Saddam

Capitolul 57

-următoarea zi-

          Ne plimbăm printr-un supermarket pentru că Maya l-a pus să îi facă niște cumpărături si nu mai vrea să audă de ideea de comandă pentru că cei care livrează nu sunt atenți. Puteam să plec, normal. Doar că e atât de mahmur încât nu am de gând sa îl las sa conducă așa. Îmi vine să râd pentru că poartă ochelari și stă sprijinit de cărucior de parcă mai are puțin și adoarme. Îi dau un ghiont și se ridică drept apoi înșfacă lista din mâna mea și îmi spune că merge să aducă ceva de pe listă și după mergem în continuare. Iau căruciorul de cumpărături și îl împing mai in față încercând să îmi aduc aminte ce naiba mai era pe lista aia.

          După vreo câteva minute ieșim și mergem la mașină. Îl ajut să lase pungile apoi mă întorc cu spatele la mașină și îmi aprind o țigară. Suntem în ceva spatiu comercial care are mai multe magazine, e aglomerat de zici că e ceva sărbătoare aici. O fi din cauză că e duminică. Privesc în gol pentru câteva clipe apoi scrumez țigara și suflu tot fumul pe care l-am inhalat.

-Credeam că nu mai fumezi.

         Vocea a venit din spatele meu, știu exact cine e. Nu prea vreau să îl văd acum. Mă uit în dreapta spre Mathias care își scoate capul din portbagaj apoi îl închide zgomotos și se uită la Nathan.

-Puteam să jur că nu ai băut la jocul ăla când ai spus de înșelat.zice văzând că nu spun nimic. Dar mi-am adus aminte că tu ai mințit pe parcursul jocului.

-Nu mai sta să analizezi atât de mult ce fac eu. Nu te-am înșelat niciodată.răspund indiferent 

-Atunci cum se face că de fiecare dată când încerc să dau de tine tipul ăsta e acolo și...

-De ce trebuie să îți dau explicații, Nathan?! Ne-am despărțit.spun iritat și continui să fumez

-Pentru că ai spus că ții la mine și m-ai lăsat fix când aveam mai mare nevoie de sprijinul tău!spune nervos

-Eu...?!strig isteric. Eu sunt de vină?!spun nervos, apropiindu-mă și arunc țigara terminată apoi Mathias se bagă în fața mea

         Pentru o clipă nervii m-au acaparat cu totul și aș fi făcut lucruri pe care sigur le-aș fi regretat, doar că... De ce sunt eu de vină în ochii lui?!

-Mai ușor. Sunt o groază de oameni aici.spune și mă uit în jur

-Să plecăm.spun și expir pe nări

-Saddam...spune Nathan înfrânt

          Urc la volan, ignorându-l și nu am idee ce vorbesc ei doi, dar Mathias urcă și plecăm. Nu spun nimic tot drumul, pentru că tremur de frustrări și nervi și nu vreau să ajung să mi le vărs pe el sau să fac vreo mișcare greșită în trafic și să distrug mașina asta. Accelerez mai mult și văd cu coada ochiului că ar vrea să îmi spună ceva, dar se oprește. Telefonul imi vibrează in buzunar și îmi sprijin cotul stâng de portieră in timp ce îmi masez tâmplele. Rotesc de volan spre dreapta și accelerez pe drum drept și liber. Porțile de la casa lui se deschid și îl aud mormăind ceva indescifrabil.

-... ai mei sunt acasă...e tot ce prind in șirul lung pe care l-a bolborosit

         Parchez și ies din mașină. E aici o femeie alaturi de bunica, încă nu i-am aflat numele ca să nu îi mai dau așa mare importanță. Iar aceasta femeie mă privește cum înconjor mașina și nu cred că se aștepta să fie altcineva la volan.

-Bună, mami.spune Mathias fără să își dea ochelarii jos, stând în fața lor

-Saddam, mă bucur să te văd.exclamă bătrâna și doar o salut in timp ce îmi chem un uber. Nu știam că vă cunoașteți.