Greu de cucerit

🖇Capitolul 7🖇

Cathaleya

Prima mea zi de concediu era oficial începută. M-am trezit mai bine dispusă decât în mod normal, probabil datorită faptului că am reușit să mă odihnesc atât cât am avut nevoie pentru a recupera orele de somn pierdute în ultimele zile.

Mi-am savurat cafeaua în balcon alături de o tigară, viciul meu de când am intrat la liceu. Din cauza anturajului prost pe care l-am avut în perioada aceea mi s-a părut ceva "cool" să fumez de la vârsta de 15 ani, cea mai mare prostie pe care o poate face un adolescent. Am crezut, la fel ca toți, că pe mine nu o să mă ajungă dependența din urmă, fiind foarte sigură că atunci când o să doresc să nu mai fumez o sa fie floare-la-ureche, însă m-am înșelat. Când am decis că e cazul să pun stop, deoarece începusem să fac abuz de tigări, am constatat cu stupoare că dorința de a fuma e mult prea mare ca să pot să mă împotrivesc. Au fost cele mai chinuitoare 24 de ore din viața mea pentru că doar atât am putut rezista tentației. Este adevărat că te poți lăsa de fumat, dar trebuie să ai o voință dată naibii și un control asupra propriei persoane ireal.

În timp, am reușit să reduc considerabil numărul pachetelor de țigări consumate, însă, din nefericire nu am reușit să renunț la ele complet, deoarece cafeaua trebuie să fie însoțită de ceva, iar în momentele tensionate, trebuie să-mi găsesc o metodă de a mă calma cât mai repede posibil, înainte de a acționa impulsiv.

Sunetul unor bătăi alarmate în ușa mea mă face să tresar speriată, ieșind din transa în care mă aflasem până acum.

-Unde arde omule? Mai că nu-mi scoți ușa aia din balamale...bombăn nemulțumită de musafirul neașteptat.

Deschid ușa, iar persoana din fața mea este ultima pe care aș fi dorit să o mai revăd vreodată. Tupeul mizerabil de a se arăta la ușa mea cu niște trandafiri pe jumătate ofiliți, mă face să vomit chiar aici în hol. Vreau să închid ușa la fel de repede pe cum am deschis-o, dar piciorul așa zisului "bărbat" mă împiedică și jur că dacă nu și-l dă din calea mea , i-l rup și îl bat cu el până se schimbă banii.

-Vreau să vorbim, doar 5 minute, te rog frumos! dacă credeam că fața lui mi-a provocat scârbă, când i-am auzit glasul stomacul meu deja voia să se elibereze de tot conținutul său.

-Nu avem ce să vorbim, du-te de unde ai venit, fără bilet de întoarcere de data asta.

-Cath, nu am venit să ne certăm, vreau să rezolvăm lucrurile între noi.

-în primul rând, sunt domnișoara Arrons , în al doilea rând, ai rezolvat-o tu pe panarama aia destul, nu avem ce să mai rezolvăm.

-Am greșit, știu, dar am fost logodiți...Nu se poate termina totul așa, dintr-o greseală minoră.

-Am fost, bine spus, te rog să pleci acum Cedric! Nu mai avem nimic de discutat.

-Te rog, doar câteva minute...

-Trebuia să te gândești mai bine când ai luat decizia de a te încățela cu prietena mea că poate o să-ți pară rău, însă cred că decizia nu a aparținut creierului, pe care oricum nu-l ai în totalitate, cred că ai primit doar monstra la naștere. A trecut mai bine de un an în care nu ai dat niciun semn, iar acum vii la ușa mea cu texte ieftine și flori ofilite și mai ai și așteptări de la mine cum ar fi să te primesc în casa mea, chiar mai mult, înapoi în viața mea? Omule, dispari!

-Nu am avut curajul să dau ochii cu tine după ceea ce ți-am făcut. Mi-a fost mult prea rușine, iar în tot acest timp am încercat să găsesc o modalitate prin care să te fac să mă ierți. Știu că nu am avut cea mai genială idee, însă am sperat că dacă apar la ușa ta îmi vei oferi măcar ascultare. Am fost un bou, însă ea a venit la mine, ea m-a provocat, mi-a spus că nu mă iubești și că există un alt bărbat în viața ta, că te gândești să rupi logodna, că mă consideri inferior ție, deoarece tu produci mai mulți bani, m-a încolțit și am cedat. Iartă-mă!

Bine, partea asta nu o auzisem niciodată, deoarece după ce i-am găsit în ipostaza aceea, am plecat din apartamentul lui fără să scot un sunet. Eram plecată din oraș, aveam un caz mai complicat în perioada aia și poate că l-am negrijat pe Cedric, însă știa de la bun început ce implică meseria mea, a spus că mă susține în absolut tot ce doresc să fac și că nu-l deranjează acest aspect atâta timp cât eu mă simt împlinită. M-am întors cu două zile mai repede și am vrut să mă revanșez față de el pentru că nu am acordat suficient timp relației noastre, am vrut să-i fac o surpriză, dar se pare că surpriza mi-a făcut-o el.

M-a căutat în ziua în care ar fi trebuit să ajung acasă, după ce nu i-am răspuns la apeluri și la mesaje din seara în care toate visele mele au rămas în tocul ușii dormitorului pe care îl consideram al nostru.

*

"-Logodna noastră se încheie aici, sper că ai găsit ce aveai nevoie între cracii ei. Nu mă mai căuta! " glasul îmi era stins, plin de ură, de scârbă, de dezamăgire, dezamăgire mai mare față de mine, decât de el , deoarece am crezut în iubire, am crezut în el, în cuvintele lui frumoase și în ideea unui viitor perfect împreună, am fost o proastă să cred că sunt făcută să iubesc sau să fiu iubită.

Am închis ușa fără să-l las să-mi mai spună ceva și odată cu ușa apartamentului meu, am închis și ușa spre inima mea.

*

M-a căutat câteva zile la rând după ce am pus punct logodnei așa, dorea o explicație. Ce puteam să-i explic? Felul în care și-o trăgea cu alta? Voia să-i descriu cum arată "în acțiune"? El era cel care ar fi trebuit să-mi ofere o explicație, dar eu n-am mai fost dispusă să o cer sau să o ascult. Am vrut ca totul să se încheie fără să fiu nevoită să sufăr mai mult decât am făcut-o deja așa că mi-am schimbat locuința, numărul de telefon, până și sediul unde am biroul și profesez.

-Asta nu schimbă cu nimic faptul că m-ai înșelat. Dacă mă iubeai cu adevărat și aveai nelămuriri cu privire la intențiile mele de viitor cu tine, ar fi trebuit să vorbești cu mine, eu eram iubita ta, logodnica ta, viitoarea ta soție. Am crezut mereu că noi doi putem să vorbim orice, că suntem deschiși la comunicare, cum spuneai mereu:"De ce să aruncăm când putem să ne așezăm la o masă și să vorbim despre tot ce ne frământă." M-am înșelat când te-am crezut diferit, însă a fost mai bine așa, a fost un rău ce mi-a făcut bine, nu aș fi vrut să-mi petrec tot restul vieții lângă un soț infidel. Te rog să pleci, nu mai este nici cea mai mică șansă ca noi doi să ne împăcăm vreodată. Nu vreau să te mai văd în viața mea, uită adresa asta, uită de mine și de tot ceea ce am fost noi vreodată!

-Dar te rog, n-

Nu am vrut să mai ascult nimic din ce avea de zis, deja i-am acordat prea mult timp și prea multă importanță. Omul ăsta nu merită nici măcar o privire din partea mea, fie ea și plină de scârbă.

Ziua îmi era compromisă, așa că după mai multe țigări și cateva pahare de vin, mi-am făcut o baie lungă în care mi-am judecat din nou și din nou toate alegerile greșite făcute în viața mea și trebuie să recunosc că n-au fost puține...Cu aceleași gânduri mă adâncesc și în așternuturile mele negre, negre ca sufletul meu...

⭐