Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de...
Oups ! Cette image n'est pas conforme à nos directives de contenu. Afin de continuer la publication, veuillez la retirer ou télécharger une autre image.
♛ STELLA ♛
Cu ochii fixati pe ceafa tatuată a șoferului meu de Uber, înghit în sec și mă abțin să nu deschid portiera și să o iau la fugă.
Da, fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă.
Sper să ajung întreagă acasă, pentru că mi se întâmplaseră deja destule.
Dacă inițial am refuzat cu vehemență ideea de a avea cheia casei de sticlă, acum gândul că port în buzunarul meu 9 milioane de dolari, mă încarcă de o neliniște greu de ignorat. Și nu valoarea ei este problema zbuciumului meu intern, ci motivul pentru care mi-o oferise mie.
Știu că Unchiul are patru copii din fosta căsătorie. Un băiat și trei fete, două ale sale, una din prima căsătorie a fostei sale soții. Putea să fie oricare dintre ei, și cu toate astea a ales să mi-o ofere mie.
Mi-a oferit mie ceva atât de special, pentru că o casă cu pereți din sticlă în mijlocul celui mai celebru cimitir din Londra, nu este pur și simplu o casă. Da, este atipic situată, dar nu ăsta e singurul lucru care o face să se diferențieze, ci faptul că a fost construită să se rotească după soare, exact ca limbile unui ceas.
Scot cartela cu brelocul de sticlă și o plimb printre degete.
Casa de sticlă, cea care se învârte după soare...
Picăturile care se izbesc cu greutate de plafonul mașinii, mă tranchilizează.
Abia aștept să ajung acasă și să mă întind în pat.
E liniște și întuneric la mine în apartament.
Oftez, și îmi iau niște pâine cu unt de arahide repede, cât timp îmi fac un ceai pentru somn. Îmi dau ceasul jos de la mână, privind lung la inițialele gravate pe cadran și apoi la cartea cu schițe și cheia casei de sticlă lăsate lângă fierbător.
Ce înseamnă toate astea?
Sunt prea epuizată să mai gândesc.
Și bărbatul acela... e o binecuvântare că nu ne vom mai întâlni vreodată.
S-au întâmplat prea multe astăzi. E timpul să închid ziua așa, căci sunt frântă.
Torn niște apă fierbinte peste pliculețul de Twinings din mug-ul meu în formă de pisicuță și încep să mă joc cu sfoara de la capăt.
Telefonul începe să-mi sune din gentuță, și cu o mână îl scot din adâncurile ei, dar când zăresc apelantul, cana de ceai îmi scapă din mână și inima aproape că îmi face poc.
Unchiul🥸
În stare de șoc, privesc la telefonul care sună trei secunde pe ceas, dar chiar înainte să apuc să răspund, închide.
Îmi acopăr gura cu o mână și îmi simt șosetele îmbibate în apa fierbinte. Arunc telefonul pe blat și pe scot cu mișcări repezite, apoi continui să mă holbez la telefon.
