GIZEH: Începutul (+17)

Capitolul 23

Capitolul 23

Regrete

~Eric Hall~

Deschid uşa apartamentului şi înjur în şoaptă când prin întuneric calc pe o pereche de pantofi cu toc.

Femeia asta îşi lasă lucrurile pe unde-i vine şi mi-a invadat absolut tot spaţiul personal.

Lumina se aprinde brusc şi femeia brunetă apare în faţa mea sprijinită de tocul uşii. Îmi purta unul dintre tricourile negre şi oricât de sexi ar fi picioarele ei, corpul ei, ea nu era cine îmi doream să fie de fapt. Ea nu era Gizeh, nu era tipa vulcanică, cu limba ascuţită şi tupeul ăla nemărginit. Femeia din faţa mea era una obişnuită, care a dus în tot acest timp o viaţă fericită şi nu a trebuit să treacă printr-un calvar sau vreo situaţie problemă în toată viaţa ei.

- Nu am vrut să te deranjez, spun şi mă scarpin la ceafă.

-Credeam că ai adormit deja, ridic privirea de la bocancii mei şi mă ciocnesc de ochii ei .

- Te aşteptam, credeam că măcar astăzi vei ajunge acasă devreme.

Acasă? Oh, la naiba!

- Ce e aşa special la ziua asta? întreb plictisit şi îmi descalţ cobancii.

- E aniversarea noastră, Eric. spune ea deranjată de faptul că am uitat de căcatul ăsta.

Şi dacă e aniversarea noastră ce? Am mai trecut noi şi prin altele la fel.

Îmi dau ochii peste cap şi intru în bucătărie ignorând-o complet. Totul este diferit, iar faptul că ea s-a întors acum nu schimbă cu nimic ce s-a întâmplat între mine şi Gizeh, nu schimbă cu nimic faptul că mă gândesc doar la vulcanul ăla umblător.

Îmi scot din frigider o conservă cu supă, o torn într-un castron şi apoi o bag la cuptorul cu microunde. O tăcere bine venită s-a lasat între noi şi eu m-am aşezat la masă liniştit după ce supa mi s-a încălzit. Mănânc două linguri în linişte, pentru că apoi vocea ei răsună din nou.

- Ai fost cu ea? Te-ai culcat cu târfa aia în ziua aniversării noastre? ţipă şi eu rămân cu lingura în drum spre gură.

Îmi strâng pumnul de nervi şi ultimul gest pe care îl fac, este să arunc lingura în castron fără să îmi pese de zgomotul produs sau de stropii care sar în jur.

- Ce ai spus? mârâi printre dinţi şi ea îşi pune mâinile în sân.

- Te-am întrebat dacă te-ai culcat cu târfa aia de ziua noastră. repetă ea şi abia acum îmi dau seama cât de puţin mă cunoaşte.

Mă ridic de pe scaun şi lovesc suprafaţa mesei cu pumnii violent, castronul sare de pe ea şi se sparge pe gresie, supa împrăştiindu-se în jur. Femeia care până acum a avut curajul să deschidă gura tresare şi îşi lasă mâinile să cadă pe lângă corp. Privirea ei speriată îmi dă de înţeles că arăt înspăimîntător în lumina difuză a lunii, ce intră pe geamul din bucătărie.

- Dacă o singură dată o mai numeşti aşa, jur că nu răspund de faptele mele. Ai înţeles?!

Urlu ca un crizat şi nici lacrimile ei nu mă opresc din a arunca în perete scaunul pe care stăteam cu puţin timp în urmă. Îmi trec mâinile prin par şi apoi le trec peste faţă în încercarea de a mă calma.