Saddam

Capitolul 14

-mai târziu-

        Lumea începe să își ia la revedere, iar eu încă mă aflu aici cu oamenii aceștia și nu mă simt de parcă sunt în plus. Am aflat că nu sunt doar profesorul preferat al lui Nicolas, unul dintre ei are un copil în aceeași clasă cu Carter, iar bârfele circulă repede și m-a întrebat de ce am refuzat să îi dau meditații. Nu am stat să mă sinchisesc prea mult să îmi caut motive, i-am zis exact ce am spus si directoarei: NU AM TIMP. 

—Saddam?

      Mă întorc spre puști și îmi întinde un laptop pe care îl iau și aștept să se așeze lângă mine pe bancă.

—Poți să îl repari?întreabă 

—Nicolas... mormăie Nathan ca și când nu ar trebui să facă asta

—Ce are?întreb și îl deschid

—L-am dus deja într-un service de electronice și a spus că a fost corupt cu totul, nu am înțeles exact ce zicea. Oricum, nu mai e recuperabil.zice brunetul încă fiind puțin supărat pe copil

—Poți să verifici?întreabă puștiul rugător

       Nathan continuă să insiste că nu e treaba mea, dar nu îl bag în seamă. Deschid și îmi apare un ecran albastru apoi țiuie. Încerc să scap din situația asta, cumva reușesc doar că ajung într-un punct în care nu prea am multe de ales. Mă blochez câteva secunde să mă gândesc apoi scot cheile și iau stick-ul pe care îl am agățat de ele. Îl bag în laptop și după câteva minute de tastat și așteptat să ruleze reușesc să îl deschid fără să mai aibă vreo problemă.

—Merge!strigă puștiul fericit și îl împing înspre el apoi îmi scot stick-ul

—Cum ai făcut asta?întreabă Nathan

—E multă teorie, ideea e că l-am adus într-un punct dinainte să fie corupt. Acum ar trebui să fie bine, pentru că am băgat un program de al meu care blochează orice activitate suspectă.spun apoi îmi pun înapoi capacul la stick și bag cheile în buzunar

—Mulțumesc!

         Puștiul mă îmbrățișează apoi își ia laptopul și fuge în casă. Privesc ceasul de la încheietură și apoi dau cu privirea de Nathan care deja se uită la mine. Oare e supărat pentru că Nicolas pare să mă îndrăgească atât de mult?

—Noi ar cam trebui să plecăm.anunță cineva și o parte dintre ei se ridică

          Îmi iau rămas bun de la ei și mergem cu toții spre ieșire. Privesc iar ceasul pentru că sunt lunatic și nu mai știu cât era când m-am uitat. E aproape zece seara. După ce pleacă mașinile din fața casei parchează alta și Nathan îl strigă pe Nicolas care iese imediat cu un ghiozdan în spate, laptopul în mână și mă uit spre persoana care stă la capătul aleii și ne privește. E destul de întuneric, tot ce pot să deslușesc e faptul că e o femeie. Nicolas îl îmbrățișează pe tatăl lui apoi ne face cu mâna și pleacă spre femeie strigând că îi merge laptopul, lucru ce mă face să surâd. Nathan și femeia se salută doar printr-un simplu gest cu mâna, e teribil de trist dacă e să analizez situația. Faza este că puștiul nu pare deloc afectat de asta, dar cred că în interiorul său lucrurile stau foarte diferit. 

—Ar trebui să plec și eu.spun apoi îmi bag mâinile în buzunare și cobor o treaptă

—Îmi pare rău că te-am reținut atât de mult...

—Nu mă așteaptă nimeni, deci nu e nimic. Scuze eu că am stat pe capul vostru până acum.spun râzând

—Din partea mea poți să mai rămâi.zice dând din umeri