GIZEH: Începutul (+17)

Capitolul 15

Capitolul 15

Gelozia

După câteva ore în care am stat cu Julie, Mike şi Jay, mi-am dat seama că sunt nişte persoane super tari şi de încredere. Dar de un lucru sunt sigură, Mike întreţine atmosfera pe aici. E glumeţ, pervers şi tot timpul vesel, cred că nu am mai râs aşa de ani buni.

- Şi cum ai ajuns în Seattle, ce te aduce pe aici?

Mă întreabă Jay şi miraculos, dar simt nevoia să vorbesc despre asta pentru prima dată de când m-am mutat aici. Trag din ţigară şi apoi eliberez fumul pe nări.

- Practic, spun şi îl privesc serioasă. Am ajuns cu avionul.

După ultimele mele cuvinte toţi izbucnesc în râs.

- Dar adevărul este că am avut un accident de maşină. Mama mea, spun şi mimez nişte ghilimele în aer. Este asistentă şi o dată ce am fost internată în spital a fost chemată acolo de urgenţă. Nu ştiu când a ajuns, ştiu doar că m-am trezit pe un pat de spital cu ea pe cap şi un doctor foarte nesuferit care îmi tot punea întrebări.

- Nu locuiai cu părinţii tăi?

Întreabă Julie şi eu dau negativ din cap ,beau o gură de bere din sticla lui Eric pentru că mea era goală de mai bine de zece minute.

- Nu! Tatăl meu a murit acum un an, iar mama a plecat din Londra de aproximativ trei ani. Am trăit împreună cu tatăl meu, care era un beţiv nenorocit şi care îşi cheltuia toţi banii pe băutură şi droguri. După ce femeia care mi-a dat naştere ne-a părăsit, el pur şi simplu s-a scăldat în datorii, care mai târziu au fost puse în cârca mea. Aveam doar şaisprezece ani când am început să lucrez ca mecanic auto, asta pentru a face rost de mâncare pentru mine şi a plăti câteva din datoriile făcute de cel pe care îl numeam tată.

- Îmi pare rău, spune Julie.

- Să nu îţi pară, spun eu şi ridic nepăsătoare din umeri.

- Asta a fost cu ceva timp în urmă, nu am avut o viaţă uşoară, nu am avut părinţi care să mă iubească necondiţionat sau mai ştiu eu ce alte căcaturi. Dar consider că asta a fost motivul pentru care astăzi sunt atât de puternică, motivul pentru care am ajuns imună la loviturile pe care mi le tot oferă viaţă.

Termin ce am de spus şi trag un alt fum din ţigara mea. Ori sunt prea beată, ori prea drogată de am reuşit să vorbesc despre asta cu atât de mult calm. Oftez, iar Eric mă trage în braţele lui şi îmi sărută tâmpla. Un gest atât de simplu, dar totuşi atât important pentru mine.

Poate asta chiar o să meargă, poate el o să reuşescă să-mi potolească demonii interiori .

- Vreţi să jucăm ceva?

Întrebarea lui Mike rupe tăcerea ce s-a aşternut între noi şi eu mă uit confuză la el.

Să ne jucăm?

- O idee foarte bună, spune Julie.

- Ce spuneţi de "provocare sau provocare"?

- Nu are nici un sens, spun eu râzând.

- Ba da, vom învârti o sticlă şi ...