Înapoi în trecut

Capitolul unu

           A deschis uşa cafenelei şi a intrat, tremurând de frig. Părea că iarna se apropia cu paşi repezi încă de la sfârşitul lunii noiembrie, căci vremea să răcise considerabil. Şi-a încrucişat braţele la piept în încercarea de a se încălzi şi a privit în jur. Ajunsese din nou prima şi, dacă nu se înşela, era a treia oară în ultima săptămână când toţi colegii ei întârziau, iar asta chiar avea să cauzeze probleme pentru toţi. Uşa se deschise brusc şi Kat, prietena ei, intră grăbită şi răsuflând greu.

                  — Cât e? a întrebat blonda speriată.

                  —  Şase şi două minute.

           Şi-a dat geaca de iarnă jos şi s-a îndreptat spre vestiar, lăsându-şi prietena să deschidă cafeneaua. Weekend-ul venise mai repede decât sperase, iar vacanţa de iarnă era şi ea din ce în ce mai aproape, ceea ce însemna că trebuia să lucreze zilnic. O auzise pe Sarah Miller, una dintre colegele de serviciu, că vor trebui să lucreze chiar şi de Crăciun, dar până când şeful lor nu avea să le comunice o asemenea veste, nimic nu era sigur. Era cert că nimănui nu i-ar fi făcut plăcere să-şi petreacă Crăciunul într-una dintre cele mai vizitate cafenele din oraş. Domnul Moore se mândrea cu cea mai bună cafea din zonă şi, cum cafeneaua era plasată lângă o mare companie publicitară, dimineţile erau pline.

          Clinchetul clopoţeilor atârnaţi strategic deasupra uşii de la intrare şi vocea lui Kat o făcură să-şi îmbrace mai repede uniforma de lucru: o cămaşă albă cu numele cafenelei pe ea şi pantalonii negri cu care venise. Şi-a tras şi un pulover pe deasupra cămăşii şi a ieşit. Ben tocmai ce intrase în cafenea şi îşi scutura fesul de zăpadă, spunând ceva ce numai el înţelegea.

                — Iar te-ai luat de copii? a întrebat Kat amuzată, trecând dincolo de bar pentru a-şi pregăti obişnuita cafea.

                — Ăia nu-s copii, a mârâit el. Ce mai faci, Rhea?

         Tânăra a zâmbit. Ben avea obiceiul de a-şi face adversari pe cinste din fiecare copil din clasele primare şi, în fiecare iarnă, ajungea la serviciu plin de zăpadă, iar vara ud din cap până în picioare. Bieţii copii nu aveau nimic personal cu el, dar şi-o căuta de fiecare dată.

               — Aştept să aflu programul de luna viitoare, i-a răspuns întrebării câteva clipe mai târziu.

          Programul ei era întotdeauna cel mai dezordonat din cauza liceului, dar şi a activităţilor extraşcolare la care lua parte lunar. Spera că domnul Moore va avea milă de ea şi îi va îngădui să lucreze după-amiaza, nicidecum noaptea. Îi era teamă să umble pe străzi la miezul nopţii şi nici nu avea cine să vină după ea. Cum mama ei îşi făcea de lucru la redacţie toată ziua, trebuia să se descurce singură. Tatăl ei era prezent doar de sărbători, serviciul ţinându-l departe de casă, dar se bucura de fiecare dată când îi făcea câte o surpriză, deşi se întâmpla destul de rar.

         Primul client apăru destul de târziu, de vină fiind, cu siguranţă, vremea. Ce persoană normală ar fi ieşit din casă când frigul îţi îngheţa până şi oasele? Dar fie că erau sau nu clienţi, personalul trebuia să fie prezent.

               — Mă duc eu.

         Kat şi-a luat carneţelul şi s-a îndreptat spre masa la care se aşeză bărbatul. Rhea îi lua locul după bar, sprijinindu-şi coatele de suprafaţa acestuia. I se părea ciudat că nici şeful lor nu ajunsese, deşi nu ar fi trebuit. Domnul Moore era o persoană în vârstă, destul de amabilă şi comunicativă, în ciuda durităţii de care dăduse dovadă în primele sale zile de lucru. Avusese chiar intenţia de a demisiona, asta până când se obişnuise cu ideea că nu toţi şefii sunt atât de îngăduitori. Până la urmă, fusese primul său contact cu munca. Mama sa o îndemna să lucreze în continuare, căci era de părere că trebuia să înceapă de jos pentru a avea succes, aşa cum se întâmplase în cazul ei. Din nefericire, singurul succes al ei fusese un post important într-o redacţie, ce o ţinea ocupată în majoritatea timpului.