Înapoi în trecut

Capitolul douăzeci și unu

      Simțea adierea vântului rece trecându-i prin păr. Era sprijinită de pervaz, privind, pierdută printre gânduri, spre orizont. Se bucura de ultimele clipe de liniște înainte de a-l trezi pe Jax pentru a o duce la școală. Dacă ar fi fost totul după cum ar fi vrut ea, s-ar fi trântit în patul moale și s-ar fi ghemuit în brațele lui pentru tot restul zilei. Dar nu era și nu putea decât să se supună. Oricum, știa că Jax nu ar fi fost în veci de acord ca ea să lipsească de la școală din vina lui. Îl auzi mormăind ceva și zâmbi, așezându-se lângă el. Stătea pe burtă, cu unul dintre brațe sprijinit de perna ei, iar celălalt îndoit sub abdomen. Era prima dimineață când nu o simțise în momentul în care părăsise patul, ci continuase să doarmă la fel de profund.

      Îi sărută linia maxilarului, apoi îi mușcă ușor lobul urechii, primind un alt mormăit din partea lui. Până să îl cunoască pe el, nu ar fi crezut că exista persoană mai somnoroasă decât ea. Se pregăti să îl strige, dar zgomotul produs de o bătaie în ușă inundă apartamentul, iar Jax deschise ochii. Era șapte și douăzeci de minute - cine le-ar fi făcut o vizită atât de matinală?

         — Cine naiba...? mârâi el și se ridică din pat, îndreptându-se spre ușă.

         — Jax... Ești dezbrăcat, îi atrase ea atenția amuzată.

      Nu i se mai părea jenant să se holbeze la el în timp ce umbla dezbrăcat prin casă dar, oricine ar fi fost la ușă, cu siguranță nu dorea să fie întâmpinat în acel fel.

         — Ești geloasă? întrebă jucăuș și îi sărută fruntea.

      Rhea doar râse și se îndreptă spre ușă pentru a deschide. Roti cheia de două ori, apoi apăsă cu putere mânerul - nu știa de ce ușa lui Jax necesita atâta forță pentru a fi deschisă, dar era conștientă că el nici măcar nu simțea. Ridică ușor din sprâncene când o văzu pe mama ei, cu două pahare de cafea în mână, bătând enervată din picior. Era ultima persoană la care se așteptase să le facă o vizită la acea oră. Până la urmă, probabil observase că hainele ei dispăruseră întru totul.

         — O să mă lași să aștept aici toată dimineața sau te dai odată din ușă?

      Nu putea spune decât că mama ei nu era binedispusă. Expresia acră de pe chip și modul în care strângea cele două pahare îi trădau nervozitatea. Făcu doi pași spre stânga, lăsându-i loc să intre în apartament. Jax nu părea la fel de uimit de vizita ei, dar continua să o privească sceptic în timp ce ea se așeza pe unul dintre fotolii.

         — Scopul și durata vizitei, mormăi Rhea, fiind sigură că mama ei o aude.

      După ultima ceartă și după toate lucrurile pe care ea i le spusese, nu era sigură că și-ar fi dorit măcar să încerce să fie drăguță. Ea nu încercase. Ea doar îi trântise în față că greșise și că era o dezamăgire. Așa cum făcuse încă din momentul în care Jax o părăsise, de altfel. Era mai mult decât conștientă de ura nemărginită pe care mama ei i-o purta brunetului care, în acel moment, își înfășurase brațul în jurul taliei sale, dar asta nu însemna că acele sentimente trebuiau exteriorizate atât de acerb.

         — Am văzut că te-ai mutat, începu ea, așezând cele două pahare pe masă. Aparent, erau pentru ea și Jax, dar niciunul dintre ei nu se îngrămădise să își ia paharul. Poate pe ea nu ar fi otrăvit-o, dar nu era atât de sigură în privința lui.