Saddam

Capitolul 24

-următoarea săptămână-

         Îmi fac bagajul să plec și aud un sunet de la laptop. Îi urăsc pe oamenii ăștia, abia aștept să nu mai lucrez cu ei. Mi-am luat un simplu ghiozdan, cu câteva haine de schimb in cazul in care nu o să găsesc un zbor înapoi și trebuie să mai rămân în oraș. În același ghiozdan o să pun și laptopul cu toate cablurile și sunt bun de drum. Acum e miercuri, adică joi și o să plec peste câteva ore spre Londra și e o decalare de ore și o nebunie totală de care mi se face greață numai dacă mă gândesc, mai am și două escale. Ideea e că am mai cerut o zi de concediu pentru că nu am cum sa lucrez pe avion, adică o fi posibil dar nu am chef. Îmi închiriez o mașină si cer să fie lăsată la aeroport, nu sunt atât de nebun sa merg cu taxiul sau autobuzul, mai ales că vine Aimee și deja mi-a spus că are o tonă de bagaje. Ieri a fost și ultima zi la școală, a fost foarte emoționant, nu m-aș fi gândit cât de mult o să mă atașez de puștii ăia și ei de mine... Dar în final toți sunt niste diavoli, mai puțin Nicolas, și nu vreau să mă mai întorc acolo.

      Că tot veni vorba de Nicolas, Nathan a ajuns in tribunal... Cu agentul imobiliar care se pare că vrea să se apere, nu înțeleg cum e posibil, fiind evident faptul că el ne-a atacat pe noi. Am fost și eu acolo, aproape dat în judecată pentru loviri și alte cele, i-am rupt coastele și nasul. Însă am avut un avocat minunat, iar datorita creierului intergalactic al lui Becker foaia aia de la spital m-a ajutat. Pentru că nu știu cine pana mea inventează legile, aparent nu e suficient că ăla era în casa lui Nathan cu un cuțit în mână, trebuie și dovedit faptul că el era acolo sa ne rănească... In propria casa, la miezul nopții, omul care face trafic de droguri și alte cele, in casa in care dorm niste oameni... Am spus că era miezul nopții?! Am avut un soc așa de nervi când am văzut câtă bătaie de cap a fost, voiam să merg eu acolo și să îi spun judecătorului să recitească constatarea și să îmi spună cum se aude faptul că CINEVA INTRĂ IN CASA TA CU UN CUȚIT și să îl întreb dacă i se pare că e proprietarul casei poate fi considerat vinovat în situația asta, când e evident legitimă apărare. In fine, ideea e că tipul ăla încă nu finalizase actele de vânzare cumpărare și asta îl făcea cumva în drept să fie în casă la orice oră dorește el, lucru declarat inadecvat in final. Am stat vreo patru ore in tribunal și voiam să mă dau cu capul de pereți în timp ce avocatul îmi sugera sa merg afară să mai bag o țigară. În final, ăla a ajuns arestat pentru câțiva ani buni, s-a aflat și de ce erau camerele de supraveghere și microfoanele peste tot, ca să știe unde se află Nathan sau unde urmează să se afle. Iar serile in care avea impresia Nathan că e urmărit erau datorită faptului că sunt niște prosti care s-au gândit că nu o să se trezească sa verifice, habar nu am pe ce s-au bazat. Dar tot sunt niște prosti. Iar în ziua în care am mers cu Andreas să văd dacă pot recupera ceva de pe dispozitivele celuilalt prost am reușit să scot vreo câteva informații, diferite alte adrese la care mai lăsau marfa, in același cartier. Doar că acestea erau case nelocuite. Mi-a plăcut să lucrez acolo, chiar si pentru câteva ore, in inima mea încă vreau să cred că îmi place să ajut oamenii... Dar nu până se profită de mine.

        Îmi sună telefonul și îl iau apoi răspund.

-Neața, sper că nu te deranjez...

        Mă așez pe scaun mai puțin stresat și mai mult fericit oarecum, pentru că nu credeam că o să mă sune, adică nici nu mă așteptam să o facă. De ce ar face-o?

-Nu, nu mă deranjezi.spun și văd că e aproape ora 6

-Știu că ai spus că astăzi o să pleci, voiam să te întreb dacă vrei să luam micul dejun împreună? Dacă nu îți întrerup pro-...

-Ne vedem la tine? întreb in timp ce închid programele de la muncă

-Da, ce vrei să iau?

-Hmm, nu știu... Luăm fiecare câte ceva și ne vedem peste vreo 30 de minute?