Greu de cucerit

🖇Capitolul 27🖇

Cathaleya

-Știi, tu îmi cunoști toate secretele, eu nu știu nimic despre viața ta personală, sparge Thomas liniștea care s-a lăsat între noi

-Nu angajasei tu un detectiv? chicotesc privindu-l

-Ba da, dar pe mine m-a interesat viața ta strict profesională, nu sunt un ciudat!

-Adică vrei să spui că eu sunt ciudată?

-Eu nu am spus nimic, dar dacă tu te-ai simțit...

Ne privim zâmbind și mă lovesc ușor cu umărul de el, în joacă, el repetând gestul meu. Îl ador pe omul ăsta, ador cine devin în preajma lui.

-Ce dorești să știi despre mine? întreb devenind serioasă

-Povestește-mi despre copilăria ta, despre prietenii tăi, despre familia ta, vreau să știu tot despre tine! Ce culoare îți place, ce mâncare îți place, ce mâncare nu îți place, ce hobby-uri ai, ce animal îți place, dacă îți place să călătorești, dacă ai vreo alergie, genul de film preferat, cum ai ajuns să studiezi dreptul, cum de ai ajuns să fii la un pas de a te căsători cu un om ca Cedric, tot!

-Wow...,rostesc surprinsă de rapiditatea cu care a rostit cuvintele.

-O să ajungem imediat și apoi vom vorbi liniștiți, mă anunță înaintând pe o potecuță îngustă, încadrată de copaci înalți. Covorul multicolor de sub picioarele noastre se potrivea perfect în peisajul de sfârșit de toamnă înfățișat de natura pe jumătate moartă.

După câteva minute, în spatele unor sălcii plângătoare care, surprinzător, și-au păstrat viața, crengile lor fiind îmbrăcate în frunze verzi, ușor decolorate, formând o perdea protectoare pentru ceea ce se ascundea în spatele lor.

Thomas a înaintat, dând crengile coborâte până în pământ într-o parte pentru a-mi face mie loc să trec. Confuză, am continuat să merg, iar dincolo de frunze se ascundea mândră, o cascadă micuță, un fir de apă care se revărsa cu furie prin șanțul săpat în pâmănt. Pietre de diferite mărimi se aflau la distanțe mici de această minicascadă, încadrând așa zisul lac, în care apa se vărsa puternic, scoțând sunete care umpleau liniștea apăsătoare a pădurii.

-Îți place? întreabă curios Thomas, privindu-mă cum îmi plimb ochii dintr-o parte în alta, analizând totul cu interes.

-Este superb! Îmi place la nebunie! Este atât de pur locul ăsta, este atât de impresionant cum natura poate crea ceva atât de frumos!

-Mă bucur să aud asta...Vin des pe aici, când am nevoie să-mi pun ordine în gânduri, când am nevoie de liniște și de aer proaspăt,  când am nevoie de intimitate. Îmi place sentimentul de liniște care mă învăluie mereu când vin aici și stau pe o piatră, ascultând sunetele specifice naturii.

M-a ajutat să mă urc pe una dintre pietrele situate la o înălțime mai mare și s-a așezat făcându-mi semn să mă pun în brațele sale.

Mai mult decât încântată, m-am așezat în poala lui, el fiind așezat cu fața către căderea spectaculoasă a apei, eu putând s-o privesc doar dacă îmi întorceam capul în partea stângă.

-Poți începe când dorești...

Mi-am întors privirea către spectacolul pe care ni-l oferea pădurea micuță de lângă cabană, încercând să-mi adun tot curajul pe care îl dețin și să fac ceea ce n-am mai făcut de mult timp. Să am încredere într-un om, mai mult de atât, să îi povestesc cele mai dureroase amintiri pe care le-am închis în subconștientul meu, într-un colț întunecat al minții mele de unde nu credeam că aveam să le mai eliberez niciodată.