Saddam

Capitolul 31

-cateva luni mai târziu-

Ceasul e in jur de 22 când ies din birou alături de câțiva colegi cu care am încheiat tura. M-am acomodat la noul meu job din cadrul departamentului de poliție, e destul de interesant să mă ocup de localizări și tot felul de identificări de dovezi, uneori mă transform și în hacker. Însă psihic e puțin dureros pentru că mă forțez să fac unele lucruri în cel mai rapid timp pentru că e vorba de viețile oamenilor. Dar până acum totul merge bine, e o echipă grozavă cu care rezonez și nu am mai avut norocul ăsta până acum. Mă despart de băieți când ajungem in parcarea subterană și urc la volan. Pornesc mașina apoi merg spre ieșire și primesc un mesaj la care doar zâmbesc în timp ce apăs mai tare accelerația.

Lunile astea au trecut rapid, fără alte incidente sau alte tâmpenii care să mă facă să o iau razna. Ba chiar nu am mai avut stări ciudate, mă simt mai liniștit. Sunt in cea mai bună formă a mea. Gata cu fumatul, cu alcoolul în cantități mari, cu nopțile nedormite sau doar de câteva ore. O dată în viață pot să spun sigur pe mine că sunt BINE. Și sper sa rămân așa.

Nu am mai auzit nimic de Skipper după ce a fost eliberat de Becker. Nu știu dacă să mă sperie chestia asta sau nu. Am continuat să ii urmăresc din umbră contul de Instagram, dar cred că ori mi-a blocat accesul la tot ceea ce postează ori chiar și-a limitat atât de mult ieșirile. Trecând peste acest subiect... As spune delicat, dar în acest moment Skipper nu mai reprezintă nimic pentru mine. În fine. Alte realizări în lunile astea sunt faptul că Aimee și Malak par chiar super fericiți împreună și mă bucur pentru ei. Cred că am petrecut vreo două weekend-uri ca o "familie", toți patru și am fost destul de surprins că nu voiam să intru în pământ și ne-am comportat civilizat. Cred că faptul că nu locuiesc acolo foarte mult ajută. Ammar și Riaz par diferiți, dar nu vreau sa fac terapie cu ei. Și ultima chestie de care sunt mândru este că în sfârșit am terminat cu facultatea. Habar nu am cum am făcut asta posibil, dar s-a întâmplat și nu mai vreau să îmi aduc aminte.

Ajung și la cea mai importantă persoană. Deschid ușa apoi intru și o încui la loc. Becurile sunt aprinse, dar nu știu pe unde e. Dau să intru în bucătărie, dar nu e aici și în schimb aud un fluierat scurt și râd.

-Wow, ce bine îți stă în uniformă.spune imitându-mă apoi mă prinde de braț și mă trage spre el sa mă sărute

Nu e o uniformă la fel de practică așa cum are el, dar e mișto... Pentru mine care stau toată ziua într-un laborator și îmi storc creierul pentru informații. Îl îmbrățișez strâns și expir pe nări.

-Ce este? întreabă ușor îngrijorat și se îndepărtează puțin, fără să iasă din brațele mele, apoi îmi ajunge obrazul

-Doar mi-ai lipsit.replic instant și mă bâțâi de pe un picior pe altul conducându-l încet spre dormitor

-Înțeleg.spune apoi râde și mă sărută, intrând în jocul meu

Mă face să îl vreau mai mult cu fiecare sărut, fiecare atingere, fiecare zâmbet și privire pe care apuc să o surprind. Nu vreau să știe ce efecte are asupra mea, dar nici nu e greu de ghicit. Cu el am învățat să comunic orice, pentru că putem rezolva majoritatea problemelor dacă ne ascultăm unul pe altul. E halucinant faptul că cineva poate să mă asculte și să înțeleagă ceea ce spun. Iubesc omul ăsta. Nu știe asta. Nu am de gând să îi spun. Amândoi am convenit că cele două cuvinte magice nu sunt importante, deci nu există pentru noi. Dar nu pot să nu mă gândesc, in mintea mea, la cat de mult a ajuns sa insemne pentru mine. Privesc nerăbdător cum îmi desface nasturii unul câte unul apoi mă uit la el la modul o să stăm aici toată noaptea în felul ăsta. Vede că mă uit și râde mârâind că sunt enervant de multi. I-aș rupe, dacă nu ar fi o piesă importantă din uniformă. Pentru el m-aș risca, dar o să mă ucidă mai rău decât o face deja când mă pune să aștept atât. Încep să transpir doar stând lângă el, îmi trec prin minte zeci de imagini mai mult sau mai puțin compromițătoare și deja nu mai pot să îmi scot din minte cât de mult îl vreau. Îmi trag cămașa de pe umeri, o las să îmi cadă de pe brațe apoi ajunge pe podea. Îi sărut din nou buzele și cobor spre gât. I-am învățat până și punctele sensibile, e atât de amuzant și simpatic faptul că i se face pielea de găină numai cât îi sărut gâtul într-un mod mai animalic. Cumva s-a prins că m-am prins, o chestie din asta complicată, și mă ține la distanță. Ce nu știe el este faptul că și eu am puncte sensibile, doar că ale mele mă transformă în ceva... mai sălbatic. Și nu vreau să grăbesc lucrurile în felul ăla. Vreau să dureze. Vreau să știu că o să fie aici lângă mine o veșnicie. Îi îndepărtez mâna de pe gâtul meu și o prind și pe cealaltă, imobilizându-l cu amândouă la spate. Mormăie ceva de genul că e nevinovat și chicotesc apoi îl împing spre pat. Cade apoi se lasă pe spate și inspir adânc.