Saddam

Capitolul 39

-următoarea zi-

          Ne-am trezit de ceva timp, încă mă detestă și nu vrea să mă privească, nici măcar să îi văd ochii. Dar atâta timp cât e lângă mine... Mă gândesc că poate o să ii treacă. Stă cu capul pe pieptul meu și citește mesajele de la Faith, toată conversația de unde a pornit cearta noastră. Îi mângâi spatele lent apoi urc până la umeri și cobor din nou. Habar nu am daca ii place, sper că da... Sau măcar sper sa nu îl deranjeze.

-Ăm... I-am spus lui Faith că ai iubită și copil, ieri când am ieșit.spun brusc. Pentru că a întrebat dacă ești singur sau ceva de genul și nu știu ce s-a întâmplat dar în mintea mea a sunat de parcă își căuta șanse cu tine și am făcut scurt circuit.

-Hmm... e tot ce aud de la el

          E un hmm de bine sau un hmm de rău? Îmi dă înapoi telefonul, pe care eu i l-am dat ca să înțeleagă ce s-a întâmpla de fapt aseară. Se ridică mai sus peste mine și își ascunde capul în scobitura gatului meu.

-Îmi pare rău.mormăie și se mai foiește puțin

-Pentru? întreb și îi mângâi părul

-Pentru faza de aseară, pentru că m-am apucat să caut lucruri despre trecutul tău, pentru că vreau să fim împreună dar nu pot să găsesc o soluție să poți sta aici. Pentru că probabil sunt cel mai nașpa partener și...

             Îi pun mâna la gură ca să nu mai spună prostii și inspir adânc.

-Taci.e tot ce pot să spun

             Îmi retrag mâna, o plasez pe umărul lui și aproape adorm la loc.

-Nu ești supărat?

-Vrei să fiu?întreb

-Nu... Doar vreau să știu.

-Nu, nu pot fi supărat pentru că ai fost curios și ai găsit lucruri care oricum sunt publice și le poate vedea oricine. Nu sunt absurd. Poate m-a deranjat faptul că nu ai încredere în mine, dar am înțeles de ce.

           Rămânem din nou în liniște și mai stăm câteva minute și lenevim după care pleacă de lângă mine. Mă simt aiurea. Faptul că nu mă privește mă omoară. Mă ridic și eu după care îmi iau pantalonii mei pe mine și ies din cameră. Îl văd venind spre mine rapid și mă dau la o parte.

-Ce s-a întâmplat? întreb confuz

-Trebuie să plec.zice și își scoate uniforma din dulap. Este un incendiu în zona industrială a orașului, căpitanul are nevoie de toți oamenii disponibili.

        Dau să spun ceva, dar îi sună telefonul și răspunde instant. Are o conversație ciudată, cu Nicolas după cum sună. Se uită la mine pierdut și întreb în șoaptă ce e. Îl pune pe Nicolas să aștepte după care inspira adânc.

-Excursia lui Nicolas...zice și încep să mă îngrijorez. Autobuzul a avut un accident și una dintre profesoare a fost rănită și fiecare copil trebuie să își sune părinții să îi ia...

-Merg eu după Nicolas.spun rapid

         Aprobă rapid și îi spune și puștiului. Îmi trimite adresa lui actuală, îmi îmbrac tricoul, ieșim și ne despărțim fiecare în mașina lui. Mergem în aceeași direcție pentru o perioadă apoi accelerez și intru pe autostradă. Acul din bord trece de 180 și continui să apăs accelerația. Îmi place. Iubesc modul în care mașina asta mă face să mă simt. Virez printre mașini și continui sa urmez traseul de pe telefon.

         Ajung la un hotel unde cei mici au fost cazați. Aparent au făcut posibil să fie transportați într-un loc sigur de unde să fie preluați de părinți. Intru in parcarea hotelului și merg încet pentru că e și un spatiu verde aici unde cred că sunt majoritatea copiilor din clasa lui Nicolas. Mă bucur că nu mi-au recunoscut mașina ca să alerge după ea sau ceva. O parchez undeva pe aproape apoi ies și merg să îl caut. Ii dau mesaj că sunt aici, îl vede și îmi aud numele. Mă las pe vine apoi îl îmbrățișez strâns.