Victorie si glume

2.8K 200 5
                                    

Capitol needitat:

Selyna povesteste:


Imi simt plamanii de parca mi-ar exploda din cauza cantitatii uriase de aer adunate. Ma straduiesc sa mentin controlul asupra corpului ce tremura neincetatat si sufera mari pierderi de sange.

Un scancet chinuit si slab imi atrage atentia, indreptandu-mi-o spre Mathias. Aflat culcat pe un pavaj de piatra neagra cu modele ciudate ce serveste drept podea in aceasta camera a sacrificiilor, Mathias isi revine din socul suferit in urma impactului cu valul de putere ce m-a atacat subit, iar pe el l-a aruncat in perete. Imi abat privirea din directia lui, il voi ajuta mai tarziu, apoi plec capul, analizand pumnalul din cauza caruia mi-am recapatat libertatea, dar inima a incetat sa-mi mai bata.

Cu miscari mai controlate ale mainii, imi strang palma in jurul manerului obiectului din pieptul meu, in acelasi timp, inchizand ochii. Sigura pe mine, scot pumnalul, rana provocata de lama lunga si introdusa complet in piept, incepand sa sangereze mai rau.

Relaxez degetele in jurul manerului, caderea obiectului eliberator provocand un sunet ascutit apoi, cu o hotarare de fier, ma ridic ajutandu-ma de piedestalul de langa mine. Mentinandu-ma cu greutate pe picioare,rezistenta imi este testata inca o data de gustul gretos din gura.Incep sa tusesc, acoperindu-mi fata cu palmele, acestea umplandu-se mai mult de sange. Culoarea rosie dispare pe masura ce tusesc, rosul transformandu-se intr-un negru abisal.

Ma cutremur si aproape cad din nou cand un alt val de putere se lanseaza asupra mea, facandu-ma sa tip. Tipatul, insa devine treptat un urlet de victorie care-mi anunta succesul mult asteptat.

Tunete puternice se aud afara, iar aici, in camera, vantul venit de nicaieri imi incurca parul si asa deranjat.

 Cantitatea enorma de aer imi elibereaza plamanii, permitandu-mi sa respir normal, insa numai de aparenta. Nu am nevoie de oxigen ca inainte cum, de astfel, bataile inimii nu mai sunt necesare din acest moment.

Imi trec mana stanga prin par, cealalta aflandu-se inca pe piedestal pentru mai multa sustinere. Imi incordez maxilarul cand imi dau seama de prostia facuta, dupa ce ca parul imi era destul de incurcat, mi-am trecut si degetele pline de sange prin el. Oftez si imi indrept spatele. Pornesc spre Mathias, intre timp acesta revenindu-si. Sta in capul oaselor si se sprijina de perete. Privirea ii este ridicata si indreptata spre un punct imaginar de pe tavan. Rasufla cu ceva greutate, in rest aratand destul de bine.

- Ai fi putut sa ma avertizezi, mormaie ramanand in aceeasi pozitie.

- Pai si unde mai era distractia? incerc sa elimin tensiunea dintre noi, insa nu prea imi reuseste deoarece imi arunca o privire incruntata.

Oftez, imi dau ochii peste cap, apoi ma asez langa el.

- Nu sunt eu... spune analizandu-mi chipul care mai mult ca sigur arata dezastruos. Imi ia o clipa sa-mi dau seama despre ce vorbeste, si asta numai dupa ce-i observ ochii tristi si lipsiti de viata.

- Soarta e o tarfa, nici eu nu stiam ca asa se va intampla. In afara de eliberarea mea din acea forma umana, nimic n-a iesit cum trebuia, sentimentele mi-au revenit si s-a clarificat faptul ca Travis este adevaratul meu suflet pereche.

- Sa stii ca propunerea mea a ramas valabila, te voi ajuta sa-l invingi pe Demetrius.

Ma stramb dezgustata la auzirea numelui.

- Pana la urma a reusit sa-si capete denumirea mult dorita? Pfff! Nu ma uimeste, m-a exilat doar pentru ca ma vedea o amenintare, celorlalti cine stie ce le-a facut.

- Tocmai din aceasta cauza, spune atingandu-mi mana incordata, nu vei reusi sa-i invingi singura pe toti, chiar daca esti mult mai puternica decat dusmanii tai....

Se ridica si ma ajuta sa-i copiez gestul, apoi continua:

- La vederea lui te vei lasa controlata de furie, iar in acel moment vei fi vulnerabila. Intr-un astfel de moment si cea mai puternica fiinta devine slaba. Iar faptul ca esti nemuritoare nu te va putea ajuta.

Mathias se indreapta spre iesirea din camera aceasta, iar eu il urmez imediat dupa ce iau pumnalul de pe jos si-l ascund.

- Unde mergem?

- Ma gandeam ca ai vrea sa te schimbi inainte de a aparea in fata celorlalti. Fara suparare, dar nu arati prea fermecator.

Ii dau in joaca un pumn in umar, iar el incepe sa rada, tinandu-se apoi de abdomen, probabil din cauza durerii cauzate de valul de putere.

- Uita-te la noi, ii spun. Ne comportam ca doi copii mici.

- Nu-i nimic rau in a te comporta copilaros, trebuie sa stii cand s-o faci, asta e cel mai important.

- Hmm! Cea care a vorbit acum a fost varsta ta...

- Neah! Am doar cateva sute de ani, in niciun caz nu ma compar cu vampirul tau.

- Nu fi rautacios! Insa cum se face ca tu esti cel care conduce acest loc?

- Tatal meu l-a creat. Pentru a se asigura ca orasul este pe deplin protezat a trebuit sa recurga la intuneric, s-a sacrificat pentru constrirea barierelor, in afara de tine, nimeni nu poate folosi intunericul fara sa plateasca un pret.

- Desenele ce inseamna, il intreb vrand sa schimb subiectul, dar apropiindu-ma de peretele holului prin care treceam pentru a vedea mai bine.

- Picturile fac parte din istoria acestui loc, nici nu-ti imaginezi cate lupte au avut loc pentru ca aceste constructii sa fie create. Iti voi povesti maine, acum vreau sa te odihnesti.






Din alta lumeWhere stories live. Discover now