Saddam

Capitolul 18

   -la școală-

          Merg pe hol având în mână una dintre cărțile de care am nevoie, nu știu ce naiba am dar mă doare capul îngrozitor. O fi din cauză că încă nu mi-am băut cafeaua sau ceva. Ori de la căldura asta insuportabilă. Intru în clasă și îi salut pe elevi, zumzetul lor în cor mă face să îmi simt capul cum bubuie. Nu îmi amintesc când m-a mai durut atât de rău. Devin destul de agitat, de parcă pulsul mi-a luat-o razna și corpul meu încearcă să mă informeze că nu e în regulă. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e faptul că am apucat să las cartea pe masă și totul s-a făcut negru.

-mai târziu-

         Mă trezesc auzind zgomote în jur, mâna stângă mi se simte ciudat de parcă nici nu mai e a mea. Deschid ochii și lucrurile încep să prindă contur. Mă aflu în spital. Nemaipomenit. Am o mască de oxigen pe față, în stânga e o perfuzie și un ac băgat în încheietura mâinii mele. 

—Bine ai revenit printre noi.

       Îmi rotesc ochii prin încăpere, care e mai mult o sală cu separeuri cu perdea în loc de ușă. Nathan mă privește din capătul patului, având mâinile încrucișate la piept.

—Ai leșinat, din cauza abuzului de cafea, deshidratare, alimentație proastă sau inexistentă și de la prea mult efort și stres.mă informează cu cel mai serios ton

—Scrie toate astea pe fruntea mea?întreb 

—Nu, dar e suficient cât te-am urmărit în astea două zile și din ce informații mai am despre tine.

—La naiba.mormăi

—Sunt moduri mai puțin dureroase dacă vrei să mori, de ce te schingiuiești în halul ăsta?

—Nu vreau să mor, doar că nu am timp, Nathan!mă apăr 

—Fă-ți timp, Saddam!spune hotărât și se apropie de mine dar nu îl mai privesc

             Nu e așa de ușor pe cât crezi tu. 

—Ți-au pus o perfuzie cu calciu și vitamine. În câteva ore o să fii liber.

—Vreau să plec acum.

—Nu funcționează așa.mârâie privindu-mă de sus

—Asta pentru că nu vrei tu.mormăi și îmi scot masca pentru că simt că îmi arde fața

—Sigur, eu sunt cel rău în povestea asta.zice și îmi dă masca jos apoi o pune pe masă. Rămâi aici și ascultă de doctor, vrea să te faci bine. Trebuie să mă întorc la stație.

              A venit până aici doar pentru mine? Îl prind de mână înainte să plece și se întoarce spre mine.

—Cum am ajuns aici?întreb suspicios

—Ai leșinat în clasă, copiii s-au speriat și Nicolas mi-a dat mesaj cu ce s-au întâmplat. O profesoară a sunat salvarea, iar un echipaj te-a preluat. Nu îți aduci aminte nimic?

—Absolut nimic.constat destul de speriat de faptul că am fost inconștient atâta timp și chiar nu am simțit nimic

                Îmi mângâie bandajul cu degetul mare, spunând că o să îmi revin rapid. 

—Saddam!

            Perdeaua aia practic zboară din loc și Nathan îmi eliberează mâna. Doi dintre cei trei crai de la răsărit mă privesc îngroziți. 

—Te las.zice Nathan și își ia geamantanul apoi pleacă trecând printre Malak și Riaz

—Bună și vouă.zic și casc