8.Tunelul...

6.2K 316 4
                                    

Tris

Eram de cam o jumătate de oră la petrecere... Iar după ce am șifonat-o puțin, mai mult, pe blonda aceea căreia i-am uitat numele, și am avut probleme cu tipi de la pază, iar, până a apărut Will, un vechi prieten de pe vremea când făceam și eu parte din Mafia Jefe, cea ce pe spaniolă înseamnă Șef, pft... Dacă întru iar pe piața neagră numele lor v-a fi doar o glumă proastă, fiindcă mai toate legăturile pe care le au ei, au fost făcute cu ajutorul meu și a talentului meu superior ca a oricăruia care se ocupă acum de negociat... Deci, revenim, după ce am schimbat două vorbe cu Will, el si-a retras trupele de pe capul meu, toți cei care nu știau cine sunt, mă priveau uimiți, iar ceilalți, aveau destulă groază în privire cât pentru întreagă China la un cutremur, iar acum ce fac, mă joc și eu Poker liniștită cu fosta mea echipă de la curse, și deși mi-am propus să nu mai vorbesc cu vreunul dintre ei, vreodată, dar trebuie să mai aflu și eh ce mai e nou, și e prea mare risipă de timp, și bani, să pun pe cineva să afle informațiile astea în secret, ce? Stau și eu la o poveste cu prietenii... Ce poate fi suspect la lucrul asta? A da faptul ca sunt o persoană foarte răzbunătoare...
-Și ce ai făcut anii ăștia? Mă întreabă fostul meu mecanic.
-Nimic interesant, am bocit vreo 3 sau 4 ani mi-am continuat școala, iar acum câteva săptămâni am fost adusă înapoi cu forța, de persoana căreia îmi este silă să îi spun mamă, fiindcă s-e căsătorește, și era un mic pericol să îmi fure moștenirea, și am aflat intr-un timp al dracu de scurt, ca T. Nu e mort, fratele meu e întreg, și ca am fost înlocuită de o blonda enervantă, care nici nu stie ce e aia frana de mâna, nimic care să mă enerveze asai? Îi întreb eu zâmbind, punând pe masă cei toți cei 4 Ași, ceea ce însemna ca am câștigat din nou, și m-am făcut și cu o sumă de bani frumușică, dar cel mai de preț lucru erau fețele celor 4 persoane din față mea, una mai îngrozita ca alta, nu am ce spune, am fost, și sunt o persoană iute la mânie, și probabil bieții de ei nici nu știu la ce să se aștepte...
-Uite Tris, asta a... Începe să vorbească Raluca, eu ridicând mâna în semn să se oprească.
-Nu draga mea Ralu, eu va anunț doar să va păziți spatele, fiindcă dacă dispare unul dintre voi, va promit, nu se mai întoarce... Îi zic zâmbind mișelește, redecandu-ma de la masă, dar inainte de a mă face nevăzută în mulțime, i-am gras dragei mele prietene un glonț exact în frunte, toată lumea începând să tipe, eu doar continuându-mi drumul spre ieșire, acolo așteptându-ma Toby și Gin, iar exact când să mă urc eu în mașină, pe alee si-a făcut apariția vechiul bolid care îmi era atât de familiar... Un mustang tunat chiar de mine, ceea ce inseamna ca îi știu toate mațele pe acolo, cu o vopsea neagră lucioasă, și un tigru alergând de la începutul roții din spate, până la portieră, pe ambele părți, de un verde neon, i-am lăsat pe cei doi să se urce în mașină și să plece, dar eu eram remasa acolo încremeniră lângă mașină, așteptând ca T. Să iasă din mașină, iar după ce a ajuns pe trotuar, privirile noastre s-au întâlnit, eu privindu-l cât de rece posibil, iar la început mi se părea ca are acolo pe chip o fărâmă de uimire, dar nu, stătea doar acolo și mă privea neutru, au urcând enervată în mașina mea, trântind portiera, și demarând de pe loc, gonind spre garaj fiindcă aveam nevoie de un loc în care să mă calmez.
Îi turam motorul mașinii, evitând cu cea mai mare eleganță fiecare copac care îmi stătea în cale, intrând intr-un final în garaj, unde acum totul era pustiu, luminile stinse, tot... Am mers spre poarta mare unde era desenat un Grafiti cu spray negru în formă de cap de tigru, scoțându-mi colierul cu medalionul "magic" de la gat, și deschizând-o... Am intrat cu pași mari înăuntru, unde pe o scenă puțin mi înaltă decât podeaua garajului se află scumpa mea bijuterie, Coșmarul, mi-am luat cheile dintr-un cuier unde le-am lăsat pe celelalte după ce am parcat cealaltă mașină la locul ei, mai aveam acolo vreo 150 de mașini, unele pe care nu le-am condus niciodată, fiindcă erau câștigate în urma unei întreceri, sau la un pariu, dar din nou deviem de la subiect...
M-am urcat la volanul Coșmarului ieșind la fel de repede cum am intrat în garaj, și apoi ajungând în pădure, luand-o în partea opusa celeia pe care am venit, adica spre Port, în seara asta voi face prima mea cursă în tunel, de la noaptea aceea "mirifică", după ce am ajuns la destinație am mers în vechiul meu garaj de pe pistă, sperând ca încă mai este acolo, și spre fericirea mea era, mi-am luat de acolo trusa de scule, și apoi am mers spre mașină mea iubită, fiindcă urma să muncesc puțin la computerul de bord, ca să o fac iar să meargă ca înainte, iar după ce am terminat și cu asta, am aruncat trusă în portbagaj, și am călcat pedala la maxim, conducând spre cea mai periculoasă parte din pista, tunelul, partea din pista unde ori iesiai primul, ori mureai înăuntru, eram singura din fosta mea echipă care putea face față la această parte, acum, nici nu știu cine o face, sau cați au făcut-o până acum, știu doar faptul ca în interiorul tunelului sunt 3 părți, prima dată te lupti să ajungi în fruntea șirului, fără ca mașina ta să pupe vreun perete, iar în momentul în care pista se îngustă, ei de aici vine partea grea, este prima jumătate a pistei, unde pe partea stângă drumul este pe cât se poate de bun, iar pe cealaltă, este un hău de câțiva kilometri adancime, în care dacă cazi, nimeni nu te mai scoate, din simplul fapt ca ești considerat deja mort, iar în a două drumul este surupat de tot, așa ca trebuie să sari peste hăul acela, și tot traseul acesta "minunat" cu farurile stinse, iar eu am făcut accidentul în prima parte, nici nu înțeleg de ce trebuie să fie câte două persoane în mașină, dar pe mine nu m-a deranjat niciodată... Dar nu înțeleg de ce au bagat partea asta din pista în cursa anuală, poate vor să își distrugă concurența, sau ceva, nici nu inteleg, și nici nu vreau să înțeleg, am început în forță traseul, eram obișnuită, totul va fi bine dacă nu s-a schimbat nimic la el.
Totul a decurs bine până la ieșirea din tunel am observat ceva desenat pe un perete cu Grafiti, nu era nimic neobișnuit, tot tunelul era plin de asemenea desene, dar acesta mi-a atras atenția, așa ca am oprit mașina cu ajutorul frânei de mână, reușind să execut un drift perfect, am ieșit repede din mașina, am studiat cu atenție marele "H" format din vopsea albă, care era înconjurat de un cerc mare cu aspect de funie răsucită de aceasi culoare, iar în interiorul cercului erau desenate 6 capete de animale, cred ca v-ati dat deja seamă ce erau, aveam în primul rând un Leu împreună cu inițialele J.H., apoi un Ghiepard și un mic S.H. dedesubt, o Pisică și această avea un P.H. sub ea, un Râs și inițialele C.H. , și lângă al tatei o Panteră cu inițialele T.H. și un Tigru iar al meu avea inițialele B.H.... Am privit încruntată scrisul de dedesupt fiindcă era acoperit de niște ciment, cred... Hei nu mă judecăți, eu nu am lucrat în construcții... Singurul lucru care seamănă o fărâmă cu construcțiile din cea ce făceam eu la garaj era faptul ca eu vopseam mașinile, și eu pictam diferite desene pe ele... Am mers la masina și am scos de acolo o cheie mare și lată, și am început să scrijelesc în zid, iar ce scria mare rău de tot dedesubt, da, ati gicit, "Henderson", am mârâit enervată când am înțeles cum sta treaba cu desenele de pe perete, fiindcă mai erau încă vreo 8 astfel de desene am văzut mai in față un desen cu un "C" cât poștă, așa ca m-am îndreptat spre el, era diferit de al familiei mele, dar avea și el acele desene care reprezentau fiecare membru al familiei, fiecare membru mort, în cazul meu considerat mort, sau scos din joc, sau ucis de cei din Jefe sau de Robinsoni ca să fie mai clar, am scrijelit iar dedesubt scoțând la iveală numele "Carson" am atins ușor cu buricele degetelor micul desen în formă de stea, oftând enervată fiindcă mi-am dat seamă prea târziu, și acum un an mi-am pierdut cea mai bună prietenă. apoi am privit alt desen mult mai mic care se afla în interiorul
cercului familiei, era mic și aproape șters, dar se află exact lângă cel al unchiului Cole, și avea micile inițiale M.H. dedesubt... Ceva e putred la mijloc aici...
Am oftat enervată și am urcat în mașină, conducând până acasă, unde i-am găsit pe Toby și Gin așteptându-ma cuminți pe canapea uitandu-se la nu știu ce film de groază, am văzut pe acolo doar un călăreț fără cap, care îl decapita pe unu într-o pădure, iar apoi alto tot de pe acolo de prin peisaj leșina... Ok...
Am mers în bucătărie de unde mi-am luat o doză de Pepsi, și când să plec am văzut o umbră , așa ca am ieșit pana afară, dar nu am văzut nimic, așa ca m-am întors înapoi în casă unde fratele meu și Ginger se uitau la Fălci 3, chiar atât de mult am lipsit? M-am așezat și eu lângă Tobi, punandu-mi capul la el în poală, cu picioarele atarnandu-mo pe lamga dungă canapelei, fratele meu începând să îmi ciufulească părul, așa ca m-am făcut mai cumoda, observând ca Gin si-a sprijinit capul de umarul lui, doamne ajuta să nu o ia iar drept una dintre aventurile lui Toby, și să aibă și el măcar o dată în viață o relație normală, fiindcă deja m-am saturat de tipele acelea care nu știu cum să își țină gura, iar eu îmi mai adaug un nume pe listă de oameni uciși... Macar are bunul simț și nu le aduce aici, fiindcă cred ca mi-aș pierde mințile, și așa sunt eu puțin dusa.
-Știi surioară, acum ca ai ucis-o pe Raluca, i-ai declarat război Mafiei Jefe... Zice fratele meu chicotind în momentul în care Fălci sfaria un manechin.
-Nici nu știi ce am descoperit eu în tunel... Zic eu oftând.
-Desenele? Știam de vreo 2 ani de ele, dar doar luna trecută mi-am dat seama ce rol au... Zice râzând Toby.
-Măcar cu toată nebunia de la petrecere am ajuns să conduc iar din impuls Cosmarul, nu a fost atât de rău, desi acum mă gândesc serios ca mașina aceeia aduce ghinion... Mormăi enervată, fratele meu privindu-ma rânjind.
-Ai zis ca nu te mai urci nici moartă în mașina aceeia. Spune cu un glas de învingător.
-Când m-am ținut eu de cuvânt? Îl întreb eu cu o sprânceană ridicată... Am mai tras iar un ochi la Gin, observând ca a adormit.
-Când i-ai promis lui Jordon ca ai să o răzbuni acum un an... Spune Toby încruntat, eu rămânând mască, de unde mamă dracu' știe el și de amănuntul asta?

-Va continua...

Nu știu ce să spun, cred ca asta e cel mai sec capitol al meu.

Tiger[Necesită Mici Editari]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum