Greu de cucerit

🖇️Capitolul 16🖇️

Cathaleya

M-am foit în pat scoțând un oftat printre buze, plimbându-mi mâna printre așternuturi așteptându-mă să-l găsesc pe Thomas, dar nici urmă de acesta.
Mi-am deschis ochii confuză, privind prin camera scufundată în întuneric datorită draperiilor groase care acopereau geamurile mari ale dormitorului meu. Nici urmă de el sau de hainele lui aici, de parcă totul ar fi fost doar un vis... Ce vis!

Într-un fel este mai bine așa, dacă ar fi fost aici nu aș fi știut cum să reacționez. Nu regret ceea ce s-a întâmplat între noi, nici vorbă de așa ceva, din contră, mi-a plăcut , mi-a plăcut mult, poate mai mult decât trebuia, iar acest aspect mă îngrozește teribil. Nu vreau ca lucrurile să degenereze între noi și să ajungem să ne implicăm sentimental în această relație complicată pe care o avem noi. Totuși mi se pare mult să spun că avem o relație, ne cunoaștem de prea puțin timp, nu pot să înțeleg conexiunea asta ciudată dintre noi doi.

M-am ridicat în fund, stând cu spatele lipit de tăblia patului și mi-am luat telefonul în mână verificând dacă am vreo notificare importantă de la job, sau poate de la el, dar nimic.

Mi-am făcut rutina de dimineață, pregătindu-mă să merg la birou, în speranța că astăzi voi avea o zi mai productivă, sau mai ocupată, pentru a putea să-mi țin mintea departe de cele petrecute cu doar câteva ore în urmă. 

Când m-am urcat în mașină, telefonul meu a scos un sunet specific care anunță primirea unui mesaj. Scotocesc prin geantă cu mâinile tremurând, cu un gol dureros în stomac și cu inima cât un purice. De ce? Pentru că în adâncul meu speram să fie el cel care îmi trimite mesaje...

"Thomas  Christopher: Aseară a fost minunat, astăzi vreau să discutăm serios despre propunerea mea, te aștept la mine, ți-am trimis locația. Nu mă face să aștept,Cathaleya! Urăsc asta!"

Am citit mesajul de mai bine de 5 ori vrând să mă asigur că ceea ce am citit este adevărat și că nu-mi joacă imaginația feste. Simt cum clocotesc de nervi, la propriu, o singură privire în oglinda retrovizoare și mi-am văzut chipul roșu și ochii care tind spre negru acum. Ce crede el? Că sunt cățelușa lui de companie și că o să vin de câte ori mă cheamă? Omul ăsta crede că i se cuvine totul și se pare că este învățat doar să primească ceea ce cere, fără să se lovească de un refuz. Ei bine, Christopher, ți-ai ales greșit persoana cu care să faci pe șeful! Urăști să aștepți? Nu-i nimic, eu urăsc să mi se spună ce să fac! 

Mi-am aruncat telefonul pe scaunul pasagerului înjurând tot drumul, de acasă, până când am ajuns în biroul meu și chiar mult timp dupa aceea.

M-am afundat în muncă până seara târziu, rămânând din nou ultima care va părăsi firma. Chiar și asistenta mea a trecut pe la mine în urmă cu jumătate de oră și m-a anunțat că o să plece, iar scumpul meu învățăcel a urmat-o fără să se gândească de două ori.

Telefoul mi l-am închis, dorind să evit orice distragere de la lucru, mai simplu, dorind să nu mai aud nimic de Thomas. Dacă acesta a mai insistat cu mesajele sau daca m-a sunat, voi afla abia acasă, oricât de tare mă roade curiozitatea să văd dacă am și alt semn de la el. Probabil niște scuze pentru felul lui bădăran de a fi și de a se exprima, dar nu prea sper la asta din partea lui.

Aproape adormită cu capul pe birou printre teancurile de foi, tresar speriată când aud ușa cum se izbește violent de perete. Ce mama dracului!