Capitolul 20
Umbrele trecutului
Simt că mă sufoc, încerc să trag aer în piept, dar nu o pot face din cauza degetelor lui lungi, care îmi strâng gâtul. Mă zbat, unghiile mele îi zgârie mâinile, încerc să le îndepărtez de pe gâtul meu, încerc să îl fac să înceteze. Spatele îmi este lipit de peretele rece şi dur, inima îmi bubuie în piept, gâtul mă arde şi privirea mi se înceţoşează. Puterea din braţe îmi scade, dar nu mă dau bătută, nu renunţ la ceea ce mi-a dăruit Cel de Sus. Nu renunţ la viaţă!
Rămân fără vlagă, mâinile îmi cad pe lângă corp şi ochii mi se închid.
Deschid ochii, lacrimi îmi pătează obrajii si transpiraţia jenantă este şi ea prezentă. Mă ridic involuntar în fund şi încerc să-mi aduc ritmul respiraţiei la normal. Îmi trec mâna prin păr şi îmi întorc capul spre partea de pat pe care a adormit Eric aseară, dar acum este goală.
Poate asta explică şi coşmarul meu.
Mă ridic din pat şi trag halatul pe mine, în cameră este destul de răcoare, iar focul pare stins demult în şemineu.
Ies din cameră şi parcurg coridorul scurt ce duce spre sufragerie, îmi întorc capul, dar pe canapea nu se află nimeni.
Probabil e în bucătărie.
Cobor scările, dar ajunsă în pragul uşii de la bucătărie, constat că aici nu se află nimeni şi că în reşedinţa Steele este din nou o linişte apăsătoare.
- Eric!
Strigătul meu face ecou în încăpere şi îmi trec din noi mâna prin păr. Mă întorc pe călcâie si abia acum constat că sunt în picioarele goale.
- Eric!
Strig din nou şi alerg până în living, dar nici aici nu este. Îmi trec mâinile prin păr şi îmi las trupul să se prăbuşească pe marmura rece.
A plecat! A plecat din nou!
Privesc într-un punct fix şi o lacrimă mi se prelinge pe obrazul drept. O şterg rapid, dar urmează altele şi altele, pe care nu le mai pot stăpânii, pe care nu le pot opri oricât de mult mi-aş dori asta. Îmi prind părul în pumni şi trag de el, un urlet disperat părăsindu-mi gâtul.
*În urmă cu o zi*
- Chiar vrei să mergem la petrecerea asta?
Mă întreabă Eric şi îşi întoarce privirea de la drum pentru un moment. Zâmbesc şi îi prind mână liberă de pe piciorul meu într-a mea, împletindu-mi degetele cu ale lui.
- E doar o petrecere Eric şi am nevoie de o ieşire după tot ce s-a întâmplat acum câteva zile, spun eu.
- Bine, iubito!
Spune şi îmi sărută mâna, chicotesc şi el îşi întoarce din nou privirea la mine .
- Ce e aşa amuzant?
- Noi, spun şi el se încruntă.
- Atunci ce e aşa amuzant la noi?
CITEȘTI
GIZEH: Începutul (+17)
Action‼️ NECESITĂ EDITARE (MUUULTAAA)‼️ Pentru cei care vor să citească povestea într-un format mult mai bun, editat și interpretat din nou; doar ca într-o manieră mult mai matură și diferită, o puteți găsi pe profilul meu. Are același nume, diferă doar...
