Greu de cucerit

🖇️Capitolul 10🖇️

Thomas

 Cu toții visăm la o viață lipsită de griji, o viață liniștită în care să nu trăim cu frica că a doua zi nu vom avea ce pune pe masă, iar eu asta am încercat să construiesc încă din adolescență.  

De la o vârstă fragedă am aflat valoarea banului, cât de greu se câștigă și cât de ușor îți poate lua mințile.

 Asociem banii cu puterea și devenim lacomi, capabili să facem orice pentru ei, iar societatea în care trăim nu face altceva decât să ne inducă faptul că dacă nu ai bani, ești un nimeni. În ziua de azi totul se învârte în jurul unor bancnote idioate, care ne fură cei mai frumoși ani din viată, ne fură bucuria, zâmbetul, clipele alături de familie, ne fură raționamentul și ne transformă în mașinării de produs averi. Nu știm cum să facem mai mulți bani, să construim imperii ca să avem ce lăsa în urma noastră, vrem să fim bogați pentru ca atunci când murim ceva să rămână ca dovadă a faptului că am existat. 

Ne gândim că dacă ești bogat nu ai de ce să fi nefericit, dar am experimentat și sărăcia și bogăția și pot să spun că un om sărac este mai fericit decât unul bogat. De ce? Pentru că omul sărac se bucură și de cel mai nesemnificativ lucru, se bucură de fiecare clipă a vieții de parcă ar fi ultima, iar ceea ce-l face bogat este speranța pe care o are sădită în suflet și de care se îngrijește să rămână vie, speranța că într-o bună zi universul îi va zâmbi și că toate sacrificiile îi vor fi răsplătite. Omul sărac are o inimă curată, omul sărac nu o să refuze pe nimeni care îi cere ajutorul, iar din puțin lui împarte și la altul, omul sărac nu a uitat că mai presus de ban se afla omenia.  Omul bogat? Omul bogat a uitat de mult ce înseamnă să ajuți un om fără a avea un interes ascuns, a uitat cum se simte fericirea și pacea interioară, știe doar ceea ce îl interesează, să facă bani și atât, crede că banul este îndeajuns să mențină o familie unită și fericită. 

Banii nu sunt totul în viața asta, nu îți încălzesc patul, nu îți pregătesc o masă caldă după o zi obositoare la lucru, nu te așteaptă acasa cu entuziasm, nu își oferă afecțiune, nici iubire, nici nu te fac să te simți complet. Banii crează o iluzie în care noi alegem să credem.

Sunt un om de afaceri, muncesc din greu să fac ceva în nenorocita asta de viață, pentru mine, nu pentru alții. Vreau să mor împăcat cu propria persoană, să știu că atunci când am făcut ceva, când am plecat undeva, când mi-am cumpărat ceva , când am făcut cuiva un cadou, le-am făcut pe banii mei, nu am trăit ca o lipitoare pe spatele altcuiva așteptând să mi se ofere, iar eu să stau cu mâna întinsă ca un cerșetor.

Nu am fost un copil de bani gata, nu provin dintr-o familie înstărită, nici măcar nu pot să spun că provin dintr-o familie. Singura mea familie este sora mea mai mică pe care mi-am jurat să o protejez cu prețul vieții dacă este nevoie, nu pot s-o pierd pe ea așa cum l-am pierdut pe el.

Mi-am jurat că viața asta nu o să-mi mai fure nimic, e destul câte mi-a luat fără să fiu de acord cu asta, dar nenorocita nu te întreabă nimic niciodată! Prefer să mor decât să știu că ea pățește ceva. Bineînțeles că nu i-aș recunoaște asta cu voce tare, dar știe ca este totul pentru mine și fără să folosesc cuvinte siropoase. 

Sora mea încăpățânată nu a vrut să mă asculte când i-am spus să stea departe de anumiți oameni, iar asta a băgat-o în belele serioase. M-a făcut să mă plimb la toate cabinetele de avocatură în căutarea celui mai competent avocat din oraș, în cele din urmă ajungând la așa zisa "Cathaleya Arrons". Sora mea a insistat să mergem la ea, deoarece ar putea să vorbească mult mai liber cu o femeie, vrăjeală și mofturi, în situația ei nu își permitea nazuri, însă datorită faptului că o iubesc mai mult decât orice, am acceptat să încercăm și cu o femeie dacă cu ceilalți avocați bărbați nu a funcționat.