GIZEH: Începutul (+17)

Capitolul 40

Capitolul 40

Sfârşitul nostru, iubire

ORA: 10°°

- Eşti sigură că ăsta este locul? o întreabă Eric pe Alissa ce încercuie un loc pe hartă.

- Foarte sigură, nenorocitul nu a plecat din Seattle.

- Bun! Asta e seara noastră, trebuie să punem planul în aplicare, spune Eric.

- Sigur vor fi peste douăzeci de paznici în clădirea aia şi cine ştie câţi agenţi F.B.I corupţi, spun eu.

- Nu putem intra pur şi simplu, continui.

- Crezi că îmi pasă dacă mor? Gizeh, trebuie să-l omorâm pe nemernic, spune Alissa.

- L-am gasit prea uşor, spun eu.

- Au trecut două luni de când am apărut eu în viaţa voastră, plus alte cinci de când îl tot căutaţi doar voi. Asta ţi se pare ţie uşor? se ridică de pe scaunul rotativ şi mă priveşte în ochi.

- Ceva e necurat la mijloc, spun eu şi Eric îmi sărută tâmpla.

- Totul va fi bine, spune el .

- Hai să renunţăm la asta, propun eu şi el îşi desface braţele din jurul meu.

- Serios, Eric dacă renunţi la obsesia asta de al omorî pe nenorocit, promit că accept.

- Accepţi să ce? întreabă şi deşi văd o sclipire în ochii lui, aceasta dispare imediat.

- Accept să mă căsătoresc cu tine. Jur că nu mă voi răzgândi şi voi face cum spui tu!

Acum o lună şi două săptămâni, Eric mi-a propus să ne căsătorim. Ştiţi voi, inel şi alte prostii siropoase, însă am refuzat. Familia nu e pentru mine, nu pot fi o soţie sau o mamă bună. Totuşi acum voi face asta, mă voi căsătorii cu el dacă renunţă la obsesia asta pentru Josh.

Nu vreau să îl pierd şi a merge în locul ăla e sinucidere curată.

- Te iubesc! Jur că o fac, dar nu pot renunţa la asta, Gizeh. Nenorocitul ăla te-a făcut să suferi, era să te pierd din cauza lui, era să îmi pierd minţile şi mi-a ucis copilul. Nu îl pot lăsa să scape.

- Facem alt copil! Uite, ştiu că pierderea, durea şi amintirea primului nostru copil va rămâne veşnic în sufletele noastre. Era parte din noi, creştea în interiorul meu şi eu eram cea care trebuia să îl protejeze. Însă nu am făcut asta şi îmi pare rău, nu mă voi ierta niciodată şi oricât de mult ai încerca tu să mă convingi că nu e vina mea, eu ştiu că e. Dar putem crea alte amintiri, putem deveni din nou părinţi şi de data asta pe deplin.

- Nu şi dacă Josh rămâne în viaţă, spune el şi eu oftez.

- Bine! îmi arunc mâinile în aer.

- Dacă este atât de important pentru tine ca jigodia aia să moară, crede-mă că nu mă voi opune atunci când îi vei trage un glonţ în cap sau îi vei suci cuţitul în inimă. Dar vreau să îmi promiţi ceva sau altfel nu te mişti din casa asta, spun eu.