, că aproape mă înfior numai gândindu-mă la haosul din sucursala londoneză.
— Responsabilitatea față de originile tale. Cartea! Unde e cartea, afurisitule! Kilian Harlow mai are puțin și mă apucă de haină, zguduindu-mă până scot cartea din dos ca prin magie.
— Nu știu. Ce carte?
— Privilegiul, deșteptule!
— Ce privilegiu?
— Cartea orginililor noastre! Kilian se răstește, iar eu mă strâmb, pentru că îmi țipă în urechi.
— A, acea carte, clatin din cap și îmi amintesc despre ea.
— Ai citi-o? în ochii lui apare o sclipire.
— Am spus că știu despre existența ei, dar nu am citit-o, îl văd cum turbează, dacă mai devreme se entuziasmase pentru un moment. Cui îi pasă de o vechitură plină de aberații a unui preot pedofil?
— Aberații!? Ești un vagabont nerecunoscător! Kilian începe să urle, iar eu îmi arunc privirea peste umăr și văd cimpanzeii ăia cu cefe late și tatuaje ușor deranjați de ieșirea nervoasă a lui Kilian.
